Muzeul Prado a primit cea mai mare donaţie de artă din ultimele decenii
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzeul-prado-a-primit-cea-mai-mare-donatie-de-arta-din-ultimele-decenii/

Muzeul Prado din Madrid a primit cea mai mare donaţie privată din ultimele decenii, marţi, când a intrat în posesia a 12 opere medievale şi renascentiste realizate de artişti spanioli renumiţi. Printre picturile şi sculpturile primite se află „The Virgin of Tobled”, piesa centrală din altarul unei biserici din nord-estul Spaniei, şi un tablou excepţional […]

Un articol de Andrada Văsii|30 ianuarie 2013

Muzeul Prado din Madrid a primit cea mai mare donaţie privată din ultimele decenii, marţi, când a intrat în posesia a 12 opere medievale şi renascentiste realizate de artişti spanioli renumiţi.

Printre picturile şi sculpturile primite se află „The Virgin of Tobled”, piesa centrală din altarul unei biserici din nord-estul Spaniei, şi un tablou excepţional aparţinând curentului catalan italo-gotic, atribuit pictorului Jaume Serra, informează Reuters.

Colecţia, donată de un om de afaceri din Barcelona, în cadrul unei ceremonii la care a participat şi premierul spaniol, Mariano Rajoy, se va alătura operelor realizate de alţi mari maeştri spanioli precum El Greco, Diego Velazquez şi Francisco Goya, deţinute de Prado, unul dintre cele mai prestigioase muzee din Europa.

„Acestea nu sunt vremuri pentru cheltuieli bugetare spectaculoase, iar această donaţie este foarte generoasă şi vine într-un moment oportun”, a declarat Jose Pedro Perez Llorca, preşedintele consiliului de administraţie al muzeului Prado.

Spania se confruntă de câţiva ani cu o profundă criză economică, care a obligat guvernul de la Madrid să opereze reduceri bugetare masive, încercând astfel să respecte ţintele stabilite cu partenerii ei din Uniunea Europeană.

„Prado este o amintire a unei naţiuni ambiţioase care nu a fost niciodată oprită de vremurile grele”, a spus Rajoy.

Donatorul, omul de afaceri barcelonez Jose Luis Varez, va primi rara onoare de a avea în muzeul madrilen o sală care îi va purta numele.

Reprezentanţii muzeului Prado, care a fost vizitat de 2,8 milioane de persoane anul trecut, nu au anunţat deocamdată data la care operele donate vor fi expuse pentru a putea fi admirate de publicul larg.

 

Sursa: Mediafax

27
/04
/17

Ce ştim, de fapt, despre cinema-ul american de autor al momentului? Ce se află dincolo de Hollywood? Filmul american independent pare să o ducă bine. Şi propune, prin câţiva regizori, o estetică aparte: un cinema al discreţiei, al emoţiilor sugerate, al anti-spectacularului fără teribilism.

27
/04
/17

H.-R. Patapievici, Nicu Alifantis, Ada Milea, Cătălin Ștefănescu, Vera Șandor, Mădălina Pașol și mulți alții într-un weekend cu vernisaj, concerte, teatru, dialoguri, conferință și film. Vineri, 12 mai, la ARCUB Lipscani 84-90, la orele 18:30, începe prima ediție a festivalului „FREUDescu, Un Festival cu Tușă Psihanalitică”, singurul festival ce îmbină arta și psihanaliza.

26
/04
/17

Dirijorul Cristian Mandeal revine la Sala Radio, vineri, 28 aprilie 2017, ora 19.00, într-un concert – eveniment alături de Orchestra Națională Radio. Invitata serii este Oxana Corjos, considerată printre pianiștii de referință ai generației sale, cu un repertoriu vast, o tehnică și o inteligență muzicală remarcabile.

25
/04
/17

Concerte live în Piața George Enescu, workshop-uri, conferințe și expoziții, clubul festivalului și noul concurs New Jazz Voices la cea de-a șasea ediție Bucharest Jazz Festival

25
/04
/17

Un grup de muzicieni danezi inovatori scufundați într-un acvariu au fost recent protagoniștii unui concert subacvatic, aceștia cântând la instrumente adaptate special pentru a rezona în liniștea din adâncuri.