Mariana Mihut – Rege şi Bunică la FNT 2013
https://www.ziarulmetropolis.ro/mariana-mihut-rege-si-bunica-la-fnt-2013/

Mariana Mihut va juca în patru spectacole la FNT 2013.

Un articol de Andrada Văsii|11 septembrie 2013

Mariana Mihut va juca în patru spectacole la FNT 2013.

O mare sărbătoare teatrală va ocupa în curând Capitala: cea de a 23-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru – organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) şi finanţat de Ministerul Culturii şi Primăria Municipiului Bucureşti, prin ArCuB –, care va începe vineri, 25 octombrie, şi se va încheia duminică, 3 noiembrie.

Dedicată, anul acesta, Artei actorului, secţiunea Focus va încerca să lumineze din diferite unghiuri remarcabila personalitate a interpretei Mariana Mihut.

Mariana Mihut – patru roluri, patru piese

O vor avea ca protagonistă nu mai puţin de patru spectacole, dintre care trei au învins cu brio timpul: ,,Căsătoria” de Nikolai Vasilievici Gogol şi ,,Îngropaţi-mă pe după plintă” de Pavel Sanaev, ambele în regia lui Yuri Kordonsky, şi Lear(a) de William Shakespeare, în regia lui Andrei Şerban – toate la Teatrul „Bulandra”.

UPDATE 17 octombrie – FNT 2013 – Cele patru spectacole cu Mariana Mihuţ s-au anulat!

Cel de-al patrulea, ,,Conul Leonida faţă cu reacţiunea” de Ion Luca Caragiale, în regia lui Silviu Purcărete, a avut premiera în stagiunea trecută la Teatrul Naţional Bucureşti, instituţie care a obţinut, şi datorită acestei montări, Premiul de Excelenţă la Gala UNITER din primăvară.

Mariana Mihut

Mariana Mihut, alături de Victor Rebengiuc, în spectacolul „Conul Leonida faţă cu reacţiunea” de Ion Luca Caragiale, în regia lui Silviu Purcărete.

Mariana Mihuţ a debutat în 1963, pe scena Studioului Casandra, în ,,Cum vă place” de Shakespeare, spectacol ce anunţa marile succese de mai târziu, zecile de roluri în teatru şi film, la radio şi în televiziune.

Amestec de forţă şi fragilitate, de duritate şi gingăşie, Mariana Mihuţ deţine numărul-record de cinci premii UNITER pentru cea mai bună actriţă în rol principal: Popova în ,,Comedii, comedii…” de A.P. Cehov (1993), Halie în,, Copilul îngropat” de Sam Shepard (1997), Inna Rasadina în Sorry de Aleksandr Galin (2005), rolul titular din ,,Lear” de William Shakespere (2009) şi Bunica din ,,Îngropaţi-mă pe după plintă” de Pavel Sanaev (2012), personaje interpretate pe scena Teatrului Odeon, respectiv a Teatrului „Bulandra”, unde şi-a petrecut cea mai mare parte din carieră.

Citiţi şi: ARHIVĂ Amza Pellea: „Radu Beligan m-a luat la Teatrul de Comedie“

Acestora li se adaugă un Premiu de Excelenţă obţinut, împreună cu Ileana Stana Ionescu şi regretata Leopoldina Bălănuţă, pentru explozivul trio din ,,O batistă în Dunăre” (Teatrul Naţional Bucureşti, 1998).

În zilele Festivalului Naţional de Teatru, Mariana Mihut va fi deopotrivă Rege şi Bunică, Peţitoare şi… Efimiţa-Leonida. Un ochi va râde, altul va plânge, iar în sală, cu siguranţă, palmele se vor înroşi de aplauze.

Spectacolele programate vor fi însoţite de expoziţii, întâlniri cu publicul, o conferinţă şi alte evenimente destinate a-i celebra excelenţa în Arta actorului.

Foto credit: Mariana Mihut – Cosmin Ardeleanu

09
/02
/24

Pe 11 și 20 februarie, de la ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului Național Iași, va avea loc premiera pe țară O tragedie veninoasă după Women beware women de Thomas Middleton, regia, traducerea și adaptarea scenică aparținându-i lui Silviu Purcărete. Scenografia spectacolului este creată de Dragoș Buhagiar, noul proiect marcând împlinirea a 14 ani de excepțională colaborare cu regizorul Silviu Purcărete, începută la Teatrul Național Iași, cu spectacolul Uriașii munților de Luigi Pirandello.

09
/02
/24

Studenții bucureșteni sunt invitați să participe la un program de mentorat și internship dedicat spațiilor culturale din București. Pe lângă experiența practică, participanții vor putea accesa sponsorizări în valoare de 27.000 lei și vor avea posibilitatea unor stagii de practică în cele mai active agenții de comunicare din România

09
/02
/24

mind-moving, programul de terapie prin artă inițiat și organizat de Indie Box, în parteneriat cu NOPA - Societatea Norvegiană a Compozitorilor și Textierilor, Asociația Entuziart și Profeti ART SRL, ajunge la finalul perioadei de implementare și își încheie călătoria cu un eveniment special, dedicat publicului larg, cu intrare liberă, pe 21 februarie, de la 18:30, la Arcub - Hanul Gabroveni (str. Lipscani, nr. 84 - 90).

08
/02
/24

Seria SWORDS - Spoken Word Sessions continuă cu un nou episod ce îi are ca invitați pe Cosmina Moroșan & Anticorp Solar, Cristina Bordeanu, Cătălina Matei și Lucian Brad, într-un eveniment moderat de Cosmin Perța – duminică, 11 februarie, de la ora 19:30, la Control Club. Performance-urile vor fi completate de un set audio-vizual de Iulian Morar.  

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.