Muzeul ‘Grigore Antipa’ a demarat proiectul „Muzeul Tuturor” pentru a facilita accesul persoanelor cu dizabilităţi
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzeul-grigore-antipa-a-demarat-proiectul-muzeul-tuturor-pentru-a-facilita-accesul-persoanelor-cu-dizabilitati/

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” a demarat luni proiectul „Muzeul Tuturor”, prin care îşi propune să faciliteze accesul persoanelor cu dizabilităţi la patrimoniul cultural al instituţiei. În deschiderea evenimentului a fost organizat un spectacol, la care au participat actori, dar şi angajaţi ai muzeului costumaţi în haine de epocă. Spectacolul, realizat special pentru […]

Un articol de |1 octombrie 2012

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” a demarat luni proiectul „Muzeul Tuturor”, prin care îşi propune să faciliteze accesul persoanelor cu dizabilităţi la patrimoniul cultural al instituţiei.

În deschiderea evenimentului a fost organizat un spectacol, la care au participat actori, dar şi angajaţi ai muzeului costumaţi în haine de epocă. Spectacolul, realizat special pentru persoanele cu dizabilităţi, a recreat deschiderea instituţiei realizată în anul 1908.

„Ne-am dorit să recreăm acest eveniment pentru a da posibilitatea persoanelor cu dizabilităţi să vadă cum s-a petrecut inaugurarea muzeului în anul 1908”, a declarat muzeograful Diana Ion.

Proiectul „Muzeul Tuturor” va contribui la facilitarea accesului persoanelor cu dizabilităţi la informaţia culturală prin 20 de basoreliefuri ce prezintă dioramele din expoziţia permanentă, cu explicaţii Braille, covoare tactile pentru deplasarea în siguranţă a nevăzătorilor şi, de asemenea, doi muzeografi ce vor fi instruiţi în limbajul mimico-gestual pentru ghidarea persoanelor cu deficienţe de auz.

„Obiectivul acestui proiect este de a semnala, informa şi demara un proces de conştientizare a societăţii din România referitor la importanţa accesului la informaţie al tuturor categoriilor de vizitatori, dar şi la nevoile şi drepturile persoanelor cu dizabilităţi. Proiectul a presupus instalarea de covoare tactile pentru nevăzători, instalarea a 20 de basoreliefuri pentru persoanele nevăzătoare pentru ca aceştia să aibă pe ce pune mâna şi să înţeleagă astfel prezentarea muzeului. Există, de asemenea, explicaţii în Braille, o expoziţie temporară în întuneric dedicată nevăzătorilor şi nu numai”, a explicat Diana Ion.

În cadrul muzeului a fost deschisă şi o expoziţie temporară intitulată „În întuneric”, dotată cu explicaţii audio, dedicată persoanelor cu probleme de vedere.

Totodată, vor fi realizate şi o serie de ateliere. Printre acestea se numără cel de artă plastică inspirat din istoria naturală, pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii, sau realizarea de audiţii de sunete din natură pentru persoanele cu dizabilităţi de vedere.

Proiectul „Muzeul Tuturor” este primul de acest tip şi de această amploare dedicat persoanelor cu dizabilităţi, Muzeul „Grigore Antipa” devenind astfel prima instituţie de profil din România care a fost dotată cu sisteme specifice facilitării accesului acestui gen de public.

După redeschiderea din septembrie 2011 muzeul era dotat cu rampe de acces pentru cei cu dizabilităţi locomotorii, un basorelief cu explicaţii în Braille, şase cutii cu piese ce puteau fi atinse şi o serie de instrumente create special pentru persoanele cu dizabilităţi.

 

Sursa: Agerpres

20
/06
/23

Spectacolul are la bază textul „Exit, Pursued by a Bear“ al scriitoarei americane Lauren Gunderson, unul din cei mai jucați dramaturgi contemporani americani. Piesa este o comedie neagră, iar adaptarea românească, sub regia lui Laurențiu Rusescu, conține și o serie de date referitoare la violența asupra femeilor în familiile din România, adăugând o dimensiune serioasă poveștii, devenind astfel și un manifest împotriva violenței domestice.

20
/06
/23

Pe 21 iunie, Women in Music Romania dă startul unei noi serii de evenimente la Cărturești Modul (strada Acedmiei, nr. 18-29). Seria HerStory, își propune să aducă în prim plan poveștile unor femei de succes din industria muzicală din România. Prima invitată este Olga Juverdeanu - Director General Global Records, în prezent cea mai mare casă de discuri independentă din Europa Centrală și de Est. Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

20
/06
/23

Opera Națională București în parteneriat cu Fundația Art Production, cu sprijinul JTI, prezintă vineri, 23 iunie, ora 17:00, pe scena Centrului Cultural „Ion Besoiu” în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu spectacolele „jocNjoc” - un performance susținut de coregraful Gigi Căciuleanu și „Altitza” - un spectacol de dans de Gigi Căciuleanu pe muzica de Dan Dediu, prezentat de Baletul Operei Naționale București.

20
/06
/23

Spectacolul „Lumea lui Frank” după textul dramaturgului Alexandru Popa, pus în scenă de Vlad Zamfirescu, la Teatrul Metropolis, propune un joc ușor terifiant, pe de o parte eliberator, care la final te așază față în față cu propria realitate, cu propriile întrebări despre realitate, despre adevărul lumii tale.

19
/06
/23

Vineri, 23 iunie 2023, stagiunea de concerte de la Sala Radio se încheie cu un eveniment special: trei dintre ansamblurile instituției - ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, CORUL ACADEMIC RADIO (pregătit de dirijorul CIPRIAN ȚUȚU) și CORUL DE COPII RADIO (pregătit de RĂZVAN RĂDOS) - vor interpreta Simfonia nr. 3 în re minor de MAHLER, cea mai lungă simfonie din repertoriul clasic.

14
/06
/23

The Institute și Cartierul Creativ, alături de Banca Transilvania, în parteneriat cu Primăria Sectorului 1, Primăria Municipiului București, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, dezvoltă începând cu luna iunie un program de expoziții, workshopuri și târguri ca parte dintr-un demers de revitalizare a zonei Amzei prin intermediul economiei creative locale.