Muntele Magic, în competiţia oficială la Karlovy Vary
https://www.ziarulmetropolis.ro/muntele-magic-ruleaza-astazi-in-competitia-oficiala-la-karlovy-vary/

Filmul Muntele Magic semnat de Anca Damian va avea prima proiecţie în cadrul Selecţiei Oficiale de anul acesta de la Karlovy Vary astăzi, de la ora 17:00 (Grand Hall). Alături de Muntele Magic, România este reprezentată anul acesta şi de filmele Box semnat de Florin Șerban, în competiţie şi Lumea e a mea al lui Nicolae Constantin Tănase, în cadrul East is West.

Un articol de Petre Ivan|7 iulie 2015

Pe durata festivalului producția româno-polonezo-franceză regizată de Anca Damian va mai avea alte două proiecții, după cum urmează: joi, 9 iulie la ora 10:00 (Pupp) și sâmbătă 11 iulie, ora 10:30 (Drahomira Cinema). Echipa filmului este prezentă la festival și va discuta cu publicul după proiecțiile oficiale.

La Karlovy Vary, Anca Damian intră în competiție cu importante nume din industria internațională de film precum Dietrich Brüggemann (Heil), François Péloquin (The Sound of Trees), Peter Brunnel (Those Who Fall Have Wings) sau Visar Morina (Babai).

Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary este cel mai mare festival de film din Europa de Est și se află anul acesta la cea de-a 50-a ediție.

Este unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de clasă A din Europa, în fiecare an line-up-ul festivalului numărând peste 200 de filme din toată lumea.  Ediția de anul acesta se desfășoară perioada 3-11 iulie.

Muntele Magic face parte împreună cu filmul Crulic – drumul spre dincolo dintr-o trilogie despre eroism, nuanțând raportul individului cu istoria prin perspectiva morții și a faptelor sale.

Realizat într-un stil postmodern, cu o multitudine de tehnici vizuale, decupaje de hârtie, desen animat, fotografie și film, Muntele Magic prezintă povestea reală a unui polonez, Adam Jacek Winkler, refugiat politic la Paris.

Povestea lui este cea a unui ‚cavaler rătăcitor’, pierdut în secolul al XX-lea ale cărui origini sunt adânc înrădăcinate în istoria omenirii. A vrut să dea un sens vieţii sale luptând împotriva ‚răului’. Pentru el, moartea este singura măsură pentru faptele eroice.

Artist, fotograf, dar și un experimentat alpinist, Adam Jacek Winkler (pe numele de luptă Adam Khan) este cel care a escaladat vârful Mont Blanc unde a ridicat un steag al solidarității cu poporul afgan.

Dușman declarat al bolșevismului, în timpul invaziei sovietice în Afganistan, el luptă alături de comandantul Massoud. Adam Jacek moare in 2002, în timpul unei ascensiuni solitare pe masivul Mont Maudit.

De-a lungul vieții sale, Adam Jacek Winkler s-a hrănit cu multe încercări artistice, deși el însuși şi-a distrus marea majoritate a operelor create.

Desenele și picturile naive care i-au supravieţuit ne oferă o lectură inedită asupra existenței sale.

Aceste tablouri, fotografiile făcute de el însuși în Afganistan au fost o mare sursă de inspirație pentru Muntele Magic. O mare parte dintre ele au fost utilizate în film.

Muntele Magic este, la fel ca viaţa lui Adam Jaceck Winkler, un film comic, poetic, cinic, amuzant şi tragic oferind o serie de emoţii complexe şi valori arhetipale care se regăsesc în esenţa umanităţii.

Premiera în România a filmului de animatie Muntele Magic este programată pentru data de 9 octombrie 2015.

Foto: Muntele Magic  – facebook.com/MunteleMagic

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.