MNAR lansează o nouă provocare: învățăm dintr-o… privire
https://www.ziarulmetropolis.ro/mnar-lanseaza-o-noua-provocare-invatam-dintr-o-privire/

Odată cu al doilea semestru al anului şcolar, Muzeul Naţional de Artă lansează programul educativ „Învăţăm … dintr-o privire!”, conceput special pentru a sprijini învăţământul formal şi activităţile din săptămâna „Școala altfel”.

Un articol de Liliana Matei|15 februarie 2019

După succesul înregistrat în perioada 6-9 februarie 2019 de programul Vacanța… ARTfel , dedicat copiilor între 7 și 12 ani, MNAR revine cu o ofertă educativă care se adresează profesorilor și elevilor din toate ciclurile.

Organizat pe cicluri – preșcolar, primar, gimnazial, liceal – programul „Învățăm … dintr-o privire!” este adaptat nevoilor specifice fiecărui grup de vârstă. Vizitele interactive și atelierele creative folosesc contactul direct cu opera de artă originală și procesul de creație ca modalități de explorare a relației copiilor și tinerilor cu sine și cu lumea înconjurătoare, contribuind la dezvoltarea curiozității și a sensibilității estetice. Susținute de educatori muzeali și artiști experimentați, programele sunt caracterizate de o abordare deschisă bazată pe observație, descriere, păreri și întrebări formulate în cadrul unor dialoguri care contribuie la dezvoltarea gândirii critice prin joc și curiozitate.

Înscrierile la programele din ofertă pentru semestrul al doilea al anului școlar 2018-2019 se primesc începând de luni 11 februarie 2019, în limita locurilor disponibile. Programele se adresează grupurilor organizate de elevi și se desfășoară la cerere, în perioada 19 februarie – 15 iunie 2019. Durata programelor variază între 90 și 120 minute. În funcție de solicitări și disponibilități, ele pot fi organizate și în perioada vacanțelor școlare.

Mai multe informații găsiți aici.

MNAR încurajează profesorii, părinții și pe toți cei interesați să descarce prezentările PDF de pe site pentru a le distribui tuturor celor interesați.

30
/01
/23

Institutul Cultural Român (ICR) anunță relansarea Programului de finanțare și parteneriate culturale Cantemir, destinat proiectelor din mediul internațional. În cadrul acestui program, derulat anterior în perioada 2006-2012 și reluat în 2023 cu unele modificări, ICR va acorda finanțare nerambursabilă pentru inițiative culturale din domeniile arte vizuale (arte plastice, arte decorative, știință/cercetare și arhitectură, design, noile media, fotografie, performance) și artele spectacolului (teatru, muzică, dans). Evenimentele asociate proiectelor finanțate vor fi organizate exclusiv în afara țării.

10
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Muzeul Național de Artă al României (MNAR) vă invită duminică, 15 ianuarie 2023, între orele 11.00 - 13.00, la un eveniment dedicat legăturii dintre cultura scrisă și artele vizuale.

05
/01
/23

Galeria neconvențională Celula de Artă propune în prima jumătate a lunii ianuarie nu mai puțin de trei expoziții în spațiile sale: până pe 9 ianuarie se poate vedea lucrarea Ambedo a tinerei artiste Ioana Drăgușin în spațiul-acvariu din B-dul Carol, nr. 53; același spațiu va găzdui o nouă expoziție colectivă, acumulare.colecție 2, curatoriată de Daniel Loagăr, până pe 30 ianuarie iar la depozitul de artă ArtSafe (Platforma UAP, Combinatul Fondului Plastic Str. Băiculești 29, sector 1) va putea fi vizitată între 12 – 27 ianuarie expoziția Reflexia Luminii, a lui Bogdan – George Negulescu, curatoriată de Iselin Huluba.

04
/01
/23

După proiectul expozițional Oglinzile Tăcerii, care a fost adus la cunoștința publicului pentru prima dată în anul 2018, la Bruxelles și care a luat, ulterior, amploare la Timișoara, Iași și București, un nou proiect cu rezonață, Ecouri, semnat de artistul Manuell Mănăstireanu, ia amploare într-o expoziție ce reflectă interconectarea pe care artistul o realizează pe mai multe paliere ale receptivității mesajului artistic.

20
/12
/22

În perioada 19 – 22 decembrie, la Palatul Bragadiru din București va avea loc evenimentul Art for Christmas, ce aduce la un loc lucrări de la 10 dintre cei mai buni pictori contemporani și de la peste 30 de artiști emergenți care au expus la Celula de Artă în ultimii ani. Expoziția de artă cu vânzare va avea intrarea liberă pentru vizitatori iar programul de vizitare este 19 decembrie, 16:00 – 21:00, 20 - 22 decembrie, 12:00 – 18:00. Vernisajul va avea loc pe 16 decembrie, de la ora 16:00.

19
/12
/22

Sticlă, lemn, metal și lut au fost în această toamnă super puterile a 24 de tineri adolescenți din Ucraina care au participat la proiectul artistic „Rădăcini și visuri”, etapa a doua a proiectului „𝐎𝐩𝐞𝐧 𝐌𝐮𝐬𝐞𝐮𝐦𝐬 𝐎𝐩𝐞𝐧 𝐇𝐞𝐚𝐫𝐭𝐬”, derulat de asociația culturală Câte-n lună și-n mansardă. În cadrul acestuia au realizat patru instalații artistice sub forma unor monumente care transmit mesajul speranței într-o lume aflată în stare de pace.

16
/12
/22

Sticla, lemnul, metalul și lutul au fost în această toamnă super-puterile a 24 de tineri adolescenți din Ucraina, care au participat la proiectul artistic „Rădăcini și visuri”, a doua etapă din cadrul „𝐎𝐩𝐞𝐧 𝐌𝐮𝐬𝐞𝐮𝐦𝐬 𝐎𝐩𝐞𝐧 𝐇𝐞𝐚𝐫𝐭𝐬”, derulat de asociația culturală Câte-n lună și-n mansardă.

07
/12
/22

În perioada 19.09.2022 – 18.04.2023, Asociația Entuziart își deschide din nou inimile copiilor din Școala Profesională Specială Sf Nicolae” din București oferindu-le acestora 232 de ore gratuite de art terapie prin pictura si dans, ateliere de fotografie si posibilitatea de a își expune creațiile in cadrul unei expoziții de arta ce va avea loc in luna aprilie 2023 si va marca încheierea proiectului.