Ministrul Daniel Barbu: Sunt bani pentru construirea unei noi sali de concerte la Bucuresti
https://www.ziarulmetropolis.ro/ministrul-daniel-barbu-sunt-bani-pentru-construirea-unei-noi-sali-de-concerte-la-bucuresti/

Ministrul Culturii şi Cultelor (MCC), Daniel Barbu, a anunţat, sâmbătă seară, într-o emisiune televizată, că există bani pentru construirea în Capitală a unei săli de concerte la standarde internaţionale. „Şi vă spun unde i-am găsit şi îi putem găsi. În programele europene, pe de o parte şi în alte surse care nu apasă asupra bugetului, […]

Un articol de Andrada Văsii|26 decembrie 2012

Ministrul Culturii şi Cultelor (MCC), Daniel Barbu, a anunţat, sâmbătă seară, într-o emisiune televizată, că există bani pentru construirea în Capitală a unei săli de concerte la standarde internaţionale.

„Şi vă spun unde i-am găsit şi îi putem găsi. În programele europene, pe de o parte şi în alte surse care nu apasă asupra bugetului, pe de altă parte”, a spus Barbu, menţionând că Teatrul Naţional din Bucureşti şi cel din Iaşi au fost refăcute din fonduri nerambursabile ale Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei.

Potrivit ministrului Culturii, noua sală ar trebui „să devină locul central al desfăşurării Festivalului George Enescu”, .(…) „cel mai important eveniment muzical european al momentului”.

„Avem nevoie de o foarte mare, importantă, bine făcută sală de concerte, care să devină, peste ani, monument de arhitectură”, a spus Daniel Barbu, care consideră că, „dacă vom avea o asemenea sală la Bucureşti vom avea cele mai extraordinare spectacole care se pot imagina, care să rivalizeze cu Metropolitan sau cu orice asemenea spaţiu de concerte”.

El şi-a exprimat speranţa ca acest proiect înscris în programul de guvernare al USL să poată fi realizat în patru ani, astfel de mari proiecte culturale fiind profitabile inclusiv sub raportul economic.

Pe de altă parte, printre obiectivele pe care ministrul Barbu le va urmări în mandatul său se numără conservarea patrimoniului naţional, „aşa cum este acum”, astfel încât nici un monument serios să nu se degradeze de-acum înainte, refacerea clădirilor şi a colecţiilor unor muzee de interes naţional şi regional, susţinerea artei contemporane în domeniul filmului şi artelor spectacolelor.

Întrebat ce părere are despre controversatul proiect de exploatare minieră de la Roşia Montană, ministrul Culturii a subliniat că, atât cât îi stă în putere va proteja patrimoniul arheologic.

„Ce pot să vă spun din punctul meu de vedere de proaspăt ministru al Culturi este că, atâta timp cât voi avea încrederea liderilor USL şi majorităţii parlamentare, tot ceea ce înseamnă salvgardarea patrimoniului arheologic nu va fi pus în discuţie de nicio operaţiune economică. E ceea ce eu pot să spun acum”, a declarat Daniel Barbu.

Sursa: Agerpres

25
/08
/16

În vreme ce guvernul român se gândeşte cum să scoată 50 de lei din buzunar pentru a-şi trimite la grădiniţă minorii ai căror părinţi au venituri mici, italienii sunt gata să le acorde o susţinere generoasă adolescenţilor. Într-o mișcare concepută pentru a reaminti tinerilor că doar cultura este cea care ne îmbogăţeşte viaţa şi aduce oamenii împreună, cetățenii italieni care împlinesc 18 ani sunt pe cale să obțină 500 de euro " bonus de cultură " de la guvern.

25
/08
/16

"Fac parte dintr-o generatie de actori care a umplut memoria românilor. Memorie care acum nu mai are memorie pentru noi. Mi-am iubit profesia, am stimat-o. În fiecare film laşi câte ceva din tine. Cred că fiecare om se termina aşa, dându-şi sufletul pentru fiecare lucru pe care l-a făcut." – Sebastian Papaiani. Îndrăgitul actor împlineşte, astăzi, 80 de ani!

24
/08
/16

Filmul lui Cristian Mungiu "4 luni, 3 săptămâni și 2 zile", câștigătorul premiului Palme d'Or în 2007, ocupă, în opinia criticilor consultați de BBC Culture, locul al 15-lea, într-un sondaj al celor mai bune 100 de filme ale acestui secol. Pe primele trei locuri s-au clasat: "Mulholland Drive" - David Lynch, "In the Mood for Love" - Wong Kar-wai şi "There Will Be Blood" - Paul Thomas Anderson.

24
/08
/16

Într-o vreme în care cinematografele și mai ales vizionările la „video” propuneau în special filme cu actori care fie rupeau norma la frumusețe sau rupeau adversarii în bătaie, m-am trezit ridicat de pe scaun de un domn, nici înalt, nici frumos – conform standardelor clasice, nici pletos, nici musculos. Revedeam filmul „Operațiunea monstrul” (scenariul: Titus Popovici / regia: Manole Marcus) și o seară de luni stătea să se sfârșească în brațele unei dimineți de marți, iar eu brusc vroiam să fiu Corneliu (Marin Moraru). Să pot explica, fumând fie și un cocean de porumb, cum am ales lingurița și am lansat milimetric în buza stufului de unde am recuperat monstrul într-o încleștare în care îi simțeam forța lui colosală.

23
/08
/16

Compozitorul și organistul german din perioada barocă, Johann Sebastian Bach, este unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii. Familia și muzica au fost universul vieții lui.

23
/08
/16

Am călătorit cu trenul după o pauză consistentă, mai lungă de un deceniu. Habar nu mai avem despre felul cum mai arată interiorul vagoanelor și nici despre „fauna” care le populează. Ziua era una liberă pentru tot poporul, destinația una de relaxare (Brașov), deci bănuiesc că publicul era puțin diferit de cel obișnuit. Oricum, prima impresie, a interiorului vagoanelor, a fost una bună, prin comparație cu ceea ce era în vremurile când făceam naveta săptămânal pe ruta București – Găești.

23
/08
/16

Cinematografia românească va fi prezentă în perioada 1-3 septembrie la Roma, în celebrul parc Villa Borghese, cu proiecții de filme în premieră, în cadrul ultimei etape a Romania Film Festival ediția 2016.

23
/08
/16

“Ritmul în care trăim, configuraţia fiecărei zile (din care răgazurile, perioadele de otium fertil sunt, practic, evacuate) reduc până la o limită îngrijorătoare timpul rezervat altădată lecturii.” – Andrei Pleşu. Scriitorul şi eseistul Andrei Pleşu - reper al vieţii publice şi academice româneşti - împlineşte, astăzi, 68 de ani.

22
/08
/16

Viaţa publică, destul de firavă în sec. al XVII-lea, se desfăşura mai ales în cafenele. Cea dintâi atestată documentar a fost a lui Kara Hamie, în 1667, pe un loc învecinat cu biserica Doamnei de azi. În vremea lui Constantin Brâncoveanu, pe Calea Şerban Vodă (podul Beilicului) se înşirau destule cafenele, toate la dispoziţia mai cu seamă a turcilor.

22
/08
/16

„Nu există cuvinte...a plecat un actor și un Om de Geniu! Marin Moraru. Dumnezeu să-l odihnească. Marinuș.." - Oana Pellea. Sicriul cu trupul neînsuflețit al actorului Marin Moraru va fi depus luni seară la Biserica Colțea din Capitală. Înmormântarea artistului va avea loc miercuri, în jurul orelor prânzului, la Cimitirul Belu, pe Aleea Artiștilor.

22
/08
/16

Între 14 și 18 septembrie, va avea loc prima ediție a festivalului PELÍCULA – LATIN AMERICA FILM & EXPERIENCE. Iubitorii filmului vor putea viziona pelicule conectate puternic cu 8 țări din America Latină: Argentina, Brazilia, Chile, Cuba, Mexic, Peru, Venezuela și Uruguay. Sunt în total 15 filme care pot fi văzute la Cinema Elvira Popescu, Instituto Cervantes de Bucarest, POINT sau Journey Pub.