Muntele Magic, de Anca Damian, alte patru selecții importante
https://www.ziarulmetropolis.ro/muntele-magic-de-anca-damian-alte-patru-selectii-importante/

Filmul de animaţie Muntele Magic îşi continuă traseul festivalier cu alte patru selecţii. Producţia semnată de Anca Damian va fi prezentată în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la San Sebastian (18-26 septembrie) şi în cadrul celei de-a 20-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Busan, Korea de Sud (1-10 octombrie).

Un articol de Petre Ivan|7 septembrie 2015

Alături de Muntele Magic, în cadrul secțiunii Zabaltegi din cadrul Festivalului Internațional de Film de la San Sebastian, vor fi prezentate filme regizate de nume importante, dintre care îi menționăm pe Alexander Sokurov, Laurie Anderson, Eric Khoo, Walter Salles sau Corneliu Porumboiu.

Festivalul Internațional de Film de la Busan prezintă Muntele Magic ca fiind „O docu-dramă de animație despre un refugiat care călătorește jumatate de secol în vartejul istoriei, experimentând tristeți și bucurii, fericire și lacrimi, trecutul și prezentul. Cea de-a patra și cea mai reusită creație a Ancăi Damian.”

Filmul a putut fi văzut în cadrul celei de-a 13-a ediții a Festivalului Internațional de Filme de Animație Fantoche ce s-a desfășurat în perioada 1-6 septembrie la Baden, în Elveția.

Coproducția româno-polonezo-franceză va rula apoi în cadrul Festivalului Internațional de Animație Ottawa, Canada (16-20 septembrie), unde este selectat în competiția oficială.

„E fascinant să fii martorul continuei evoluții și maturizari a filmelor de animație […] Muntele Magic nu doar abordează subiecte dificile, ci o face utilizând o combinație interesantă de tehnici”, spunea Cris Robinson – Directorul Artistic Ottawa IAF Muntele Magicîntr-un interviu.

Distins de curând cu Mențiunea Specială a Juriului Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary, Muntele Magic va avea premiera în România pe 9 octombrie și este distribuit în cinematografele din România de Aparte Film.

Despre Anca Damian

Cel mai recent titlu semnat de Anca Damian, O vară foarte instabilă, a avut premiera în cinematografele din România în noiembrie 2013 și a fost selectat la Varsovia IFF, Goteborg IFF și Febiofest.

Un alt titlu produs, scris și regizat de Anca Damian este filmul de animație Crulic – Drumul spre dincolo (2011) a fost selectat la peste 140 de festivaluri.care a obtinut Cristalul (premiul pentru cel mai bun film de lung metraj) in Annecy si alte 35 de premii internationale.

A regizat, scris și co-produs filmul Întâlniri încrucișate (2008), selectat la Pusan, Chicago, Goa, Cottbus, Goteborg și Roma.

Înainte de aceasta, a lucrat ca regizoare, scenaristă și producătoare la mai multe documentare despre artă, și, de asemenea, ca director de imagine la două lungmetraje.

Foto: Muntele Magic, Anca Damian – lamontagnemagique-lefilm.ro

14
/12
/23

S-a lansat Crăciun în Amzei, un eveniment realizat de către Primăria Sectorului 1, care aduce căldura sărbătorilor de iarnă în spațiul public printr-un brad-instalație, semnat de scenografa Iuliana Vîlsan.

13
/12
/23

Compania de teatru independent Arte-Factum încheie stagiunea „Nocturnalii inside 2023” cu o distopie teatrală despre solitudine, o „colecție de singurătăți” care, ca o lentilă concavă, expune, prin câteva fascicule de viață și fragmente de istorii personale, un fenomen global acut.

12
/12
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea noului său album fotografic, intitulat „emoții”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.