Muzeul Naţional al Ţăranului Român găzduieşte expoziţia de ouă încondeiate
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzeul-national-al-taranului-roman-gazduieste-expozitia-de-oua-incondeiate/

Muzeul Naţional al Țăranului Român organizează astăzi, de la ora 17.00, vernisajul expoziţiei de ouă încondeiate, ,,Sărbătoarea Paştelui”.

Un articol de Andrada Văsii|25 aprilie 2013

Muzeul Național al Ţăranului Român organizează astăzi, de la ora 17.00, vernisajul expoziției de ouă încondeiate, „Sărbătoarea Paștelui“. 

Expoziția va avea loc la sala Foaier și va putea fi vizitată până pe 12 mai 2013, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00.

Patrimoniul expoziției

Sărbătoarea Paștelui este la români, alături de Crăciun, una dintre cele mai importante sărbători din an.  Expoziţia va prezenta publicului un patrimoniu deosebit, alcătuit din icoane, cruci, ouă pascale vopsite sau încondeiate.

Exponate diverse

În expunere vor fi regăsite secvenţe specifice sărbătorilor pascale: masa în cimitir din ziua de Paşti, ca o comuniune cu sufletele celor decedaţi din neam; copacul dorinţelor sau sugerarea ceremoniilor legate de alegerea Craiului sau Junilor, precum şi un număr mare de ouă colorate, încondeiate (închistrite), ouă potcovite şi ouă decorate cu mărgele.

Text preluat în parteneriat cu Modernism.ro

Foto credit: Muzeul Național al Țăranului Român

06
/03
/23

Muzeul Național de Artă al României organizează în perioada 10- 20 martie o serie de tururi ghidate gratuite dedicate aniversării a 30 de ani de la aderarea României cu drepturi depline la Organizaţia Internaţională a Francofoniei.

03
/03
/23

Cu ocazia venirii primăverii, Galeria de Artă a Castelului Cantacuzino din Bușteni inaugurează expoziția de artă contemporană „Dream On” a artistei Mirela Trăistaru, al cărei curator este Excelența Sa, Prințul Șerban Dimitrie Sturdza. Vizitatorii vor putea admira picturi și desene, completate de o instalație video ce redă o parte din lumea Mirelei Trăistaru. „Dream On” va fi deschisă în perioada 02 martie - 28 mai 2023.

20
/02
/23

Muzeul de Artă din Constanța găzduiește, în perioada 22 februarie - 18 aprilie 2023, expoziția “Pursuit of Happiness”, reunind lucrări ale unuia dintre cei mai apreciați artiști ai noului val hiperrealist, pictorul de origine basarabeană Roman Tolici.

17
/02
/23

Dominic Fritz, Primarul Timișoarei, Comisarul European Adina Vălean, Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, Alin Nica, Președintele Consiliului Județean Timișoara și Ramona Laczko-David, coordonatoarea Proiectului Cultural Național Timișoara 2023 au participat la o conferință de presă internațională care a marcat lansarea programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.

16
/02
/23

La un an de când Rusia a invadat Ucraina și a aruncat în aer stabilitatea din regiune, rețeaua EUNIC România și Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania invită publicul la o proiecție de film, urmată de o dezbatere despre rolul artei în procesarea traumei, respectiv în înțelegerea și fixarea realității.

14
/02
/23

Institutul Cultural Român din Budapesta celebrează Ziua Națională Constantin Brâncuși cu expoziția de etnosculptură „înainte de BRÂNCUȘI előtt”, solo -show M.C Donici. Evenimentul ”înainte de BRÂNCUȘI előtt” începe concomitent cu Deschiderea Timișoara 2023 Capitală Culturală Europeană, program pe care ICR Budapesta îl susține și promovează în acest fel, pentru a amplifica interesul publicului budapestan.

10
/02
/23

A unsprezecea ediție a celui mai important eveniment de la noi dedicat artei vizuale propune publicului un palat „doar pentru artă”, deschis pe timp de zi și de noapte, în inima Bucureștiului, unde vom regăsi de la lucrările impresioniștilor spanioli la cele ale generației Z din arta românească.