Micul prinț în versiune teatru-dans la Teatrul „Stela Popescu”
https://www.ziarulmetropolis.ro/micul-print-in-versiune-teatru-dans-la-teatrul-stela-popescu/

Teatrul „Stela Popescu” îşi invită spectatorii la premiera cu Micul prinţ, un concept de  teatru – dans semnat de Ioana Macarie, adaptare după povestea lui Antoine de Saint-Exupéry. Premiera este prezentată de Primăria Municipiului Bucureşti prin intermediul Teatrului „Stela Popescu” la Sala mică a Palatului Naţional al Copiilor, vineri, 23 martie ora 19 şi sâmbătă, 24 martie, ora 11.

Un articol de |16 Martie 2018

De ce s-au oprit autorii la ideea de teatru – dans pentru acest titlu ? Pentru că, dorind ca spectacolul să poată fi urmărit începând de la vârsta de patru ani, iar subiectul cărții nefiind unul simplu, ci adresându-se copiilor mai mari și chiar adulților, dansul reprezintă soluția cea mai convingătoare pentru a transmite emoții și a traduce mesaje complicate pe înțelesul copiilor mai mici.

In spectacolul Micul prinț veți descoperi o interesantă sinteză de mimică, pantonimă, dans contemporan, balet, dans sportiv, hip – hop și nu numai, într-o creație unică.

Acest nou spectacol continuă orientarea repertorială a Teatrului „Stela Popescu” care își propune și în anul 2018 să continue promovarea și dezvoltarea culturală pentru copiii de vârstă preșcolară, școlară și tânără. 

Am trecut prin mai multe idei până am decis că acesta ar fi cel mai bun titlu pentru a ilustra ceea ce ne dorim să realizăm în acest an pe scena teatrului nostru, pentru că povestea Micul prinț îmbină foarte convingător mesajele care sensibilizează atât publicul tânăr, cât și pe cel adult. – Manuela Hărăbor, director artistic al Teatrului „Stela Popescu”

Pentru spectacol Micul Prinț adaptarea, scenariul, regia și coregrafia sunt semnate de coregraful Ioana Macarie, costumele și scenografia de Oana Drăghici, cărora li se alătură pentru sound design – Teodor Pisai și light design – Ionuț Dumitrașcu.

In distributie se găsesc Alex Floroiu – Micul Prinț, Cătălin Frăsinescu – Aviatorul, Carla Waltner/Alis Gheorghe – Vulpea, Andrei Dogaru/Stefan Rebeja – Sarpele, Monica Cozma/Sabina Ionță/Carmen Mărgărit/Maria Anghel/Ana Mihai – Trandafirii,  Cristina Marin/Silvia Maurițiu – Floarea, Zoran Raici/Constantin Chiță – Regele, Octavian Iuga./ Dragoș Ieremia – Afaceristul, Alex Mălăeru / Daniel Goliță – Infumuratul, Andrew Lupu – Exploratorul.

Este o poveste pentru toate vârstele – mai mult pentru adulți, aș spune, pentru că sunt foarte multe metafore în acest spectacol pe care noi doar le “desfacem”… și aruncăm un parfum către publicul tânăr pentru a le deschide pofta de a citi mai departe Micul Prinț sau pentru a-şi ruga părinții să le citească câte o pagină.” – Nicolae Pungă, directorul general al Teatrului „Stela Popescu”

Micul Prinț este un spectacol de teatru – dans despre inocența copilăriei, o călătorie stelară a doi prieteni, cuplu copil – adult, o relație umană care poate fi regăsită, într-o anumită măsură, în orice familie.

În această aventură, copilul întâlnește personaje care îl ajută să descopere drumul către simplitatea vieții. Adultul face o călătorie în sens invers și descoperă importanța inocenței în viața adultă. Este o poveste despre prietenie în sensul ei cel mai pur, despre acea prietenie care depășește barierele de vârstă și spațiu.

Foto: Micul prinț ,  Teatrul „Stela Popescu” – facebook

 

14
/11
/18

METROPOLIS SPECIAL Niciunde în lume sfârșitul Primului Război Mondial nu a fost trăit mai spectaculos decât în Parisul anilor nebuni. Vă prezentăm o colecție de momente douăzeciste avându-i ca protagoniști pe Coco Chanel, Picasso, Hemingway, Isadora Duncan, Joyce, Josephine Baker, Proust, Colette, Stravinski...

14
/11
/18

Cultura de performanță este o necesitate a unei societăți ce-și definește elitele, unele dintre ele înzestrate cu har de geniu, ne spunea filosoful Constantin Noica. Pentru a atinge proporțiile unui astfel de ideal avem nevoie de antrenament, de identificare, de permanentă interogare și explorare a ceea ce numim generic talent. Autosuficiența vine dintr-o plafonare a acestei culturi de performanță care se transformă în una de mentenanță.

13
/11
/18

O jumătate de plic, gol, conținea o adresă. Primisem foaia de la fratele meu, care aflase adresa de la un coleg de muncă, din București, cu rude în Transilvania. Așa funcționau lucrurile, când funcționau. M-am dus la Poșta din orașul în care făceam liceul, Găești, am cumpărat un plic și timbre, iar seara am scris o mică scrisoare.

13
/11
/18

Lavinia Bălulescu tocmai a publicat două cărți. Una de poezie (scrisă împreună cu tatăl său, distinsul domn Constantin Bălulescu), „Zmeii sunt de treabă”, la editura Paralela 45. Și una de proză – „Terasa Fericirii” (editura Polirom). Iată ce ne propune spre lectură!

13
/11
/18

Grupul Editorial ALL va fi prezent, în perioada 14 – 18 noiembrie 2018, la ediția cu numărul 25 a Târgului Internațional Gaudeamus Carte de învățătură. Vizitatorii sunt așteptați în standul ALL cu reduceri de până la 85%, noutăți editoriale pentru toate categoriile de cititori, surprize și cadouri dulci pentru cei mici.

13
/11
/18

În perioada 22 – 25 noiembrie, Asociația CulturALL, în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB, pregătește la București prima ediție a Bucharest Best Comedy Film Festival, ce va avea loc în 2019. Timp de patru zile, personalități internaționale din lumea cinematografiei se întâlnesc la București pentru a stabili structura festivalului și regulamentul de selecție a filmelor ce vor concura, în 2019, pentru titlul „Comedia Anului”.

13
/11
/18

Spider-Man, Hulk, Doctor Strange, Fantastic Four, Iron Man, Daredevil, Thor şi X-Men. Toate acestea sunt personaje fantastice create de scriitorul şi editorul Stan Lee, în colaborare  cu mai mulţi artişti, precum Jack Kirby şi Steve Ditkode. Stan Lee s-a stins din viață luni dimineaţă, la Los Angeles, la vârsta de 95 de ani.

12
/11
/18

Numărătoarea inversă a început: mai sunt doar 6 zile până la startul Festivalului Internațional al Orchestrelor Radio – RadiRo (18 - 25 noiembrie 2018)! Duminică, 18 noiembrie (19.00), Orchestra Națională Radio, ansamblu ce împlinește în acest an 90 de ani, are onoarea de a deschide la Sala Radio a IV-a ediție a unicului festival din lume dedicat orchestrelor radio, cu Rapsodia nr. 1 semnată de Enescu și un atractiv program francez Ravel/Debussy!

12
/11
/18

Regina Maria, figură centrală în eforturile de război ale României din timpul primei conflagrații mondiale, a fost prezentată publicului britanic într-o serie de intervenții ample ale istoricului și realizatoarei TV Tessa Dunlop, în cadrul unor emisiuni de mare audiență ale posturilor de televiziune și radio BBC One (BBC Breakfast), BBC Radio 4 (Woman's Hour), Channel 5 (5 News) și în varianta online a revistei History Today.

12
/11
/18

CRONICĂ DE FILM „Alice T.” (2018), noul film al lui Radu Muntean, este portretul puternic, incomod şi dureros al unei adolescente în România de astăzi.

12
/11
/18

Ediţia a doua a GreenTech Film Festival (primul festival de filme documentare despre ecologie și tehnologie verde) începe astăzi, 12 noiembrie, la Cinema Elvire Popesco din Bucureşti. Evenimentul va fi deschis prin proiecţia filmului „THE BIG SHORT”.

Page 20 of 776« First...10...1819202122...304050...Last »