Mircea Albulescu îşi lansează volumul de poeme „Pardon, ’80! „
https://www.ziarulmetropolis.ro/mircea-albulescu-isi-lanseaza-volumul-de-poeme-pardon-80/

Volumul de poeme „Pardon, ’80! „, de Mircea Albulescu, va fi lansat miercuri, de la ora 15.00, la Palatul Şuţu din Bucureşti. La eveniment vor participa dramaturgul Horia Gârbea, romancierul Ioan Grosan şi poetul Dan Mircea Cipariu, care vor vorbi despre poezia lui Mircea Albulescu.

Un articol de Petre Ivan|14 octombrie 2014

Mircea Albulescu este unul dintre cei mai mari actori români, profesor universitar (doctor în arte), publicist, poet, prozator, membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR), notează Mediafax.

A jucat în sute de spectacole pe scenele Teatrului Municipal din Bucureşti, Teatrului de Comedie şi Teatrului Naţional din Bucureşti şi a interpretat peste 300 de roluri memorabile în teatrul radiofonic, pe care îl consideră cea mai prodigioasă dintre activităţile sale artistice şi care a constituit şi subiectul tezei sale de doctorat.

Mircea Albulescu a jucat şi în peste 70 de filme, multe din acestea în regia lui Sergiu Nicolaescu („Dacii”, 1967, „Mihai Viteazul”, 1970, „Zile Fierbinţi”, 1975, „Revanşa”, 1978, „Pentru Patrie”, 1978, „Nea Marin Miliardar”, 1979, „Mihail, câine de circ”, 1979, „Capcana Mercenarilor”, 1980, „Wilhelm Cuceritorul”, 1982, „Viraj periculos”, 1983, „Ziua Z”, 1985, „Noi, cei din linia întâi”, 1986) şi aproape toate filmele lui Mircea Veroiu („Somnul Insulei”, 1994, „Semnul şarpelui”, 1981, „Mania”, 1977, „Şapte zile”, 1973, „Scrisorile prietenului”, 1997, „Dincolo de pod”, 1976, „Artista, dolarii şi ardelenii”, 1980, „Craii de Curtea Veche”, 1995).mircea albulescu

A avut roluri importante în filme regizate de Francis Ford Coppola („Youth Without Youth”, 2007), Radu Gabrea („Prea mic pentru un război atât de mare”, 1970, „Dincolo de Nisipuri”, 1973, „Rosenemil”, 1993), Manole Marcus („Actorul şi sălbaticii”, 1975), Mircea Daneliuc („Cursa”, 1975, „Ediţie Specială”, 1980), Alexa Visarion („Înghiţitorul de săbii”, 1981), Nicolae Mărgineanu („Flăcări pe comori”, 1987, „Un om în Loden”, 1979), Nicolae Breban („Printre colinele verzi”, 1971), Dinu Tănase („La capătul liniei”, 1982), Mircea Drăgan („Columna”, 1968, „Braţele Afroditei”, 1978), Mircea Moldovan („Totul se plăteşte”, 1986), Andrei Blaier („Momentul adevărului”, 1989).

De asemenea, acesta este autorul unor volume de versuri precum „Vizite”, „Pajura singurătăţi”, „Fluture în lesă de aur”, „Clanţe”, „Ultimele noduri”, şi proză „Bilete de favoare”, „Baraka” şi „Bazar sentimental”.

Este membru al Uniunii Ziariştilor şi doctor în arte. Timp de doi ani (30 decembrie 1992 – 04 aprilie 1994) a fost secretar de stat la Ministerul Culturii. A primit Ordinul Meritul Cultural şi Ordinul Serviciul Credincios în grad de Comandor.

În perioada 1985 – 2005, a fost profesor la Universitatea Naţională Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti.

Din anul 2011 are o stea care îi poartă numele pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Capitală, alături de alte personalităţi ale vieţii artistice româneşti.

Foto: Mircea Albulescu – wikipedia, cinemagia

07
/05
/13

CRONICĂ DE CARTE Apărut la Editura All, în colecţia Strada Ficţiunii, romanul „Factorul groazei“, de Robert Harris, are la bază o întâmplare reală – prăbuşirea Bursei din New York în 6 mai 2010, în contextul crizei datoriilor suverane din Grecia

26
/04
/13

Miercuri, 24 aprilie, a avut loc o nouă seară japoneză la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. Evenimentul a fost dedicat scriitorului Yasushi Inoue şi lansării nuvelei „Puşca de vânătoare“ în colecţia „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu la Editura Humanitas Fiction.

26
/04
/13

Gala Bun de Tipar şi-a desemnat câştigătorii în cadrul celei de-a doua ediţii, joi, 25 aprilie, în Aula Bibliotecii Naţionale din Bucureşti. Filip Florian, Ion Ianoşi şi Lucian Boia s-au numărat printre cei premiaţi

24
/04
/13

CRONICĂ DE CARTE „Puşca de vânătoare“, de Yasushi Inoue, este o nuvelă diafană, de o sensibilitate translucidă, prin care discernem cele mai diverse nuanţe ale iubirii. Stilul suav, îngreunat cu o tristeţe aproape ireală, aminteşte de profunzimea psihologică a nuvelelor lui Stefan Zweig.