Mircea Săucan. Cinema poetic-experimental
https://www.ziarulmetropolis.ro/mircea-saucan-cinema-poetic-experimental/

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Când primăvara e fierbinte“ (1961) şi „Ţărmul n-are sfârşit“ (1963), filme aproape necunoscute, impuneau un cineast unic şi, din păcate, ignorat, atât la vremea lui, dar mai ales în prezent – Mircea Săucan.

Un articol de Ionuţ Mareş|5 mai 2014

Acest text continuă seria de articole lunare, începută în aprilie, care încearcă să readucă în atenţie filme importante, dar mai puţin cunoscute sau pur şi simplu uitate, ale cinematografiei române de ieri sau de azi.

În rarele ocazii când se invocă numele lui Mircea Săucan, un cineast ale cărui filme sunt ocolite de televiziuni sau retrospective, sunt amintite „Meandre” (1966) şi „O sută de lei” (1973).

Sunt marile sale filme, cele ce i-au adus probleme serioase cu autorităţile vremii, care nu puteau accepta insolenţa şi extravaganţa artistică, fie ele chiar şi din partea unui cineast cu înclinaţii marxist-comuniste în tinereţe (dar cu o structură profund liberă şi nonconformistă).

„Ţărmul n-are sfârşit“ (1963), al doilea lungmetraj al lui Mircea Săucan, este unul din cele mai poetice filme din cinematografia română. Acest experiment ludic şi suprarealist prefigurează şi este foarte apropiat, prin exuberanţa expresiei, de „Meandre” şi „O sută de lei”, asupra cărora Ziarul Metropolis va reveni într-un alt episod al seriei de memorie cinefilă.

În septembrie 1962, un soldat aflat într-o scurtă permisie (Eugen Popiţă, un actor anonim) şi o tânără şi frumoasă moscovită (cântăreaţa Marina Voica), vorbitoare de română şi venită să-şi caute tatăl dispărut în război, se întâlnesc pe o plajă la malul Mării Negre, se îndrăgostesc şi apoi se despart. La atât se rezumă naraţiunea, scenariul fiind scris de Vaţlav Stukas şi Mircea Săucan.

Poem vizual

Restul nu se poate povesti, la fel cum nici poezia nu poate fi trecută la vorbirea indirectă fără a i se pierde farmecul. Dintr-o întâmplare atât de comună, regizorul compune, cu ajutorul sensibilităţii sale speciale, un poem vizual, în care fiecare cadru pare echivalentul unui vers bine găsit.

„Ţărmul n-are sfârşit” oferă dialoguri înscrise în linia absurdului liric, însă perfect coerente şi familiare celor care au citit proza lui Săucan, o scenografie minimalistă, dar ofertantă în valenţe simbolistice, o coloană sonoră ce creează propriile spaţii imaginare eterice (muzica îi aparţine lui Tiberiu Olah), încadraturi ce sfidează orice şablon, un montaj care sparge construcţia clasică a imaginilor şi sunetelor, interpretări actoriceşti atent lucrate în spontaneitatea lor afişată şi permanente exerciţii de stil de o libertate absolută.

Filmul ar fi putut puncta un moment decisiv în maturizarea cinematografiei române şi în conectarea ei la modernitatea cinematografiei mondiale. Însă potenţialul nu a fost fructificat, într-un context internaţional – anii ’60 – când fundamentele de până atunci ale filmului se schimbau radical şi ireversibil.

Plăcerea jocului

„Am descoperit atunci plăcerea jocului fără miză, gratuit şi senin ca jocul copiilor”, spunea Mircea Săucan, în cartea ”Fantasme și adevăruri” a Iuliei Blaga, despre realizarea, cu probleme, a „Ţărmului n-are sfârşit”, ceea ce explică şi prezenţa mai multor copii, de diverse vârste, în film.

Această plăcere a jocului de-a cinemaul se poate transforma, de partea cealaltă a ecranului, în plăcerea spectatorului de a se lăsa atras în fluxul neîntrerupt de delicii vizuale şi sonore, unele inclusiv din tradiţia filmului de animaţie sau fantastic.

În „Ţărmul n-are sfârşit” – la fel ca, mai târziu, în „Meandre” -, Săucan redă în imagini starea de spirit a personajelor, aruncate în acest caz într-o iubire dincolo de orice normă sau clişeu. Este un film lipsit de profunzimea realizărilor ulterioare, dar adorabil în superficialitatea şi gratuitatea sa, subversive în raport cu scopul grandios, de participare la schimbarea ordinii generale, ce era atribuit de regim artei.

Scenariul iniţial acceptat de autorităţi era despre ţărani şi colectivizare, însă Mircea Săucan l-a deturnat complet, ceea ce i-a atras o serie de probleme. Mai mult, din cauza schimbărilor de sensibilităţi în relaţia dintre România şi URSS, filmul va fi oprit de la difuzare, ajungând abandonat în arhivă şi nemaifiind prezentat vreodată înainte de 1989.

Săucan-ul lui CTP

În cartea „Filmul surd în România mută” (Polirom, 2011), Cristian Tudor Popescu scrie, în legătură cu filmul de debut „Când primăvara e fierbinte” (1961), că „Mircea Săucan şi operatorul Costea Ionescu-Tonciu fac un adevărat „balet” de imagine pe marginea scenariului propagandistic. Prim-planuri insistente, ca defulare după precedentul deceniu trăit de cinemaul românesc în plan mediu, contraplonjeuri, compoziţii afişat picturale ale cadrului, „deraieri” poetizante ale aparatului de filmat, cadre statice până la hieratism, muzica cultă a lui Anatol Vieru, totul „de-amorul artei”, „poze”, unele frumoase, care nu fac priză cu naraţiunea”.

CTP este nedrept când persiflează, în textele despre Săucan, „baletul de imagine” devenit, de altfel, marcă a stilului consacrat în cinematografia română de regizorul filmelor cult „Meandre” şi „O sută de lei”. Totuşi, cunoscutul gazetar are dreptate când afirmă că „pozele” din „Când primăvara e fierbinte”, oricât de spectaculoase ar fi, „nu fac priză cu naraţiunea”.

Naraţiunea, în acest caz, este tributară ideologiei perioadei. În februarie 1945, doi soldaţi (interpretaţi de Ernest Maftei şi Mircea Basta) se întorc, într-o permisie de două zile, în satul natal. Aici iau parte la transformările social-politice ale vremii – îndrumaţi de activistul comunist şi simţind, cum spune clişeul, „vântul schimbării”, ţăranii încep să se unească pentru a-i alunga pe primarul asupritor (Mihai Mereuţă) şi pe „moşieri” (în rolul „boieroaicei” o întâlnim pe Olga Tudorache, iar în cel al partenerului ei – pe mereu fermecătorul Emil Botta).

O ramură derivată din trunchiul narativ urmăreşte relaţia dintre soldatul Grigore (cel jucat de Mircea Basta) şi o tânără (Eugenia Bosânceanu) care, crezând că iubitul a murit în război, se căsătoreşte cu primarul.

Pe acest schelet narativ (scenariul este scris de Dumitru Carabăţ, Beno Meirovici şi Mircea Săucan), regizorul pare interesat în special să testeze posibilităţile expresive ale încadraturii, montajului, mişcărilor de aparat. Dacă, mai târziu, expresia vizuală şi naraţiunea vor funcţiona perfect împreună şi se vor potenţa reciproc, în „Când primăvara e fierbinte” între cele două există însă o ruptură.

Propagandă diluată

O ruptură care, în final, se dovedeşte a fi în favoarea filmului, deoarece îl salvează de la eşecul total, tocmai pentru că propaganda este astfel mult diluată. Săucan nu pare, de altfel, preocupat prea mult de ea, de unde şi senzaţia de artificial, teatralitate, inadecvare în numeroase secvenţe.

La rândul său, Tudor Caranfil scrie, în „Dicţionar universal de filme”, că „precumpăneşte în el nu propaganda, ci arderea pasiunilor umane, poezia pătrunzătoare, adevărul comportamentelor şi relaţiilor”.

Fără a se şti motivele exacte, premiera a fost întârziată cu mai multe luni, filmul ajungând pe marile ecrane în mai 1961, deşi copia standard era gata din decembrie 1960.

Dar, aşa cum afirmă Bujor T. Râpeanu în cartea „Filmat în România”, „cert este însă că, imediat după premiera filmului său, Săucan (susţinut parcă premonitoriu de o campanie de presă apăsat favorabilă) este lovit de o contracampanie, declanşată de chiar redacţia cotidianului „Scânteia”, printr-o discuţie în care filmul este etichetat drept „antiromânesc” şi “nesocialist”.

Încercarea de a bloca filmul nu reuşeşte însă şi va fi abandonată după intervenţia ministrului Culturii, Constanţa Crăciun”.

Dotat cu o „luxuriantă facultate de a produce imagini” (George Littera), „Când primăvara e fierbinte” pare exerciţiul stilistic pregătitor al unui regizor cu neşansa de a fi nevoit să se exprime într-o perioadă neagră a istoriei. În ciuda slăbiciunilor sale, filmul poartă, cu siguranţă, amprenta în formare a lui Săucan.

Şi conţine câteva din preocupările tematice dezvoltate ulterior, cum ar fi iubirea neîmplinită şi prietenia, dar şi lirismul folosit pentru a ajunge la sufletul uman.

Fotografia cu Mircea Săucan a fost publicată în volumul „Fantasme și adevăruri. O carte cu Mircea Săucan” (Editura Hasefer, 2003), de Iulia Blaga.

11
/01
/16

CRONICĂ DE FILM Debut multipremiat și amplu discutat al regizoarei Deniz Gamze Ergüven, „Mustang” (2015) suferă de lipsă de subtilitate în încercarea de a livra un discurs despre aspirația spre libertate și despre ciocnirea dintre tradiție și modernitate.

11
/01
/16

Dacă marele câștigător al acestei ediţii a Globurilor de Aur a fost filmul "The Revenant", premiat la trei categorii, Leonardo DiCaprio, Matt Damon, Brie Larson si Jennifer Lawrence si-au adjudecat mai râvnite premii ale cinematografiei mondiale după Oscaruri, în cadrul ceremoniei desfășurate, duminică seara, la Los Angeles.

08
/01
/16

Filmul "Orizont" este cel de-al treilea lungmetraj regizat de Marian Crişan. Prezentat, în premieră mondială, la finalul anului trecut la Tallinn Black Nights Film Festival, "thriller-ul 100% românesc", inspirat din "Moara cu noroc" a lui Ioan Slavici, va avea premiera în România pe 12 februarie.

08
/01
/16

Lansarea Programului „140 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brâncuşi“ va avea loc marți, 12 ianuarie 2016, de la ora 12, la sediul ICR (Aleea Alexandru 38, București). În cadrul evenimentului, vor fi proiectate fragmente din documentarul Brâncuși realizat de regizorul Cornel Mihalache în 1996, film consacrat ansamblului de la Târgu Jiu.

07
/01
/16

Unul dintre cele mai bune filme ale lui Mircea Daneliuc şi ale cinematografiei române a anilor `80, „Iacob” îşi păstrează nealterată forţa de a reda fără menajamente viaţa dură a unei comunităţi de oameni simpli, printr-un realism care capătă, în final, şi valenţe alegorice. 

07
/01
/16

CRONICĂ DE FILM Nu e mai nimic revelator în povestea americană de succes a unei femei care, pornind de jos, răzbate într-o lume a afacerilor dominată de bărbaţi. David O. Russell scapă totuşi „Joy” de capcanele melodramei de manual, învelind-o într-un ambalaj colorat şi relativ atrăgător.

07
/01
/16

Sâmbăta, de la ora 21.00, TVR 1 şi TVR HD difuzează câte două episoade din cea de-a patra serie a premiatului serial ce reconstituie atmosfera din lumea publicitarilor newyorkezi de mare influenţă din anii ’60. Primele două episoade – pe 9 ianuarie

07
/01
/16

Actrița de teatru și film Ioana Bulcă împlineşte astăzi 80 de ani! Prima sa apariție pe marele ecran a fost cea din filmul ''La Moara cu noroc'' (regia Victor Iliu, 1956), în rolul Anei, iar ultima în filmul lui Nae Caranfil ''Restul e tăcere'' (2007), cu rolul Aristizza Romanescu.

06
/01
/16

Daniel Craig, protagonistul filmelor din seria "James Bond", are o apariţie episodică în noul film din franciza "Războiul stelelor", intitulat "Star Wars: Trezirea Forţei", în care starul britanic interpretează rolul unui soldat din Infanteria stelară care rosteşte patru replici în acestă peliculă.

05
/01
/16

În weekend-ul dinaintea anunțării nominalizărilor la cea de-a 88-a ediție a premiilor Oscar, șase dintre producțiile propuse anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film străin vor fi proiectate la Cinema Union din București.

02
/01
/16

Mel Gibson, unul dintre cei mai fermecători actori din lume, împlinește 60 de ani. Când era doar un puști, tatăl său, un catolic înflăcărat, l-a învăţat cele zece porunci. Apoi i-a spus-o pe a unsprezecea: „Să nu te minţi singur“. A trăit Mel Gibson după această ultimă poruncă?

30
/12
/15

Scris şi regizat de Răzvan Rădulescu şi Melissa de Raaf, „Felicia, înainte de toate” (2009) este un film de război. Un război al replicilor, în care dialogul dintre cele două personaje centrale – fiică și mamă - scoate la suprafaţă, treptat, răni adânci din trecut, încă nevindecate.