Muzee și spații alternative noi înscrise în Noaptea Muzeelor 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzee-si-spatii-alternative-noi-inscrise-in-noaptea-muzeelor-2019/

Peste 150 de spaţii ale unor muzee şi entităţi culturale publice şi private din Bucureşti şi din ţară vor fi deschise în noaptea de 18 mai pentru expoziţii, intervenţii şi experimente artistice, proiecţii, dans, piese de teatru şi concerte.

Un articol de Petre Ivan|24 Aprilie 2019

Inițiat de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor, evenimentul este organizat pe plan național de Rețeaua Națională de Muzeelor din România (RNMR), fiind așteptat cu mare interes în fiecare an.

Anul acesta marchează cea de-a 15-a ediție a Nopții Muzeelor, considerată unul dintre cele mai puternice brand-uri culturale din țară la nivelul consistenței ofertei muzeale și culturale și a interesului publicului.

Până în acest moment, în circuitul muzeal bucureștean s-au înscris peste 50 de muzee și spații expoziționale neconvenționale, alături de alte entități culturale, ce propun evenimente culturale alternative. În țară există deja înscrise peste 100 de muzee și entități culturale diverse, cu reprezentare în 32 de județe.

“Acesta este un record pe care dorim să îl împărtășim, iar per ansamblu, în această ediție se observă o uniformizare a valorii și a calității evenimentelor în toată țara. Putem spune cu siguranță că avem 30 de muzee din București, dintre care 4 sunt private. Printre atracțiile ,,imposibil de ratat” ale acestei ediții putem enumera și cel mai mic muzeu mobil, organizat de Corul Național de Camera ,,Madrigal- Marin Constantin”,  Muzeul Tablourilor în Mișcare, oferit de Qreator, Romanian Design Week-partenerul nostru strategic, și alte 20 de locuri din Capitală care merită să fie vizitate, precum biblioteci, universități, teatre, licee, arhive, spații artistice culturale neconvenționale etc. În 2019 avem un nou muzeu intrat în circuit, Muzeul de Artă Recentă.

De asemenea, în această nouă ediție a fost creat un circuit al muzeelor care fac trimitere la perioada represiunii comuniste: Muzeul Închisoarea Pitești, Memorialul Gherla și Memorialul Rezistenței și Opresiunii Bihor. Unele dintre acestea sunt pentru prima dată incluse în Noaptea Muzeelor, alături de Teatrul de Revistă Constantin Tănase, Muzeul Cineastului Amator Reșița, Ateneul din Iași, Rope Street Brașov, Muzeul Recordurilor din București etc. Iașiul și Clujul ocupă următoarele poziții din punct de vedere al numărului de evenimente” – Dragoș Neamu, managerul Nopții Muzeelor

Organizatorii evenimentului anunță că, până în acest moment, în Capitală s-au înscris Muzeul Național al Țăranului, Muzeul Național de Istorie Naturală ,,Grigore Antipa”, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național de Geologie, Muzeul ,,George Enescu”, Muzeul Municipiului București, Muzeul Băncii Naționale a României, Muzeul Național al Aviației Române, Muzeul Național al Pompierilor, Muzeul de Artă ,,Vasile Grigore”, Muzeul Național Cotroceni, Muzeul Căilor Ferate Române, Muzeul Național de Artă Contemporană, Muzeul de Artă Veche Apuseană ,,Dumitru Furnică Minovici”, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, Muzeul Național al Literaturii Române, Muzeul Universității de Arhitectură și Urbanism ,,Ion Mincu”, Muzeul Universității Politehnica.

Lista completă a tuturor muzeelor și spațiilor participante la Noaptea Muzeelor va fi afișată după 1 mai 2019, pe site-ul www.noapteamuzeelor.org și pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/noapteamuzeelor/

Foto: Noaptea Muzeelor – facebook

31
/10
/18

În perioada 29 octombrie - 13 noiembrie se desfășoară, în București și în alte 5 orașe din țară, proiectul „Mă vezi? 1918 într-o altă lumină”, în cadrul căruia vor fi iluminate arhitectural 10 clădiri a căror istorie este strâns legată de momentul Marii Uniri și de ultimii o sută de ani. Proiectul, cofinanțat de Ministerul Culturii și Integrării, se derulează în Capitală și în Iași, Constanța, Sighet, Arad și Alba Iulia.

31
/10
/18

S-a încheiat unul dintre cele mai importante evenimente de arhitectură din România și din euroregiune: BETA 2018 - bienala timișoreană de arhitectură organizată de către Ordinul Arhitecților din România - Filiala Teritorială Timiș, care a avut loc în perioada 28 septembrie – 28 octombrie.

30
/10
/18

MAD(e) in Romania, unul dintre cele mai importante evenimente de cultură și artă contemporană din Timișoara, continuă cu inaugurarea, săptămâna aceasta, a două noi expoziții de afișe activiste și sociopolitice, dar și cu o serie de discuții ale unor regizori de film cu vizionarea producțiilor lor angajate social și politic, alături de mulți alți invitați.

18
/10
/18

Walk & Shoot a reprezentat în ultimii doi ani o alternativă unică pe piața din București la workshopuri și ateliere de fotografie. Fiind gândit de o echipă cu experiență în organizare de evenimente culturale, dar aflată în afara zonei de fotografie, și în colaborare cu fotografi cunoscuți și respectați la noi, Walk & Shoot reușise să iasă din tiparul „hai să învâțăm despre diafragmă, iso și timp de expunere în timp ce stăm cu toții într-o cameră și ne uităm la un ecran de proiecție”.

12
/10
/18

Timp de o lună, 28 de artiști angajați social și politic, 8 regizori de film, 16 cercetători în arte vizuale și discipline conexe vor participa la proiectul "Mad(e) In Romania", aflat la intersecția dintre artă, politică și dialog. Mihai Șora, Caterina Preda, Ileana Pintilie, Dan Perjovschi, Ion Barbu, Claudiu Cobilanschi, Mircea Toma sunt o parte din cei care vin la Timișoara pentru a spune cum arată arta care ține cetățenii treji și le face vocea auzită. "Mad(e) In Romania" va avea loc în perioada 15 octombrie – 20 noiembrie

08
/10
/18

„Monumente în mișcare – patrimoniu dispărut” 2018, proiect produs de Nasui collection & Gallery și Muzeul Județean de Istorie Brașov, își propune promovarea patrimoniului istoric al Brașovului dispărut, prin producția și plasarea în spațiul public a două sculpturi de mari dimensiuni, contemporane, temporare și neintruzive, prin organizarea de module educaționale pentru tineri și printr-o expoziție documentară outdoor dedicată publicului larg.

Page 6 of 49« First...45678...203040...Last »