Scris şi regizat de Marian Crişan, „Morgen” (2010) s-a impus încă de la lansare ca unul din cele mai valoroase debuturi din cinematografia română din toate timpurile.
Un articol de Ionuţ Mareş|4 februarie 2016
Receptarea sa critică în ţară a fost, pe bună dreptate, aproape unanim entuziastă. Revăzut acum, la cinci ani de la premieră, „Morgen” îşi păstrează prospeţimea (exprimată inclusiv prin folosirea unor actori din teatre din afara Bucureştiului, până atunci necunoscuţi în cinema).
Trecerea timpului îi pune şi mai mult în valoare calităţile, recunoscute la momentul traseului său prin festivaluri internaţionale printr-un Premiu Special al Juriului la Locarno şi prin premii de interpretare şi regie la Salonic, printre altele.
Plasat în Salonta natală a lui Marian Crişan, o localitate din Bihor situată foarte aproape de graniţa cu Ungaria, „Morgen” este puternic legat de un inedit spaţiu geografic, cultural şi lingvistic, redat în detaliu, cu tandreţe şi înţelegere.
Este o zonă de frontieră, iar această amplasare influenţează în bună măsură trama. Prin urmare, nu ar trebui să surprindă apariţia unui imigrant kurd din Turcia – aflat în drum spre familia din Germania -, Behran (Yilmaz Yalcin), în viaţa liniştită a unui localnic bonom, Nelu (András Hatházi), paznic într-un supermarket, şi a soţiei acestuia, Florica (Elvira Rîmbu), angajată în brutăria fratelui său (Dorin C. Zachei).
De altfel, acest declic narativ este tratat cât se poate de firesc – nimic ieşit din limitele realismului nu se întâmplă de fapt în „Morgen”, nici chiar atunci când în unele cadre se apelează la o mizanscenă subtilă special pentru a se obţine gaguri. Iar efectul acestora este că subminează orice înclinaţie spre melodramă sau şantaj emoţional.
„Morgen” este disponibil, de joi, pe Cinepub.ro, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână. Click pe imagine pentru a vedea filmul!
Marian Crişan mizează pe planuri-secvenţă, fără tăieturi de montaj în cadru, ceea ce permite o cursivitate care, pe de o parte, întăreşte efectual de real şi, pe de altă parte, înlesneşte empatia spectatorului faţă cei doi protagonişti – Nelu şi musafirul său străin -, însuşirea perspectivei lor, în special prin observarea insistentă a prezenţei lor fizice (şi doar răzleţ a chipurilor lor văzute de foarte aproape).
Primul este taciturn, introvertit, molcom, al doilea este vorbăreţ, expansiv, disperat. Deşi nu pot comunica în nicio limbă comună („Alemania” şi „Morgen” sunt printre foarte puţinele cuvinte pe care par a le descifra amândoi), nu este foarte greu să îţi dai seama că între ei există înţelegere şi chiar un început de prietenie iniţial improbabilă.
Opţiunea lui Marian Crişan de a nu subtitra vorbele turcului creează un efect comic (împreună cu limbajul corporal al lui Yilmaz Yalcin, care întruchipează un personaj deopotrivă tragic şi umoristic), dar se înscrie şi în discursul general despre cât de utile sunt cu adevărat cuvintele în a-l înţelege pe cel de lângă tine sau în a comunica prin cinema.
Apoi, camera de filmat este plasată de cele mai multe ori la distanţă de personaje. Este de asemenea o alegere ce diminuează riscul de manipulare şi lasă o mai mare libertate spectatorului, care îşi poate alege singur spre ce să îşi concentreze atenţia în fiecare cadru (mai ales că în multe dintre ele planurile secunde oferă la fel de multă informaţie ca acţiunea din primul plan).
Strategia este necesară, într-un film care se dovedeşte – fără să facă morală – o pledoarie lipsită de emfază în favoarea apropierii sincere între oameni, dincolo de orice bariere, şi un demers de chestionare a abordărilor legaliste şi de evidenţiere a futilităţii graniţelor.
Articol apărut şi pe blogul lui Ionuţ Mareş.
