Metabolism. Porumboiu sau filmul radical
https://www.ziarulmetropolis.ro/metabolism-porumboiu-sau-filmul-radical/

CRONICĂ DE FILM „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism“ duce la un nou nivel stilistica minimalistă şi tentativa de conceptualizare a realităţii pe care Corneliu Porumboiu le-a început în „A fost sau n-a fost?“ (2006) şi pe care le-a continuat în „Poliţist, adjectiv” (2009).

Un articol de Ionuţ Mareş|18 septembrie 2013

CRONICĂ DE FILM „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism“ duce la un nou nivel stilistica minimalistă şi tentativa de conceptualizare a realităţii pe care Corneliu Porumboiu le-a început în „A fost sau n-a fost?“ (2006) şi pe care le-a continuat în „Poliţist, adjectiv” (2009).

Nu este, obligatoriu, un nivel superior, dar este cu siguranţă unul mai radical şi experimental, care riscă să ia pe nepregătite o bună parte a publicului românesc.

Metabolism“ este un film profund autoreferenţial, care demonstrează unele din obsesiile de cineast ale lui Porumboiu: cadrele lungi (numai 17 în total), timpul real, un grad cât mai ridicat de obiectivitate, ideea de interval şi de trecere, respingerea naraţiunii de tip clasic, testarea aşteptărilor şi a limitelor spectatorilor.

Porumboiu realizează un film despre ce se ascunde în spatele unui film. O demitizare cerebrală şi, pe alocuri, căutat-demonstrativă a procesului de asamblare a unei producţii cinematografice, din perpectiva regizorului-scenarist. Un exerciţiu de cinema solicitant, dar a cărui vizionare poate oferi satisfacţii de lungă durată, în special (dar nu exclusiv) cinefililor cu gusturi exersate.

Story-ul – o aventură între un regizor de film, Paul (Bogdan Dumitrache), şi o actriţă secundară, Alina (Diana Avrămuţ), în timpul turnării unui lungmetraj politic – este doar scheletul. Pretextul de la care porneşte Porumboiu în tentativa de a decortica lent mecanismele prin care arta (în acest caz, filmul) apropriază realitatea, iar aceasta din urmă o transformă decisiv pe prima.

Este o pendulare continuă, ca în momentul în care, imediat după ce Alina repetă sub privirile lui Paul o secvenţă ce urma să fie filmată a doua zi, ajungem să vedem o formă asemănătoare a respectivei secvenţe, doar că protagonist este însuşi regizorul.

Metabolism

O scenă din „Metabolism“, cu Diana Avrămuţ (stânga), Bogdan Dumitrache şi Mihaela Sârbu

Aşa cum ne-a obişnuit, Porumboiu joacă deschis şi cinstit, cu cărţile pe faţă. Lansează o ipoteză, pe care apoi o exemplifică, aproape obsesiv, cu o precizie infinitezimală (discuţia de la început despre durata unui cadru filmat pe peliculă, discuţiile repetitive despre abordarea rolului de către Alina, secvenţa endoscopiei etc).

Este un didacticism deloc supărător, deoarece se salvează prin ironie şi umor, prin scenografia exotică, atipică universului cinematografic românesc, prin încadraturile picturale, din care au fost eliminate planurile secunde şi mişcarea personajelor, prin jocul afectat, plat, uniform, bressonian, al actorilor. Personajele nu sunt purtătoare de psihologii, aşa cum ne serveşte cinematografia mainstream. Ele doar există şi dialoghează, în timp ce acţiunile lor sunt minimale.

Citiţi şi: Corneliu Porumboiu, despre „Metabolism“: „Cred că e un film bun“

Metabolism” este o epură, o diagramă, o formă de abstractizare până la limita unui limbaj cinematografic criptic, până la marginea unei autoreferenţialităţi care îşi este suficientă aproape doar sieşi.

„Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism“ intră de vineri, 20 septembrie, în cinematografe, distribuit de Independenţa Film.

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriţi-ne și pe Facebook!

INFO

„Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism“ (România, 2013)

Regia: Corneliu Porumboiu

Cu: Bogdan Dumitrache, Diana Avrămuţ, Alexandru Papadopol, Mihaela Sârbu

Rating: ●●●●○

Ionuţ Mareş, autorul cronicii,
este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică

Marele Ecran

 

12
/07
/16

INTERVIU Născut în 1992, Ion Indolean este critic de cinema şi, mai nou, regizor. Primul său film, experimentalul „Discordia”, a câştigat premiul pentru cel mai bun debut românesc la TIFF. „Nu-mi plac regulile, convenţiile, normele”, spune Ion Indolean, a căruit radicalitate i-a intrigat pe mulţi dintre cei care i-au văzut filmul.

12
/07
/16

„Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale” continuă periplul prin ţară după ce, timp de o săptămână, publicul din Tulcea a fost invitat să vizioneze unele dintre cele mai frumoase filme româneşti realizate în ultimii ani.

11
/07
/16

Un concert al trupei Blazzaj, prezentarea unei noi lucrări video-muzicale semnate de Thy Veils, un workshop de film documentar susţinut de regizorul Răzvan Georgescu şi un atelier de bandă desenată coordonat de ilustratoarea Sorina Vazelina sunt evenimentele conexe proiecţiilor de film la cea de-a treia ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care are loc între 14 şi 17 iulie la Timişoara şi Gottlob.

07
/07
/16

Programul intitulat „Revoluție în realism. Noul cinema românesc” găzduit în iunie de faimosul centru cinematografic de pe malul Tamisei, British Film Institute, se va încheia in iulie cu trei proiecții suplimentare, găzduite de ICR Londra în cadrul unei secțiuni speciale a Cinematecii românești. Astfel, în 7, 11 și 14 iulie vor avea loc proiecțiile filmelor „California Dreamin’’” (2007), în regia lui Cristian Nemescu, „Francesca” (2009), în regia lui Bobby Păunescu, și „Domestic” (2011), în regia lui Adrian Sitaru.

07
/07
/16

Au trecut mulţi ani de când cel cunoscut ca Tarzan a părăsit jungla africană şi şi-a asumat o nouă identitate ca Lordul Greystoke, John Clayton al III-lea. Warner Bros. Pictures şi Village Roadshow prezintă „Legenda lui Tarzan”, un film cu Alexander Skarsgard, Samuel L. Jackson, Margot Robbie, Djimon Hounsou, Jim Broadbent şi Oscar Christoph Waltz.

06
/07
/16

Scarlett Johansson este actrița ale cărei filme au avut cele mai mari încasări de-a lungul timpului. Potrivit portalului Box Office Mojo, filmele în care Johansson a jucat au generat încasări de peste 3,3 miliarde de dolari în cinematografele nord-americane.

06
/07
/16

„Bacalaureat”, filmul care i-a adus lui Cristian Mungiu premiul de regie la Cannes, „România: patru patrii”, cel mai nou documentar al lui Alexandru Solomon, și o proiecție aniversară cu „Marfa și banii”, de Cristi Puiu, în prezența actorului Alexandru Papadopol se numără printre evenimentele dedicate cinematografiei române la cea de-a treia ediție a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timișoara și Gottlob (14-17 iulie).

05
/07
/16

Regizorul iranian Abbas Kiarostami a decedat la Paris la vârsta de 76 de ani. Kiarostami, care a câștigat Palme d'or la Cannes în 1997 pentru filmul Taste of Cherry , a părăsit Teheranul săptămâna trecută pentru a se trata în Franța. Agenția oficială de știri iraniană IRNA a anunțat că rămășițele sale vor fi repatriate în Iran pentru a fi înhumate.

04
/07
/16

Comedia de succes „Două lozuri”, de Paul Negoescu, thriller-ul german „Victoria”, de Sebastian Schipper, care a încântat publicul şi critica la Festivalul de la Berlin în 2015, şi „Belgica”, noua dramă a belgianului Felix van Groeningen, se numără printre surprizele celei de-a treia ediţii Ceau, Cinema! (14-17 iulie).

02
/07
/16

Sâmbătă, pe 2 iulie, are loc Noaptea Lungă a Filmelor Scurte, evenimentul care pune pe acelasi ecran scurtmetraje premiate la Oscar, Cannes, Sundance sau Cesar, mai exact 28 de povești din 15 colțuri ale lumii. În București maratonul va aduce la viață Pavilionul Central Romexpo, devenit astfel cel mai mare spațiu cinematografic neconvențional, cu 10.000 de metri pătrați dedicați filmelor scurte. Accesul la eveniment se face începând cu ora 20.00 iar proiecțiile încep la ora 21.00.

01
/07
/16

A 89-a ediție a galei premiilor Oscar se va desfășura în 26 februarie 2017 la Los Angeles, a anunțat joi Academia care organizează marea sărbătoare a filmului. Lista completă a nominalizărilor va fi dezvăluită în 24 ianuarie, după un vot deschis între 5 și 13 ianuarie celor circa 6.200 de membri ai Academiei de arte și științe cinematografice.

01
/07
/16

Din 22 iulie, Transilvania Film aduce pe marile ecrane din România Francofonia, cel mai recent film al renumitului regizor rus Alexander Sokurov. Câștigător al Premiului Fedeora pentru Cel mai bun film european la Festivalul de la Veneția și proiectat la Toronto, San Sebastian, Londra, Salonic sau Göteborg, Francofonia explorează un episod controversat din timpul celui de-al doilea război mondial: soarta operelor de artă din Muzeul Luvru, în timpul ocupației naziste.