Mecanismele radicalizării în România
https://www.ziarulmetropolis.ro/mecanismele-radicalizarii-in-romania/

Spectacolul „Calul alb” de Ioana Păun, cu Ilinca Manolache, se va juca miercuri, 15 noiembrie, de la ora 19.00, la Teatrul „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe, Sala Arta.

Un articol de Liliana Matei|11 noiembrie 2017

„Calul alb: Scurtă istorie a urii 2017–1944” este un efort de a privi lucid, fără traume și resentimente, istoria recentă și trecutul comunist din România și de a diseca mecanismele radicalizării, observând totodată felul în care se regăsesc încă în societatea de astăzi. Scenariul este scris de Smaranda Nicolau și se bazează pe investigația jurnalistei Laura Ștefănuț în legătură cu cazul lui Ioan Ficior, condamnat în 2016 de Curtea de Apel pentru crime împotriva umanității comise în timp ce era comandantul unui lagăr comunist. Octogenar, Ficior a primit 20 de ani de închisoare, la mai mult de jumătate de secol după comiterea faptelor. Nu este nici pe departe un caz izolat. De aceea, spune regizoarea Ioana Păun, „întrebarea noastră nu este de ce acest lucru se întâmplă, ci cum se întâmplă”.

Dincolo de faptele reale, extrase din documente de arhivă, sunt surprinse, printr-o creație colectivă de teatru performance și inserții de muzică live compusă de Diana Miron, chestiuni mai generale ale umanului precum ura, manipularea sau prefabricarea istoriei. Jucând mai multe roluri, de la jurnalist, la torționar și victimă, actrița Ilinca Manolache redă, pe scena în mijlocul căreia tronează un acvariu cu pești vii, perspectivele diverse din care poate fi interpretat subiectul, se arată într-un comunicat de presă.

Reprezentația se va încheia cu o dezbatere deschisă, prin care publicul poate discuta alături de studenți și membri ai cluburilor de dezbateri.  Discuțiile vor fi moderate de Mihail Bumbeș, activist civic și istoric român, președintele și co-fondatorul asociației Miliția Spirituală.

Intrarea la spectacol se face gratuit, pe baza unei rezervări pe platforma biletmaster.ro sau la sediul Teatrului Andrei Mureșanu.

Foto George Popescu

04
/12
/13

În 1983, cu doi ani înainte de moartea lui Octavian Cotescu, Fănuş Neagu îi descria viaţa într-un adevărat poem în proză în care amintea despre marile lui roluri, despre pasiunea pentru teatru şi despre actorii pe care i-a format.

04
/12
/13

Lungmetrajele „Poziţia copilului“, de Călin Peter Netzer, ,,Când se lasă seara peste Bucureşti...", de Corneliu Porumboiu, şi ,,Sunt o babă comunistă", de Stere Gulea, vor fi proiectate, în perioada 10 decembrie - ianuarie 2014, la cea de-a IV-a ediţie a Zilelor Filmului Românesc de la Madrid.

03
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ În 1983, Fănuș Neagu (1932 - 2011) începea o nouă carte, consacrată prietenilor lui, actorii. Revista „Teatrul” publica fragmente din această carte - portrete ale unor actori precum Toma Caragiu, Ilarion Ciobanu, Violeta Andrei, Ovidiu Iuliu Moldovan, George Constantin ș.a.