MNAR îl celebrează pe Ștefan Luchian
https://www.ziarulmetropolis.ro/mnar-il-celebreaza-pe-stefan-luchian/

Muzeul Naţional de Artă al României ne invită, începând cu 16 noiembrie, la o expoziţie-medalion, dedicată lui Ștefan Luchian (1868 – 1916), de la moartea căruia se împlinesc o sută de ani. „Punte între două lumi – Florile lui Luchian” deschide programul medalioanelor tematice care vor fi incluse periodic în expoziţiile permanente ale MNAR.

Un articol de Liliana Matei|12 noiembrie 2016

Selecția de 11 naturi statice cu flori pe care o vom putea admira în cadrul Galeriei de Artă Românească Modernă pune în evidență stilistica ultimilor ani de creație ai artistului. Luchian a fost dintotdeauna fascinat de flori, însă, începând din 1908 când, grav bolnav, este obligat să se izoleze în propria locuință, florile devin subiectul său predilect – fereastra pictorului către frumusețea naturii, dar şi o punte de legătură între lumea reală și cea interioară, invitând privitorul la meditație.

„A vedea florile lui Luchian fără a ști ce se află în spatele frumuseții lor ar echivala cu gestul de a smulge dinlăuntrul corolei anemonelor grăuntele de frig, de noapte, care face ca petalele să ardă și mai intens. Despărțirea creației lui Luchian de suferința lui ne-ar priva de cel mai clar exemplu în pictura noastră că suferința nu dă talent, dar pune un om talentat la o răspântie de unde poate ieși un învins sau un învingător”, observa filosoful Octavian Paler.

Ștefan Luchian, unul dintre cei mai importanți pictori români moderni, emul, o vreme, al lui Nicolae Grigorescu, va deveni un veritabil creator de școală, model pentru tinerele generații de artiști care i-au urmat.

09
/01
/24

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București celebrează Ziua Culturii Naționale printr-un concert extraordinar inspirat din folclorul românesc, susținut de Corina Sîrghi, ce va avea loc luni, 15 ianuarie 2024, începând cu ora 19.00, la Sala Mare, ARCUB.

18
/12
/23

După debutul de succes cu expoziția personală „LIGHT. An airy view point of density” de la București, urmată de o nouă expoziție la New York, în toamna acestui an, Diana Nicolaie, designer și artist vizual, expune acum la Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România.

14
/12
/23

S-a lansat Crăciun în Amzei, un eveniment realizat de către Primăria Sectorului 1, care aduce căldura sărbătorilor de iarnă în spațiul public printr-un brad-instalație, semnat de scenografa Iuliana Vîlsan.