Mitică Popescu, Dorel Vişan şi Vasile Muraru, îndureraţi de dispariţia lui Nae Lăzărescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/mitica-popescu-dorel-visan-si-vasile-muraru-indurerati-de-disparitia-lui-nae-lazarescu/

Colegii şi prietenii lui Nae Lăzărescu vorbesc despre momentele fericite pe care le-au petrecut alături de actor. Nae Lăzărescu a murit joi dimineaţa, la vârsta de 72 de ani.

Un articol de Liliana Matei|19 decembrie 2013

Colegii şi prietenii lui Nae Lazarescu vorbesc despre momentele fericite pe care le-au petrecut alături de actor. Nae Lăzărescu a murit joi dimineaţa, la vârsta de 72 de ani.

Directorul artistic al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, Vasile Muraru, a declarat, pentru Mediafax, că pentru actorul Nae Lăzărescu, teatrul a reprezentat viaţa sa, afirmând că partenerul său de scenă avea un suflet minunat.

„Ce simt acum nici nu mai pot să exprim, consideraţia celor care sună, care trimit mesaje, asta înseamnă că lumea l-a iubit”, a declarat Vasile Muraru.

Acesta a afirmat că, deşi Nae Lăzărescu era bolnav, actorul nu a arătat acest lucru, fiind o persoană foarte discretă. „Era într-o stare mai gravă, dar când mă vedea, zâmbea, se ridica, avea tonus şi de fiecare dată mă întreba când are următorul spectacol”, a mai spus acesta. „Viaţa lui a fost teatrul, în special Teatrul de Revistă «Constantin Tănase»”, a afirmat Vasile Muraru.

De asemenea, acesta a subliniat că se desparte cu părere de rău „ca muritor” de Nae Lăzărescu. „Să-i înalţe sufletul. Avea un suflet minunat”, a mai spus Vasile Muraru.

nae lazarescu

Vasile Muraru, alături de Nae Lăzărescu, partenerul său de scenă

Actorul Nae Lăzărescu, care a murit joi dimineaţă, la vârsta de 72 de ani, va fi înmormântat sâmbătă, la Focşani, a declarat pentru Mediafax directorul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, Alexandru Arşinel.

„L-am cunoscut ca om, l-am admirat ca spectator. O mare pierdere pentru Teatrul de Revistă. (…) Făcea un cuplu minunat cu Vasile (Muraru, n.r.)”, a declarat Mitică Popescu pentru aceeaşi agenţie de presă.

Actorul a subliniat că Nae Lăzărescu era un om cald, un om inteligent. „Îl ştiu de când şi-a început cariera, juca, scria texte în Brigada Artistică. Dumnezeu să-l odihnească”, a mai spus acesta.

Dorel Vişan: „Nae Lazarescu, un coleg bun, un prieten bun“

„L-am cunoscut pe Nae Lăzărescu ca un artist foarte special şi care semăna numai cu el însuşi, un artist serios din teatrul comic românesc. Pentru că din ce în ce mai mult la noi comedia intră într-o zonă mai vulgară, îşi pierde din frumuseţe şi din mesaj. Un artist cu foarte mult spirit, un coleg bun, un prieten bun, un om de o extraordinară rezistenţă.

Este o pierdere mare pentru teatrul de comedie prin plecarea lui Nae Lăzărescu. Deşi sunt tineri înzestraţi, nu se pot ridica la harul pe care l-a avut el”, a spus şi Dorel Vişan.

Nae era discret şi elegant în culise cu actorii”, a declarat şi Corina Chiriac. „Nae a fost unul dintre marii actori de comedie ai scenei româneşti. (…) Sper ca Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar locurile rămase vacante să fie ocupate de oameni cu devotament precum regretatul Nae Lăzărescu”, a mai afirmat aceasta.

Teatrul de Revistă «Constantin Tănase» suportă o grea durere prin dispariţia lui Nae Lăzărescu, a omului, a actorului, a prietenului, a camaradului Nae Lăzărescu”, a declarat Alexandru Arşinel.

Acesta a subliniat că Nae Lăzărescu a fost „un adevărat stâlp al teatrului românesc”. „O dispariţie pe care o vom resimţi. (…) Un adevărat stâlp al teatrului românesc. (…) Parcă se înnoadă dispariţia unor mari personalităţi”.

Foto cu Nae Lazarescu – teatrultanase.ro

14
/12
/23

S-a lansat Crăciun în Amzei, un eveniment realizat de către Primăria Sectorului 1, care aduce căldura sărbătorilor de iarnă în spațiul public printr-un brad-instalație, semnat de scenografa Iuliana Vîlsan.

13
/12
/23

Compania de teatru independent Arte-Factum încheie stagiunea „Nocturnalii inside 2023” cu o distopie teatrală despre solitudine, o „colecție de singurătăți” care, ca o lentilă concavă, expune, prin câteva fascicule de viață și fragmente de istorii personale, un fenomen global acut.

12
/12
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea noului său album fotografic, intitulat „emoții”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.