Mircea Daneliuc, despre viață, literatură și cinema
https://www.ziarulmetropolis.ro/mircea-daneliuc-despre-viata-literatura-si-cinema/

Cineastul şi scriitorul Mircea Daneliuc va vorbi la Cafeneaua critică despre viaţa şi creaţia sa literară şi cinematografică. Evenimentul este programat în Club A din Capitală, joi, de la ora 19.00.

Un articol de Petre Ivan|11 februarie 2014

Cineastul şi scriitorul Mircea Daneliuc va vorbi la Cafeneaua critică despre viaţa şi creaţia sa literară şi cinematografică. Evenimentul este programat în Club A din Capitală, joi, de la ora 19.00.

Mircea Daneliuc, născut pe 7 aprilie 1943, în Hotin, o localitate aflată în prezent în Ucraina, este unul dintre cei mai importanţi regizori din cinematografia românească, autor al unei întregi serii de filme de marcă, între care „Cursa” (1975), „Probă de microfon” (1980), „Croaziera” (1981), „Glissando” (1984), „Iacob” (1988), „Patul conjugal” (1993), „Această lehamite” (1994), „Senatorul melcilor” (1995).

Probă de microfon (secvență), de Mircea Daneliuc

Cineastul s-a dovedit, după 1997, şi un scriitor prolific, fiind autorul a 15 cărţi – romane, proză scurtă, teatru şi un volum-interviu -, printre care se numără „Pisica ruptă” (1997, 2013), „Marilene” (1999), „Petru şi Pavel” (2003), „Ora lanti” (2007).

De asemenea, a semnat scenariile şi adaptări literare pentru filmele sale – în câteva dintre fiind şi actor.

Daneliuc a absolvit în 1966 Facultatea de filologie, la Universitatea din Iaşi, iar, în 1972, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti.

În 2013, editura ieşeană Adenium a publicat trei cărţi de Mircea Daneliuc şi are în proiect reeditarea tuturor volumelor sale.

Mircea Daneliuc

Coperta cărții Pisica ruptă, de Mircea Daneliuc

Amfitrionul evenimentului de joi va fi criticul literar Ion Bogdan Lefter.

Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1990, la Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti.

Reluată în noiembrie 2008, Cafeneaua critică a sărbătorit 100 de ediţii ale seriei a doua în luna mai 2013. Întâlnirile Cafenelei critice au loc joi seara, la Club A din Capitală.

Foto cu Mircea Daneliuc – wikipedia

27
/04
/17

H.-R. Patapievici, Nicu Alifantis, Ada Milea, Cătălin Ștefănescu, Vera Șandor, Mădălina Pașol și mulți alții într-un weekend cu vernisaj, concerte, teatru, dialoguri, conferință și film. Vineri, 12 mai, la ARCUB Lipscani 84-90, la orele 18:30, începe prima ediție a festivalului „FREUDescu, Un Festival cu Tușă Psihanalitică”, singurul festival ce îmbină arta și psihanaliza.

26
/04
/17

Dirijorul Cristian Mandeal revine la Sala Radio, vineri, 28 aprilie 2017, ora 19.00, într-un concert – eveniment alături de Orchestra Națională Radio. Invitata serii este Oxana Corjos, considerată printre pianiștii de referință ai generației sale, cu un repertoriu vast, o tehnică și o inteligență muzicală remarcabile.

25
/04
/17

Concerte live în Piața George Enescu, workshop-uri, conferințe și expoziții, clubul festivalului și noul concurs New Jazz Voices la cea de-a șasea ediție Bucharest Jazz Festival

25
/04
/17

Un grup de muzicieni danezi inovatori scufundați într-un acvariu au fost recent protagoniștii unui concert subacvatic, aceștia cântând la instrumente adaptate special pentru a rezona în liniștea din adâncuri.

25
/04
/17

Teatrul Naţional din Timişoara îl sărbătoreşte pe cel mai longeviv actor al său, Vladimir Jurăscu. Artistul a împlinit, ieri (24 aprilie), nouă decenii de viaţă, şapte dintre acestea dedicate scenei timişorene. În 2015, UNITER i-a conferit reputatului actor premiul pentru întreaga activitate.