Mircea Cărtărescu a câştigat Spycher – Literaturpreis Leuk în Elveţia
https://www.ziarulmetropolis.ro/mircea-cartarescu-a-castigat-spycher-literaturpreis-leuk-in-elvetia/

Scriitorul Mircea Cărtărescu a câştigat Spycher – Literaturpreis Leuk în Elveţia, distincţia urmând să îi fie înmânată la începutul lui septembrie. Premiul, considerat una dintre cele mai importante distincţii literare europene, este acordat de fundaţia elveţiană Stiftung Schloss Leuk (Fundaţia Castelul din Leuk).

Un articol de Laura Iancu|2 iulie 2013

Scriitorul Mircea Cărtărescu a câştigat Spycher – Literaturpreis Leuk în Elveţia, distincţia urmând să îi fie înmânată la începutul lui septembrie. Premiul, considerat una dintre cele mai importante distincţii literare europene, este acordat de fundaţia elveţiană Stiftung Schloss Leuk (Fundaţia Castelul din Leuk).

Câştigătorii obţin o bursă şi dreptul de şedere la castelul din oraşul Leuk timp de două luni anual, pentru o perioadă de cinci ani. Ceremonia de decernare a premiului va fi organizată pe 1 septembrie, iar laudatio pentru Mircea Cărtărescu va fi rostit de Ernest Wichner, scriitor şi traducător german originar din România, directorul Literaturhaus Berlin, notează Mediafax.

Citiţi şi: Mircea Cărtărescu: Am văzut copii bătuţi până la sânge în şcoală

„«Orbitor», trilogia fantastică a lui Mircea Cărtărescu, având o nemărginită fluiditate narativă, conciliază cu lumea amintirea autorului despre Bucureştiul socialist al copilăriei sale. Cărtărescu stăpâneşte toate registrele şi tonalităţile şi foloseşte cu măiestrie toate mijloacele preluate de la clasici precum Swift sau Proust până la elemente fantasy şi horror pentru a crea un univers artistic de o mare expresivitate a limbii, în centrul căruia se află tânărul de odinioară”, se arată în motivaţia juriului.

De asemenea, în luna august, Mircea Cărtărescu va fi distins cu marele premiu al Festivalului Internaţional de Poezie de la Novi Sad 2013. Decernat din 2008, acest premiu revine în fiecare an unui poet contemporan recunoscut în lume pentru opera sa.

Mircea Cărtărescu este laureatul premiului literar „Giuseppe Acerbi”, Castel Goffredo, Italia – 2005, al Premiului Internaţional pentru Literatură de la Vilenica – 2011 şi al Premiului Internaţional pentru Literatură „Haus der Kulturen der Welt” 2012, Berlin.

Cea mai noua apariţie în seria de autor dedicată de Humanitas lui Mircea Cărtărescu, ediţia aniversară a volumului „Nostalgia”, se menţine în topurile de vânzări la mai bine de două luni de la lansare.

01
/03
/14

Danuta Wałęsa, soţia fostului lider legendar al Solidarităţii Lech Wałęsa, autoarea cărţii autobiografice "Visuri şi taine", şi scriitorii Andrzej Stasiuk şi Olga Tokarczuk se numără printre invitaţii Salonului de Carte Bookfest 2014, care se va desfăşura între 28 mai şi 1 iunie, la Romexpo.

21
/02
/14

Scriitorul Mircea Cărtărescu este invitatul special al primei ediţii a Trialogurilor la ArCub, din 27 februarie, de la ora 20.00. Trialoguri la ArCub reprezintă o nouă provocare urbană, adresată tuturor bucureştenilor dornici de a savura un moment special alături de personalităţi marcante din peisajul cultural românesc.

20
/02
/14

Vineri, 21 februarie, la ora 18.00, la Librăria Bastilia, din Bucureşti, Adriana Babeţi împreună cu invitaţii săi vor readuce în atenţia publicului poveştile amazoanelor celebre din istorie, cu prilejul lansării volumului Amazoanele. O poveste, apărut în colecţia „Plural M” a Editurii Polirom, disponibil şi în ediţie digitală.

19
/02
/14

Astăzi, de la ora 16.00, la Librăria „Mihail Sadoveanu” din Bucureşti, actorul Mircea Diaconu va citi fragmente din "La noi, când vine iarna", primul său roman, apărut de curând în colecţia „Fiction Ltd.”a Editurii Polirom, în ediţie revăzută.

18
/02
/14

“Balcicul este Balcic, tocmai fiindcă peste Balcicul real, şi transfigurându-l, s-a aşezat un Balcic imaginar” – spune Lucian Boia în noua sa carte. Volumul va fi lansat joi, 20 februarie, de la ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, în prezenţa autorului.

18
/02
/14

Astăzi, de la ora 19.00, Librăria Humanitas Cişmigiu organizează prima întâlnire din acest an a Clubului Cărţile Denisei. Ediţia este dedicată scriitorului francez Eric Emmanuel Schmitt şi volumului de povestiri “Visatoarea din Ostende“ - bestseller Gaudeamus 2013. Participă: Radu Gabrea, Alice Năstase, Silvia Dumitrache şi actriţa Ilinca Goia.

16
/02
/14

Romanul Matei Brunul, cel mai recent titlu semnat de Lucian Dan Teodorovici şi una dintre cele mai premiate şi elogiate apariţii editoriale ale anului 2011, apărut în două ediţii la Polirom (2011, 2014), va fi tradus şi în Turcia. Ediţia în limba turcă va apărea în 2015, la Editura Dedalus.

12
/02
/14

Romanul „Dragoste” de Isabel Allende va fi lansat joi, 13 februarie, de la ora 19.00, chiar înainte de Valentine’s Day. Marina Constantinescu şi Denisa Comănescu vor vorbi despre cele mai frumoase pagini de dragoste scrise de Allende, ]n timp ce companiamentul muzical va fi asigurat de Maxim Belciug la chitară clasică.

10
/02
/14

Volumul Metafizica detectivului Marlowe, semnat de publicistul, eseistul şi profesorul Mircea Mihaies, publicat la Editura Polirom (2008), a apărut recent la Editura Lexington Books din Statele Unite ale Americii, cu titlul The Metaphysics of Detective Marlowe: Style, Vision, Hard-Boiled Repartee, Thugs, and Death-Dealing Damsels in Raymond Chandler's Novels.

06
/02
/14

„Una dintre cărţile de memorialistică cele mai remarcabile şi mai frumoase din epoca modernă”, astfel cataloga Caroline Moorehead, biograf celebru şi jurnalist, Portretul unei familii turcesti. O poveste din Istanbului de altădată. Cartea scrisă de Irfan Orga a apărut în colecţia „Eseuri&Confesiuni” a Editurii Polirom.

05
/02
/14

Colin Thubron este considerat unul dintre cei mai valoroși scriitori britanici ai ultimelor decenii. Pasiunea pentru călătorii s-a reflectat mereu ȋn opera sa. Ȋn 2013, la editura Polirom a apărut „Redescoperind Drumul Mătăsii. Din China și munții Asiei Centrale ȋn Iran și Turcia” o carte surprinzătoare, de o sensibilitate frapantă.

05
/02
/14

Tradus recent în limba maghiară, romanul Zogru, de Doina Ruşti, a apărut la Editura Sétatér Kulturális Egyesület. Versiunea traducătoarei Szenkovics Enikő a făcut obiectul bursei „Franyó Zoltán”, oferită de guvernul maghiar, iar editarea cărţii se datorează Fundaţiei „Communitas”.

01
/02
/14

Romanul Proorocii Ierusalimului (ediţia a III-a, Cartea Românească, 2009; ediţia a IV-a, Polirom, 2012), de Radu Aldulescu, a apărut în limba maghiară, la Editura Napkút, în traducerea lui Kirilla Terez.