Mircea Cărtărescu a primit Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană
https://www.ziarulmetropolis.ro/mircea-cartarescu-a-primit-premiul-de-stat-al-austriei-pentru-literatura-europeana/

Mircea Cărtărescu a primit Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană ieri, 27 iulie, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Haus für Mozart din Salzburg.

Un articol de Liliana Matei|28 iulie 2015

Evenimentul a fost deschis de dr. Helga Rabl-Stadler, director al Festivalului de la Salzburg şi dr. Wilfried Haslauer, guvernator al landului Salzburg. Dr. Josef Ostermayer, Ministrul Federal al Artelor, Culturii, Constituţiei şi Mass-mediei, i-a oferit lui Mircea Cărtărescu distincţia pentru întreaga sa operă şi recunoaşterea internaţională de care se bucură, moment urmat de un laudatio susţinut de Ernest Wichner (traducător şi director al Literaturhaus Berlin). În discursul său de mulţumire, Mircea Cărtărescu a declarat: „Niciun moment nu mi-am abandonat (…) convingerile artistice şi ataşamentul faţă de rădăcinile mele – arta europeană“.

La decernare au participat E.S. Silvia Davidoiu, ambasadorul României în Republica Austria, Sergiu Nistor, consilier prezidențial şi Irina Cornişteanu, directorul Institutului Cultural Român de la Viena. De asemenea, la eveniment a fost prezent Herbert Ohrlinger, directorul editurii Paul Zsolnay.

„Mircea, povestitorul, este, în mod exemplar, ancorat în europenitate; viziunea sa asupra lumii nu cunoaşte însă o delimitare strict europeană, chiar dacă, tinzând către universalitate, romanul său este profund european din punct de vedere cultural. Nu numai că romanul a fost conceput în Amsterdam, Berlin, Viena şi la Palatul Solitude din Stuttgart, dar ajunge până în New Orleans şi pe coasta de nord olandeză, în spaţii reale şi fantastice, în grote şi palate subterane şi chiar până în microstructurile corpului uman.“ (fragment din discursul laudativ rostit de Ernest Wichner)

În toamna anului trecut, Mircea Cărtărescu a susţinut un turneu de promovare în spaţiul de limbă germană a ultimului volum din trilogia Orbitor, Die Flügel/Aripa dreaptă (traducerea Ferdinand Leopold), organizat de editura Paul Zsolnay în colaborare cu Institutul Cultural Român. Trilogia a fost publicată de editura austriacă în anii 2007, 2011 şi 2014.

Pentru Der Körper/Corpul (traducerea Gerhardt Csejka şi Ferdinand Leopold, 2011), scriitorul şi traducătorii au obţinut în anul 2012 premiul internaţional pentru literatură al Haus der Kulturen der Welt din Berlin. La începutul anului 2015, Mircea Cărtărescu a primit Premiul pentru Înţelegere Europeană în deschiderea Târgului de Carte de la Leipzig.

 

20
/11
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT Pierre Larousse (1817-1875) e unul dintre rarii noștri semeni al căror nume e scris uneori cu literă mică. Într-o bibliotecă poți auzi solicitarea: ”Dă-mi, te rog, un larousse!” Și asta pentru că  instrumentul de lucru care poartă acest nume cuprinde un bagaj de cunoștințe impresionant, în măsură să informeze pe cititor în cele mai variate domenii.

19
/11
/18

În această seară, de la ora 17.00, va avea loc, online si offline, conferința  „Centenarul femeilor în arta româneasca” la care sunt invitați să prezinte studii specializate Ioana Vlasiu, Luiza Barcan, Cristian Vasile si Radu Popica. Cosmin Nasui, curatorul proiectului, va prezenta publicația cu titlul omonim, al doilea volum, parte a proiectului editorial  Lada de Gunoi a Istoriei”. În spațiul conferinței va fi prezentă o micro-expoziție cu elemente de cultură vizuală dedicate artistelor care au trăit și lucrat în România din 1918 în prezent.

14
/11
/18

METROPOLIS SPECIAL Niciunde în lume sfârșitul Primului Război Mondial nu a fost trăit mai spectaculos decât în Parisul anilor nebuni. Vă prezentăm o colecție de momente douăzeciste avându-i ca protagoniști pe Coco Chanel, Picasso, Hemingway, Isadora Duncan, Joyce, Josephine Baker, Proust, Colette, Stravinski...

13
/11
/18

O jumătate de plic, gol, conținea o adresă. Primisem foaia de la fratele meu, care aflase adresa de la un coleg de muncă, din București, cu rude în Transilvania. Așa funcționau lucrurile, când funcționau. M-am dus la Poșta din orașul în care făceam liceul, Găești, am cumpărat un plic și timbre, iar seara am scris o mică scrisoare.

13
/11
/18

Lavinia Bălulescu tocmai a publicat două cărți. Una de poezie (scrisă împreună cu tatăl său, distinsul domn Constantin Bălulescu), „Zmeii sunt de treabă”, la editura Paralela 45. Și una de proză – „Terasa Fericirii” (editura Polirom). Iată ce ne propune spre lectură!

13
/11
/18

Grupul Editorial ALL va fi prezent, în perioada 14 – 18 noiembrie 2018, la ediția cu numărul 25 a Târgului Internațional Gaudeamus Carte de învățătură. Vizitatorii sunt așteptați în standul ALL cu reduceri de până la 85%, noutăți editoriale pentru toate categoriile de cititori, surprize și cadouri dulci pentru cei mici.

13
/11
/18

Spider-Man, Hulk, Doctor Strange, Fantastic Four, Iron Man, Daredevil, Thor şi X-Men. Toate acestea sunt personaje fantastice create de scriitorul şi editorul Stan Lee, în colaborare  cu mai mulţi artişti, precum Jack Kirby şi Steve Ditkode. Stan Lee s-a stins din viață luni dimineaţă, la Los Angeles, la vârsta de 95 de ani.

08
/11
/18

Editura Gama le propune cititorilor prezenți la Gaudeamus 2018 (14-18 noiembrie) o campanie inedită de promovare a lecturii și jocului: alegerea unei zile în care suntem provocați să renunțăm la dispozitivele electronice. Derulată sub sloganul „Ziua în care avem timp”, campania debutează la ediția din acest an a târgului de carte Gaudeamus cu o dezbatere amplă, plănuită pentru data de duminică, 18 noiembrie, ora 13.30, la Sala Cupola din cadrul Romexpo, și o tombolă.

07
/11
/18

”Sunt cu doi ani mai mare decât țara mea și mă doare să văd că țara mea suferă. Dar îmi pun speranța în cei care vin după mine. În copii! Speranța că vor trăi demn și se vor putea bucura de roadele strădaniei lor ca adulți. La Centenarul ei, România nu arată bine – este mai dezbinată, mai fragilă, mai șubredă ca oricând. Și dincoace și dincolo de Prut!” - Mihai Șora, la împlinirea vârstei de 102 ani...

29
/10
/18

Editura Humanitas vă invită marți, 30 octombrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea volumului Ioanei Pârvulescu Dialoguri secrete. Cum se roagă scriitorii și personajele lor. Desenele prezentate in volum sunt semnate de Mihail Coșulețu.