Martin Scorsese – topul celor mai înfricoşătoare filme de groază
https://www.ziarulmetropolis.ro/martin-scorsese-topul-celor-mai-infricosatoare-filme-de-groaza/

Regizorul Martin Scorsese a alcătuit recent un top al celor mai înfricoşătoare filme horror din toate timpurile, pentru site-ul thedailybeast.com, pe primul loc situându-se un clasic al genului, pelicula „Casa bântuită/ The Haunting” (1963), regizat de Robert Wise.

Un articol de Andrada Văsii|12 noiembrie 2013

Regizorul Martin Scorsese a alcătuit recent un top al celor mai înfricoşătoare filme horror din toate timpurile, pentru site-ul thedailybeast.com, pe primul loc situându-se un clasic al genului, pelicula „Casa bântuită/ The Haunting” (1963), regizat de Robert Wise.

În „Casa bântuită”, John Markway (Richard Johnson) este un profesor care studiază fenomenele paranormale. El decide să formeze un mic grup de studiu, invitând participanţii să petreacă alături de el câteva nopţi într-o casă despre care se spune că ar fi bântuită şi blestemată. Nu va dura mult până când Luke (Russ Tamblyn), Theodora (Claire Bloom) şi Eleanor (Julie Harris) sunt prinşi între pereţii casei, care se închid şi nu vor permite nimănui să iasă.

Locul al doilea şi al treilea sunt ocupate tot de două filme horror alb-negru: „The Isle of the Dead” (1945), un film cu zombie realizat de Mark Robson, şi „The Uninvited”, un thriller care se petrece într-o casă bântuită, lansat în 1944, cu Ray Milland în rolul principal. Pe următoarele trei locuri se află peliculele „The Entity”, ,„Dead of Night” şi „The Changeling”.

Un top care sperie spectatorii alcătuit de Martin Scorsese

Cu trei filme horror alb-negru în top, Martin Scorsese preferă filmele clasice ale genului, iar cele mai recente lungmetraje din clasamentul său sunt pelicule din anii ’70 – ’80. Astfel, filmul-cult „Strălucirea/ Shining” (1980), regizat de Stanley Kubrick, ocupă poziţia a şaptea, urmat de „Exorcistul” (1973), realizat de William Friedkin.

Pe locurile al nouălea şi al zecelea se află filmele „Night of the Demon”, respectiv „The Innocents”.

Martin Scorsese

Filmul Psycho face parte din topul lui Martin Scorsese

Pe ultimul loc în top se situează filmul „Psycho”, regizat de Alfred Hitchcock în 1960, cu Anthony Perkins şi Janet Leigh în rolurile principale.

În luna octombrie, acest film despre ucigaşul cu probleme psihice Norman Bates s-a situat pe primul loc în Topul 10 al celor mai înfricoşătoare filme de groază, realizat de publicaţia The Guardian şi de criticii de film de la The Observer.

Foto credit: Cinemagia, foto Martin Scorsese

02
/06
/22

Pe 8 și 9 iunie, bibliotecarii din județul Gorj vor participa la un nou atelier de educație media organizat de Asociația One World Romania și Mediawise Society – centrul de resurse și formare în domeniul educației pentru competențe media și digitale din România. Am deschis seria de cursuri în Dâmbovița și Tulcea, unde au participat peste 45 de bibliotecari din cele două județe.

02
/06
/22

Lungmetrajele „Light Sleeper”, cu Willem Dafoe și Susan Sarandon în distribuție, și „Dom Hemingway”, cu Jude Law și Mădălina Ghenea, vor avea premiera la Warner TV în primul weekend din luna iunie. „Viața de noapte/ Light Sleeper”, scris și regizat de Paul Schrader, scenarist al unor filme ca „Taxi Driver” și „American Gigolo”, a avut premiera în competiția Berlinalei din 1992.

02
/06
/22

Filmul documentar Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va fi prezentat, începând cu 6 iunie, în cadrul programului FilMARe a Muzeului de Artă Recentă din București (MARe). Delta Bucureștiului este al doilea documentar de lungmetraj al regizoarei, cunoscută deja publicului pentru Marussia (2013). Povestea este spusă prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, filmul urmând să aibă premiera în cinematografe în toamna acestui an.

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.