“Monos”, de Alejandro Landes, câștigătorul Trofeului “Transilvania. Lista completă a câștigătorilor TIFF 2019 
https://www.ziarulmetropolis.ro/monos-de-alejandro-landes-castigatorul-trofeului-transilvania-lista-completa-a-castigatorilor-tiff-2019/

Marele trofeu al celei de-a 18-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania a ajuns în Columbia. Gala finală TIFF 2019 a avut loc la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, unde membrii juriului au anunţat sâmbătă seară, 8 iunie, numele marilor câştigători ai festivalului. Filmul columbian „Monos”, regizat de Alejandro Landes, a fost răsplătit cu marele premiu. Regizorul columbian Landes nu a putut ajunge la Cluj, dar a transmis un mesaj special care a fost difuzat de organizatori.

Un articol de Petre Ivan|10 iunie 2019

Fabula tribală columbiană a impresionat juriul cu o poveste despre supraviețuire, putere și anarhie, și a primit Trofeul Transilvania în valoare de 15.000 de euro.

Marcel Iureş a primit din partea organizatorilor premiul de Excelenţă. „Totul e excelent. E o formă de fericire, nu? Este chiar o formă mare de fericire. Doar că ea poate să aibă mai mic, mai mult, are gradaţii. Toate nebuniile pe care le-am făcut la 28 de ani, le-am consumat aici, le-am trăit aici. Mai urmează încă una, chiar în toamna asta, încă un Shakespeare. Aici am făcut primul Shakespeare. O parte din moleculele mele, din corpul meu, sunt datoare acestui oraş, acestui public, universitarilor, medicilor, profesorilor şi oamenilor din Cluj. Vă mulţumesc din toată inima”, a spus actorul.

Marcel Iures – Premiul de Excelenta – TIFF 2019 – Foto Vlad Cupsa

Premiile TIFF 2019, în ordinea acordării:

Premiul Juriului Tinerilor Francofoni : “Trecut prin foc”, de Frederic Tellier

Menţiuni speciale “Alex. Leo Şerban” : Alex Bogdan şi Iosif Prodan

Bursa “Alex. Leo Şerban”: proiectul de documentar “Il Bel Canto”, de Lina Vdovîi şi Radu Ciorniciuc

Premiile “Transilvania Pitch Stop” : proiectele “Oceane”, de Eva Pervolovici, “Carbon”, de Ion Borş, “Between Two Dawns”, de Selman Necar, “Spas”, de Maksym Nakonechnyi; menţine specială – “Athlete”.

Eurimages Coproduction Development Award: “Democracy, Work in Progress”, de Mihaly Schwechtje

Premiul FIPRESCI: “Ora de religie/Clergy”, de Wojciech Smarzowski

Cel mai bun scurtmetraj din secţiunea “Umbre”: “Roata”, de Carlos Baena; menţiune specială: “Corbii”, de Tom de Ville

Premiul Publicului: “Copilul problemă/System Crasher”, de Nora Fingscheidt

Premiul Publicului pentru cel mai popular film din secţiunea “Zilele Filmului Românesc”: “Moromeţii 2″, de Stere Gulea

Premiul “Zilele Filmului Românesc” pentru scurtmetraj: “Opinci”, de Anton şi Damian Groves

Tudor Giurgiu la Gala de inchidere TIFF 2019 – Foto Vlad Cupsa

Menţiunile juriului Zilele Filmului Românesc pentru scurtmetraj: “Telefonul”, de Anca Damian şi “Minion”, de Anghel Damian

Premiul “Zilele Filmului Românesc” pentru Debut: “Monştri.”, de Marius Olteanu

Menţiunea specială “Zilele Filmului Românesc”: “Timebox”, de Nora Agapi

Premiul “Zilele Filmului Românesc” pentru Lungmetraj: “Arest”, de Andrei Cohn

Premiul pentru cea mai bună interpretare: Ingvar Sigurdsson, pentru “A White, White Day”

Premiul special al juriului: “Un om fidel/ A Faithful Man”, de Louis Garrel

Premiul de excelenţă al festivalului: Marcel Iureş

Premiul pentru întreaga carieră: Oana Păunescu

Premiul pentru regie: May-El-Toukhy, pentru “Dama de cupă/ Queen of Hearts”.

Trofeul “Transilvania”: “Monos”, de Alejandro Landes

Foto: TIFF 2019  – Mariu Marius, Vlad Cupșa

20
/09
/23

În luna octombrie începe ,,Străzile de film”, proiectul care te îndeamnă să redescoperi magia Bucureștiului prin cinematografie. O incursiune într-o lume a filmului și a arhitecturii orașului pe care îl numim acasă.  

20
/09
/23

Bucharest International Film Festival (BIFF) 2023, aflat în plină desfășurare, se bucură de un real succes, majoritatea filmelor sunt sold out iar personalitățile internaționale invitate sunt asaltate cu întrebări de publicul bucureștean.

19
/09
/23

Premiera de gală a filmului documentar Playback va avea loc pe 19 octombrie la Cinemateca Eforie din București. Înainte de această dată filmul va putea fi vizionat pe marele ecran în cadrul unor avanpremiere și evenimente speciale organizate la București, Oradea, Timișoara, Sibiu și Cluj-Napoca.

15
/09
/23

Actorul american Armand Assante a fost prezent ca invitat special la ediția din acest an a Buzău International Arts Festival (BIAF), eveniment dedicat artei în toate formele sale, incluzând filmul, teatrul, arta plastică, fotografia, arta stradală etc.