Mircea Albulescu rămâne internat până la sfârşitul săptămânii, după operaţia pe cord
https://www.ziarulmetropolis.ro/mircea-albulescu-ramane-internat-pana-la-sfarsitul-saptamanii-dupa-operatia-pe-cord/

Actorul Mircea Albulescu va rămâne internat la Institutul de Boli Cardiovasculare de la Timişoara, cel puţin până la sfârşitul săptămânii, iar în prezent el se simte bine după operaţia pe cord şi face gimnastică de recuperare, potrivit medicilor.

Un articol de Petre Ivan|3 decembrie 2014

Medicul Marian Gaşpar, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiacă din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timişoara, cel care l-a operat pe Mircea Albulescu, a declarat că actorul se simte bine şi că în prezent se recuperează.

„Actorul Mircea Albulescu mai rămâne internat în spital. Miercurea trecută abia l-am operat, am vorbit şi cu fiul lui şi sperăm ca sâmbătă sau duminică să îl externăm. Deocamdată, el face gimnastică de recuperare, iar evoluţia lui a fost bună pe parcurs”, a declarat doctorul Marian Gaşpar, notează Mediafax.

Actorul Mircea Albulescu a fost supus, miercurea trecută, unei intervenţii chirurgicale pe cord, echipa de medici care l-a operat pe actor, fiind condusă de profesorul Marian Gaşpar, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiacă din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timişoara.

În timpul intervenţiei, lui Mircea Albulescu i-au fost făcute trei bypass-uri, întrucât în urma analizelor amănunţite s-a impus această operaţie, mai ales că actorul avea montat un stimulator cardiac.

În noaptea de 24 spre 25 noiembrie, actorul Mircea Albulescu s-a prezentat la Serviciul de Urgenţe al Spitalului Judeţean din Timişoara, acuzând dureri în piept. Medicii de aici l-au transferat la Institutul de Boli Cardiovasculare din municipiu, unde a fost internat.

Mircea Albulescu se afla la Timişoara deoarece în 24 noiembrie a avut loc în acest oraş spectacolul „Bădăranii”, în care actorul joacă.

Actorul a mai fost internat în ianuarie 2013 la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde a fost dus după ce i s-a făcut rău pe stradă. El a stat internat o zi, medicii stabilind că acesta a avut tensiunea mărită.

Maestru al scenei şi al filmului românesc, Mircea Albulescu are 80 de ani şi joacă pe scena Teatrului Naţional Bucureşti.

Foto: Mircea Albulescu – Digi24

30
/08
/23

Timp de 29 de zile, publicul este așteptat să se bucure de o nouă ediție a Festivalului Enescu, fie că asistă în sălile de concerte sau urmărește transmisiile de la Televiziunea Română sau de pe site-ul FestivalEnescu.ro. O lume întreagă este invitată să descopere o ediție a cărei temă este ”Generozitatea prin muzică”.

30
/08
/23

Asociația FRUI VITA te invită să te alături unei experiențe muzicale și culturale unice în cadrul evenimentului „Dor de Doină", care va avea loc pe data de 30 septembrie, începând cu ora 18:00, la Grădina Monteoru din București; ocazie care va marca și lansarea manualului digital, pe care tinerii îl vor putea utiliza pentru a explora doina în propriul ritm.

29
/08
/23

Competiția Internațională de Lungmetraj a Festivalului Internațional de Film Experimental București (BIEFF), dedicată filmelor cu o dimensiune experimentală care abordează într-o manieră inovatoare convențiile limbajului cinematografic, revine cu titluri semnate de cei mai apreciați cineaști emergenți ai momentului.

29
/08
/23

Spiritul generozității prin muzică se multiplică pe perioada Festivalului Internațional George Enescu printr-o mulțime de evenimente conexe organizate de parteneri de tradiție ai Artexim, în 12 orașe din toată țara dar și în locații din București. Pe lângă concerte și recitaluri, programele includ proiecții de film, expoziții și o inedită instalație artistică cu elemente de realitate augmentată.