Masterclass Naomi Kawase, în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest
https://www.ziarulmetropolis.ro/masterclass-naomi-kawase-in-cadrul-les-films-de-cannes-a-bucarest/

Les Films de Cannes à Bucarest vă invită în cadrul celei de-a 11-a ediţii ale sale să decoperiţi una dintre cele mai intrigante şi mai inclasabile cineaste moderne: Naomi Kawase (foto).

Un articol de Liliana Matei|27 octombrie 2020

Aceasta va susține un masterclass online sâmbătă, 31 octombrie, începând cu ora 17:00, în care va vorbi despre creația sa pornind de la cele trei titluri prezentate în cadrul festivalului: Still the Water, Sweet Bean și True Mothers.

Vă invităm să experimentați un univers fascinant al unui „creator complet, plin de sensibilitate” așa cum o descria acum câțiva ani cotidianul Le Monde. Kawase va vorbi în direct cu publicul din România via Zoom. Înscrierile pentru masterclass pot fi făcute pe filmedefestival.ro în secțiunea evenimentului până pe 31 octombrie.

Naomi Kawase s-a remarcat la Cannes în 1997 când a devenit cea mai tânără regizoare distinsă cu Premiul Camera d’Or pentru filmul său Suzaku. A primit în 2007 Grand Prix pentru The Mourning Forest și s-a întors în competiția oficială a festivalului cu Hanezu în 2011 și Still the Water în 2014. În 2015 revine la Cannes în secțiunea Un Certain Regard cu Sweet Bean, iar în 2016 a fost aleasă președinta juriului Cinéfondation după ce făcuse deja parte din juriul competiției oficiale al festivalului în 2013.

În încercarea de a oferi cât mai multe oportunități profesioniștilor din industria de film, Les Films de Cannes à Bucarest continuă să organizeze și anul acesta atelierele ce le sunt dedicate: Managing Talents și Work in Progress.

Aflat la a 5-a ediție, Managing Talents propune actorilor două întâlniri, cu doi antrenori de renume, alături de care vor lucra la reducerea sau antrenarea accentului în două limbi diferite: engleză și română (accente regionale). Atelierele conduse de William Conacher (engleză) și Cristian Mungiu (română) se vor desfășura online, sâmbătă, pe 31 octombrie, între orele 11:00-14:00, fiecare dintre ele având durata de aproximativ 90 de minute.

William Conacher lucrează ca antrenor de accent și dialecte, de peste 25 de ani. A studiat, inițial, actorie la Academia Webber Douglas din Londra și, mai apoi, training de voce la Central School of Speech and Drama. El este cel care l-a antrenat pe Rami Malek pentru rolul din Bohemian Rhapsody, pentru care a și câștigat Premiul Oscar, iar colaborarea lor va fi văzută și în noul film din seria James Bond – No Time to Die. În televiziune, William a lucrat pentru numeroase producții de success ca Peaky Blinders și toate cele patru sezoane ale renumitului serial The Crown.

Cristian Mungiu este unul dintre cei mai cunoscuți regizori din România. Filmul său de debut, Occident, a avut premiera la Quinzaine des Réalisateurs la Cannes în 2002 iar în 2007, tot la Cannes, cel de-al doilea lungmetraj al său, 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, a primit Palme d’Or. În 2012, După Dealuri a fost dublu premiat: pentru Cel mai bun scenariu și pentru Cea mai bună actriță, iar Bacalaureat cel de-al cincilea său film prezentat la Cannes a fost premiat pentru Cel mai bun regizor în 2016.

Managing Talents este un program prezentat de Apa Nova.

Aflată tot la cea de-a cincea ediţie, secţiunea de Works in Progress (WiP) a festivalului se va defășura tot online și va aduce în atenția profesioniștilor din industria filmului internațional nu mai puţin de 19 proiecte produse sau co-produse în România, toate aflate în faza de postproducție. Producțiile vor avea șansa să fie vizionate de unii dintre selecţionerii celor mai prestigioase festivaluri de film din Europa, printre care cei de la Cannes, Berlin, Locarno, Karlovy Vary, Sarajevo dar și de agenți de vânzări.

Cinelabs România și Multimedia Est vor oferi premii în servicii de post-producție pentru două filme alese de un juriu internațional din care fac parte Lorenzo Esposito (selecționer, Berlin IFF), Sata Cissokho (Memento Films), Matthieu Darras (director – First Cut Lab), Kataryzna Siniarska (agent, New Europe Film Sales) și Giona Nazzaro (Rotterdam IFF). Premiile urmează să fie anunțate pe 1 noiembrie.

Works in Progress este un program inspirat de UniCredit Bank și susținut de HBO Europe.

Tot pentru această ediție Works in Progress, Les Films de Cannes à Bucarest organizează pentru prima dată un eveniment dedicat exclusiv cineaștilor din România care au un scenariu de lungmetraj în dezvoltare. FILM SPEED-DATING este un eveniment offline, pe bază de invitație nominală, care își propune să ofere oportunitatea scenariștilor, regizorilor și producătorilor români să se întâlnească pentru a dezvolta împreună proiecte de film.

Apelul de proiecte a fost adresat studenților, masteranzilor și absolvenților unei facultăți de film, care se află în dezvoltare cu un scenariu de lungmetraj. Candidații au trebuit să aibă scris la momentul aplicației un draft de scenariu sau un treatment de maximum cinci pagini pentru un proiect de lungmetraj. Autorii proiectelor selectate urmează să-și prezinte proiectul public, în cadrul unei sesiuni de pitching, în fața mai multor producători, regizori și a altor specialiști în domeniu pe 30 octombrie.

Films Speed-Dating este un program inspirat de UniCredit Bank.

După un weekend de proiecții OUTDOOR și DRIVE-IN rezervate la capacitatea maximă permisă în această perioadă, spectatorii sunt așteptați în continuare, până pe 1 noiembrie, să se bucure de cinema în ambianța primitoare din Grădina Cărturești Verona sau din confortul mașinii proprii la Event Park Snagov (până pe 28 octombrie). Pentru cei ce vor să rămână acasă, vă așteptăm ONLINE în Orange TV Go în fiecare zi între 12:00 și 24:00 cu Avanpremierele Toamnei, filme scurte și lungmetraje premiate de la Cannes în ultimii ani.

Tot ca parte din programul nostru outdoor de anul acesta, Ediția Pasărea Măiastră a Festivalului SoNoRo salută Les Films de Cannes à Bucarest în ziua zero, pe 30 octombrie, ora 19:00, în Pergola Grădinii Cărturești Verona cu un preludiu muzical al celor 17 concerte din program.

Muzicienii Valentin Șerban (vioară), Răzvan Popovici (violă) și Justus Grimm (violoncel) vor oferi celor prezenți la proiecția filmului Sweet Bean de Naomi Kawase un moment muzical menit să introducă începerea festivalului de muzica clasică și finalul festivalului de film.

„Suntem încântați să apropiem pentru prima dată, prin muzică, două dintre cele mai apreciate festivaluri din București, care, în această perioadă deloc ușoară, reușesc să nu lipsească din viața culturală a capitalei. Cu entuziasm, curaj, flexibilitate și perseverență ne-am dorit să nu privăm oamenii de momente de frumusețe, emoție și bucurie, atât de necesare în aceste luni”, spune Răzvan Popovici, director executiv Festivalul SoNoRo.

Festivalul SoNoRo onorează promisiunea de a ține ediția aniversară, ajunsă la numărul 15. Într-un an atipic, cu multe dificultăți și incertitudini, SoNoRo va avea două părți: prima va începe la Brașov, în perioada 31 octombrie – 2 noiembrie și va include un concert extraordinar la Castelul Cantacuzino din Bușteni pe 1 noiembrie, apoi va continua la Sibiu pe 3 și 4 noiembrie. A doua parte a festivalului va avea loc la București între 2 și 9 decembrie.

Concertele din prima parte a festivalului vor fi transmise online, găsiți mai multe informații pe www.sonoro.ro.

În secțiunea Evenimente a website-ului filmedefestival.ro puteți afla mai multe detalii despre programele dedicate industriei la această ediție de festival. Tot pe site găsiți programul festivalului și informații despre filme.

Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest este prezentat de Orange România, partener de tradiție al evenimentului.

Cu sprijinul: Catena, Apa Nova, Groupama Asigurări

Inspirat de: UniCredit Bank

Ediția a 11-a Les Films de Cannes à Bucarest este organizată de Asociația Cinemascop și realizată în parteneriat cu Ambasada Franței și Institutul Francez din România

Proiect co-finantat de: Administratia Fondului Cultural Național

Proiect cultural finanțat de: Ministerul Culturii și Identității Naționale, Centrul Naţional al Cinematografiei

Parteneri: Dacin Sara, Librăriile Cărturești, Fabrica Grivița, Festivalul Sonoro, Muzeul Național de Artă al României, Europa Cinemas, Multimedia Est, Cinelabs Romania, HBO Europe

Parteneri media principali: TVR, Magic FM, Rock FM

Parteneri media: RFI, AGERPRES, Zile și Nopți, Cinemagia, Film Menu, Elle, Ziarul Metropolis, Suplimentul de Cultură, Psychologies, Igloo, Dilema Veche, A List Magazine, Movie News, HotNews, News.ro, AARC – All About Romanian Cinema, Films in Frame, Liternet, The Institute, IQ Ads, Smark, News Week, CineGhid, Cinefilia, Munteanu, Radio România Cultural, Sensotv.ro, Tonica

04
/10
/21

Până la 14 octombrie, în cadrul Cineclubului One World Romania, pot fi vizionate gratuit pe site-ul Sahia Vintage câteva din filmele documentare, aflate la granița dintre funcția utilitară și vena experimentală, ale lui Mircea Săucan, dar și ale lui Radu Gabrea, Tudor Eliad sau Sergiu Nicolaescu.

01
/10
/21

BFFF 2021 a inclus o secţiune competiţională internaţională, la care s-au înscris peste 100 de scurtmetraje de modă, oferind patru premii. Câștigătorii au fost selectați de un juriu format din profesioniști din film, advertising și modă de pe scena locală și cea internaţională: Grigor Devejiev - Creative Director Jam Project, Marley Hansen - curator Nowness, Marcin Kempski - fotograf de modă londonez, Sandra Bold - Global Creative Director Publicis și Ina Borcea - fashion editor Harpers Bazaar.

30
/09
/21

Spectacolul continuă, acțiunea escaladează și toată sala vibrează pentru cel mai așteptat film din ultima perioadă, super producția 'Nu e vreme de murit' ajunge în avanpremieră pe marile ecrane din 30 septembrie la Cineplexx Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș.

29
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Pentru un film de debut al unui regizor de teatru care nu a mai făcut până acum cinema, „Câmp de maci” (2020), de Eugen Jebeleanu, are o rigoare estetică neaşteptată, dar şi o lipsă de încrâncenare demnă de salutat.

28
/09
/21

CRONICĂ DE FILM „Crai nou” (2021), debutul Alinei Grigore, recent câştigător la Festivalul de la San Sebastian, aduce un aer proaspăt în cinematografia română.

28
/09
/21

THE FRENCH DISPATCH, LAND, QUO VADIS, AIDA?, scurtmetraje românești și internaționale, cele mai apreciate filme românești ale momentului si filmele premiate la Festival se văd în cadrul Retrospectivei ANONIMUL 2021 la ARCUB, Cinema Elvire Popesco și Terasa Institutului Francez între 28 septembrie și 3 octombrie.

27
/09
/21

În ultima săptămână din septembrie, „Cinema sub clar de lună“ aduce pe ecranul din Grădina Muzeului Național al Literaturii Române două dintre cele mai noi filme românești, Câmp de maci și documentarul Spioni de ocazie, alături de producții străine care au avut un parcurs spectaculos: Night of the Kings, aflat pe lista scurtă la premiile Oscar, și Apples, co-produs de Cate Blanchett și propus anul trecut de Grecia la Oscarul pentru Cel mai bun film internațional.

27
/09
/21

Frumoasa și bestia întâlnește viitorul tehnologiei în Belle, producția-fenomen semnată de regizorul japonez Mamoru Hosoda, care va deschide cea de-a 16-a ediție Animest. Prezentat în premieră internațională la Cannes, anime-ul Sci-Fi în care o adolescentă devine cea mai bună versiune a sa într-un univers paralel, creat în mediul virtual, se va vedea pentru prima dată pe marele ecran din România vineri, pe 8 octombrie, de la orele 18:30 și 21:30, la Cinema Elvire Popesco. Filmul va putea fi urmărit în curând în cinematografele din întreaga țară, distribuit de Bad Unicorn.

27
/09
/21

OPINIE Subfinanţat de nişte autorităţi nepăsătoare, fără cinematografe care să îi fie dedicate şi cu un public larg pus mai degrabă pe miştouri, filmul românesc de autor face performanţă an de an la cel mai înalt nivel. Iar 2021 o dovedeşte din plin. Este unul din paradoxurile româneşti.