Mariano Castro – incursiune muzicală în istoria tangoului
https://www.ziarulmetropolis.ro/mariano-castro-incursiune-muzicala-in-istoria-tangoului/

Instituto Cervantes, cu sprijinul Ambasadei Argentinei şi în parteneriat cu ArCuB, organizează pe 9 martie, de la ora 20.00, o incursiune muzicală în istoria tangoului, printr-un recital de pian şi chitară susţinut de argentinianul Mariano Castro, membru al trupei Narcotango, nominalizat de două ori la Premille Grammy pentru cel mai bun disc.

Un articol de Petre Ivan|26 februarie 2014

Instituto Cervantes, cu sprijinul Ambasadei Argentinei şi în parteneriat cu ArCuB,  organizează pe 9 martie, de la ora 20.00, o incursiune muzicală în istoria tangoului, printr-un recital de pian şi chitară susţinut de argentinianul Mariano Castro, membru al trupei Narcotango, nominalizat de două ori la Premille Grammy pentru cel mai bun disc.

Născut la Buenos Aires, în 1975, Mariano José Castro începe studiul pianului şi al chitarei la vârsta de 10 ani. În 1993, intră la Conservatorul Muzical Melani, unde studiază în paralel cele două instrumente.

Se perfectionează sub îndrumarea unor nume precum: Vera Anosova, Rubén Ferrero, Norman Simmons, Nicolás Ledesma. În cariera sa de interpret, abordează diferite stiluri muzicale, cântând alături de formaţii de rock, jazz, tango, folclor şi muzică clasică, precum şi ca solist de pian şi chitară.

Din anul 2008, face parte din grupul Narcotango, recunoscut la nivel mondial, care realizează o fuziune între tango, jazz şi muzică electronică. Împreună cu Narcotango, a fost nominalizat de două ori la Grammy Awards (2009 şi 2010) la categoria „Cel mai bun album de tango”.

În cadrul concertului din 9 martie, desfăşurat la Sala ARCUB, artistul argentinian va interprea creaţii din: Astor Piazzolla, Horacio Salgán, Carlos Gardel, P. Laurenz, F. de Caro, Julián Plaza, H. Expósito, Mariano Mores, Ángel Villoldo.

Mariano Castro

Recital Mariano Castro – INFO

Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de Bilete ARCUB (Str. Batişte nr. 14) şi online pe bilete.arcub.ro.

Preţuri: 35 lei (Categoria I) şi 25 lei (Categoria II).

Foto cu Mariano Castro – ArCuB şi facebook

23
/11
/21

Primul concert de jazz pe scena Sălii Radio în această stagiune (2021-2022) este un eveniment special, pe care nu îl puteți rata! Joi, 25 noiembrie, de la ora 19.00, LUIZA ZAN – una dintre cele mai apreciate voci feminine din jazz-ul românesc la ora actuală – va cânta alături de BIG BAND-UL RADIO, dirijat de IONEL TUDOR.

10
/11
/21

Cel de-al cincilea concert al „Serilor de chitară 2021” îl aduce în premieră la Bucureşti pe unul dintre cei mai interesanţi chitarişti ai tinerei generaţii, italianul Andrea de Vitis, muzician care impresionează prin forţa expresivă, dublată de o cunoaştere apropiată de perfecţiune a resurselor tehnice ale instrumentului.

28
/10
/21

Vineri, 29 octombrie 2021, începe cea de-a XVI-a ediție a Festivalului SoNoRo intitulată „Dreamtigers”, un omagiu adus operei marelui scriitor argentinian Jorge Luis Borges. Teme din opera sa vor fi traduse într-un repertoriu remarcabil, interpretat de 28 muzicieni români și străini, dar și într-o reprezentație de tip teatru-labirint realizată în parteneriat cu studenții UNATC „I. L. Caragiale”. Festivalul se va desfășura în București până în data de 7 noiembrie, apoi va continua în Brașov, Sibiu și Cluj-Napoca până în 14 noiembrie.