Moartea tovarășului Stalin
https://www.ziarulmetropolis.ro/moartea-tovarasului-stalin/

Se poate vedea în cinematografe filmul „Moartea lui Stalin”, comedie neagră, dar plăcută.

Un articol de Andrei Crăciun|14 martie 2018

Moartea lui Stalin, film semnat de Armando Iannucci, și-a dobândit o previzibilă glorie: nu s-a râs la Kremlin la vizionare.

Moscova n-a crezut în această peliculă în care – e drept – se râde pe îndelete de Stalin, de tovarășii săi politici și în general de Uniunea Sovietică.

S-a luat act, s-a condamnat oficial, s-a zis că nu e bine, s-a stârnit, global, curiozitatea. Din punct de vedere marketing (cum atât de ridicol se zice prin corporațiile timpului nostru), s-a fost bine.

Deși Rusia nu mai e Uniunea Sovietică, în chestiunea umorului la zi nu s-au făcut progrese însemnate. Sunt chestiuni cu care nu se glumește, tovarăși! Of, că dacă ar ști bietul Stalin că a ajuns o caricatură…

Nu vă propun o analiză riguroasă, de specialitate, a virtuților și defectelor acestui film de cinema. Nu am priceperea (oricum e plină țara de specialiști) și nu vă ascund că nici nu mă interesează aspectul.

Mă interesează altceva: câteva adevăruri grele din biografia tiranului (bine punctate mai ales de către istoricul Montefiore).

Moartea acestui tiran are în ea ceva shakespearian și filmul – fiind strict o comedie – ratează această dimensiune. După gustul meu, pilda cea mai înaltă în această moarte e următoarea: într-adevăr, pentru că Stalin declanșase o campanile de epurare a medicilor nu s-au găsit medici care să vină să constate ce era de constatat cu privire la dictator.

E un final puternic, foarte puternic pentru ce înseamnă nebunia de partid și de stat. E formidabil, tovarăși: nu mai are cine să constate că s-a săvârșit tiranul fiindcă medicii sunt în Gulag!

Îngustimea minții comuniștilor din rândul întâi, gros tușată la Iannucci, este – de asemenea – un fapt istoric. Lupta pentru putere lângă cadavrul lui Stalin nu e o exagerare de cinema, ba dimpotrivă. Și abia acum vă aduc unde am vrut: lipsa umorului.

Comunismul n-a avut umor. N-a îngăduit ironia și nici măcar autoironia (nici măcar în cadrul autocriticilor!). Gândiți-vă la această absență când constatați în jur omul nou. El nu va râde niciodată de sine. Și – nerâzând niciodată de sine – este nerevizibuil și pierdut.

Teroarea, birocrația fără limite, crimele, delirul regimului stalinist – toate se știu bine de-acum.

Adevărata moștenire stalinistă – dacă-mi îngăduiți – rămâne aceasta: abolirea surâsului autonom.

Și toată glazura polemică înconjurând acest film de cinema vine să o demonstreze, încă o dată.

Stalinismul e incompatibil cu umorul.

Deși Rusia nu mai e Uniunea Sovietică, în chestiunea umorului la zi nu s-au făcut progrese însemnate. Sunt chestiuni cu care nu se glumește, tovarăși! Of, că dacă ar ști bietul Stalin că a ajuns o caricatură…



05
/02
/15

Șase proiecții pentru public și presa internațională vor aduce povestea procurorului Cristian Panait, cea care a inspirat scenariul filmului De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu, peste hotare, la Festivalul Internațional de Film de la Berlin. Evenimentul începe astăzi, 5 februarie, și se va încheia pe 15 februarie, cel de-al treilea lungmetraj al lui Tudor Giurgiu fiind inclus în secțiunea Panorama Special.

04
/02
/15

Realizat după întâmplări reale şi având opt nominalizări la Premiile Oscar, „The Imitation Game” (Jocul Codurilor) prezintă povestea lui Alan Turing (Benedict Cumberbatch), matematician, criptanalist şi erou de război, pionier al tehnologiei moderne a calculatoarelor. Alături de un grup restrâns de specialişti, el a reuşit spargerea unui cod aşa-numit „de nespart” al maşinăriei Enigma a Germaniei, în al Doilea Război Mondial. 

03
/02
/15

Deși pare un scenariu apocaliptic, de fapt este vorba despre premiera filmului “Orașul câinilor”/ “White God”, câștigătorul Marelui Premiu al secțiunii Un Certain Regard la Cannes și propunerea Ungariei la Premiile Oscar 2015, în regia lui Kornél Mundruczó.

02
/02
/15

Lucian Boicu, un român stabilit în Canada, a lucrat la efectele vizuale ale filmului "American Sniper", de Clint Eastwood, un lungmetraj nominalizat la şase premii Oscar şi inspirat din povestea adevărată a lunetistului Chris Kyle.

02
/02
/15

Filmul românesc de scurtmetraj este prezent și anul acesta la Festivalul de Film de la Clermont-Ferrand (30 ianuarie – 7 februarie 2015) prin intermediul Asociației ESTE’N’EST, care organizează pentru a șaptea oară consecutiv standul românesc din cadrul marketului festivalului, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

02
/02
/15

În filmul "Chuck Norris vs. Communism", de Ilinca Călugăreanu, peliculă selectată în secţiunea competiţională World Cinema Documentary, la cea de-a 31-a ediţie a Festivalului Sundance, o generaţie întreagă se îndrăgosteşte de film, în epoca Războului Rece, scrie prestigioasa publicaţie IndieWire.

30
/01
/15

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „O lacrimă de fată” (1980), regizat de Iosif Demian, este unul dintre cele mai originale filme româneşti realizate în timpul comunismului, polemizând prin stilul său modern şi energic cu falsitatea care caracteriza cinematografia oficială a vremii.

29
/01
/15

Tenorul spaniol Placido Domingo va interpreta rolul principal în opera "Gianni Schicchi", de Giacomo Puccini, care va fi montată de Woody Allen pentru a marca, în această toamnă, cea de-a 30-a aniversare a Operei din Los Angeles.

28
/01
/15

"Timbuktu", un lungmetraj regizat de mauritanul Abderrahmane Sissako, despre Sahelul confruntat cu jihadismul, şi comedia populară "La Famille Bélier", regizată de francezul Eric Lartigau, despre universul surzilor, figurează printre peliculele nominalizate la premiul César pentru cel mai bun film.