„MOFTURI”, spectacol după I.L. Caragiale, în PREMIERĂ la TNAMT
https://www.ziarulmetropolis.ro/mofturi-spectacol-dupa-i-l-caragiale-in-premiera-la-tnamt/

Luna octombrie începe într-o notă minunată la Teatrul Naţional Aureliu Manea Turda cu premiera spectacolului „Mofturi”, care va conţine momente şi schiţe din opera marelui dramaturg român, Ion Luca Caragiale. Sâmbătă, 3 octombrie, vă aşteptăm de la ora 19.00 să ne bucurăm împreună de momente de comedie clasică, menite să ne facă săptămâna mai frumoasă.

Un articol de Petre Ivan|30 septembrie 2020

„De ce apelăm și astăzi la replicile lui I.L. Caragiale? Probabil pentru că, de sub măștile lui Mache, Lache și Mitică, ne este mai ușor să spunem adevăruri despre școală, familie și politică, despre societate în general, adică să punem ghilimele dramaturgice peste ce gândim și n-avem curajul să spunem.

Dar Caragiale n-a fost întotdeauna un complice blând al metehnelor dâmbovițene. Iată ce-i răspundea lui Al. Vlahuță într-o scrisoare:

„…neamul acesta nu e un neam stricat; e numai nefăcut încă; nu e pân-acuma dospit cumsecade. E încă nelimpezit de mizeriile seculare sub care a mocnit cu junghetura frântă; încă nu crede în dreptate; încă nu poate scoate din sânu-i pe cine să-i poată comanda; încă nu știe de cine să asculte – fiindcă nu are deocamdată încredere în nimini…Fript cu lapte, suflă și-n brânză”

Geniul dramaturgului a pus în ramă – cu umor amar – datele genetice ale societății românești de acum mai bine de 100 de ani, cauterizând cu tandrețe balcanică bubele epocii: superficialitatea, prostia fudulă, vorbăria goală, mica înțelegere a traficului de influență, nepotismul, șmecheria de doi bani, adulterul casnic și politic…

O fi Caragiale etern, dar și noi – românii – avem sârguința de a ne păstra obiectivele seculare…” – a declarat regizorul spectacolului, Andrei Mihalache.

Din distribuție fac parte: Vali V. Popescu, Cornel Miron, Anca Markos, Ioan Alexandru Savu, Valentin Oncu, Călin Mihail Roajdă, Miky Paicu, Alexandru Condurat, Raluca Eremei-Bîrză/Amalia Popa, Ingrid Neacșu. Decorul este realizat de Dan Felecan, iar costumele create de către Elena Popa.

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.