Muzeul Nordului se deschide după un secol, la conacul Balș
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzeul-nordului-se-deschide-dupa-un-secol-la-conacul-bals/

La aproape o sută de ani de la începerea primelor demersuri de înfiinţare, Muzeul Nordului din Darabani va fi inaugurat sâmbătă, 9 august, în cadrul primei ediţii a festivalului Zilele Nordului.

Un articol de Petre Ivan|4 august 2014

Muzeul Nordului este găzduit de conacul Balș, clădire monument istoric, pe vremuri reședință a hatmanului Moldovei, iar la înființarea sa au contribuit Asociația Nord, Primăria Darabani și colecționarul local Dumitru Haha.

Patrimoniul inițial conține aproape 500 de exponate, grupate în colecții reprezentative pentru regiunea Moldova de Nord – nordul Basarabiei – Bucovina de Nord. Exponatele provin din județele Botoșani, Suceava și Iași, din regiunea Cernăuți-Herța și din Basarabia.

Colecția de Istorie a Nordului conține obiecte de arheologie, documente, numismatică și fotografie veche din regiunea Nordului, obiecte vechi bisericești și exponate ale civilizației evreiești, foarte importantă în acest spațiu la finalul secolului al XIX-lea.

Între cele mai valoroase exponate ale sălii de istorie sunt un Penticostarion din 1757 și volumul „Procesul locuitorilor din Darabani înaintea curții cu jurați de la Dorohoi” (1879) – carte unicat în România, care înfățișează cel mai mare proces din istoria justiției românești de până atunci, printre ai cărui actori au fost Titu Maiorescu (ca avocat) și Nicolae Iorga (ca ministru și jurnalist).

Colecția „Militaria” propune căști și uniforme militare, arme și stații radio, generatoare de ton morse, documente și fotografii din cele două războaie mondiale. Sunt expuse aici un brevet militar din 1906, un aparat foto Leica din 1926 și o raniță rusească de război.

În Colecția de Etnografie sunMuzeul Norduluit prezentate obiecte care țin de arta lemnului în spațiul traversat de râul Prut, obiecte de gospodărie și o serie de țesături și cusături populare, precum și sculele ultimului stufar din zonă, datând din anii ’50.

Muzeul include și colecția „Perioada comunistă”, unde sunt expuse cărți comuniste, steaguri de la defilări și manifestări, fotografii, documente și decorații, precum și un titlu de proprietate din 1945, printre ultimele emise de comuniști înainte de naționalizare.

Istoria muzeului de la Darabani a început în 1920, când învățătorul Gheorghe Vornicescu, autorul primei monografii a localității, a constituit o colecție muzeală permanentă la școala din Darabani, ce a dispărut în cel de-al doilea război mondial. Alte demersuri au fost întreprinse de avocatul Emil Costeanu (în 1932) și învățătorul Dumitru Jar (1966), pentru ca în 1992 pasionatul colecționar Dumitru Haha, pe atunci primarul orașului, să înceapă proiectul unui muzeu în cadrul conacului BMuzeul Norduluialș, inițiativă care nu a fost continuată de edilii ce i-au urmat.

Demersurile lui Dumitru Haha au fost reluate în 2014, la inițiativa asociației Nord, înființată de frații Ștefan și Alexandru Teișanu și de bibliotecarul Ionel David, și a Primăriei Darabani. Patrimoniul inițial este constituit aproape în întregime din colecția lui Dumitru Haha, donată proiectului. Muzeul Nordului va fi inaugurat sâmbătă, 9 august, în cadrul festivalului Zilele Nordului.

Festival de muzică, arte și călătorii

Zilele Nordului este un festival de muzică, arte și călătorii găzduit la Darabani, pe colțul celor trei frontiere: România, Ucraina și Republica Moldova. Adunând laolaltă artiști și turiști din România, Basarabia și Bucovina de Nord, festivalul își propune să contribuie la revitalizarea urbană, socială și culturală a acestei regiuni și la promovarea ei în rândul românilor de pretutindeni. Festivalul este organizat de către Asociația Nord, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Darabani, fiind co-finanțat prin programul Tineret în Acțiune. Parteneri: BCR, Pepsi, Stejar.Mai multe informații pe site-ul www.zilelenordului.ro.

Foto cu Muzeul Nordului – facebook

01
/04
/15

Dedicată celebrării carierei artistice a basului Mihnea Lamatic, solist al Operei Naţionale Bucureşti, Gala Aniversară Mihnea Lamatic aduce în prim-plan cele mai importante roluri de operă şi operetă pe care artistul le-a interpretat pe parcursul carierei sale. Evenimentul are loc sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 19.00, la Opera Națională București.

01
/04
/15

Miercuri, 15 aprilie, începând cu ora 19.00, iubitorii de film sunt așteptați la Sala ARCUB cu ocazia celei de-a treia ediții a CineȘoc. În luna aprilie accentul se mută pe cinematografia orientală – filmul lunii este aclamatul Harmony Lessons (2013) regizat de Emir Baigazin, o dramă cu accente poetice care s-a remarcat prin tematica abordată: marginalizarea și efectele acesteia.

31
/03
/15

Primăria Sectorului 3 organizează prin Centrul Cultural Casa Artelor un eveniment extraordinar dedicat Sărbătorilor Pascale. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 4 aprilie 2015, între orele 10.00-22.00, în Parcul Titan

31
/03
/15

"Verigheta", de Gabriel Achim, "Cristian", de Doina Ruşti, şi "Dumneavoastră, tu", de Bogdan Theodor Olteanu, se numără printre cele 16 scurtmetraje incluse în secţiunea necompetitivă Short Film Corner, un eveniment dedicat profesioniştilor din cinema la Festivalul de Film de la Cannes.

31
/03
/15

Icon production va lansa joi 2 aprilie, în trei cinematografe din capitală, proiectul inedit “Trei scurtmetraje cu CAI PUTERE în regia lui Daniel Sandu”. În cadrul programului vor fi proiectate producțiile realizate de tânărul regizor Daniel Sandu: “Numărătoarea manuală”, “Vocea a doua”, “Cai Putere”.

31
/03
/15

Festivalul Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB) şi Târgul Naţional al Cărţii de Poezie (TNCP), două iniţiative care au ca miză reintroducerea în spaţiul public a ideii de poezie contemporană vizibilă şi interactivă, se vor desfăşura între 13 şi 17 mai.

31
/03
/15

Filmul "Closer to the Moon", de Nae Caranfil, a fost marele câştigător al galei, după ce a obţinut nouă premii Gopo din 12 nominalizări. Filmul lui Caranfil a mai obţinut, printre altele, trofeele pentru cel mai bun scenariu şi pentru cel mai bun regizor. Prezentăm mai jos lista completă a câştigătorilor.

31
/03
/15

Câștigătorii îi știți: Nae Caranfil și „Closer to the Moon” au obținut cele mai importante premii, inclusiv pentru cel mai bun film, la Gala Gopo 2015. Însă vă propunem câteva frivolități subiective „la cald” din sala Studio a Teatrului Național din București.

31
/03
/15

MEMORIA CULTURALĂ Nichita Stănescu (31 martie 1933 - 13 decembrie 1983) ar fi împlinit 82 de ani. Astăzi am ales să ne amintim cum a fost, cum a gândit, cum și-a iubit cuvintele, poetul. De poeți, numai de bine, ca să zicem așa...

30
/03
/15

Primăria Sectorului 3 organizează, pentru al treilea an consecutiv, un eveniment dedicat omului de cultură Florian Pittiș, cel care a fost un “one man show”, un “uomo universale” al României. Flori pentru suflet – Remember Florian Pittiș va avea loc pe 18 aprilie, începând cu ora 17.00, în Parcul Titan. Accesul publicului este liber.

30
/03
/15

81 de filme româneşti lansate în cinematografe sau în festivaluri în 2014 au fost luate în considerare pentru nominalizările celei de-a noua ediții a Galei Premiilor Gopo. Evenimentul va avea loc astăzi, începând cu ora 19.00, la Sala Studio a Teatrului Național București. Prezentatorii Galei din acest an sunt actorii Paul Ipate și Diana Cavallioti.