Muzica Palatelor României, un turneu inedit
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzica-palatelor-romaniei-un-turneu-inedit/

Evenimentul cultural-turistic  Muzica Palatelor României se va desfăşura în perioada 9-16 august.

Un articol de Liliana Matei|12 iulie 2014

Ediția a III-a a turneului extraordinar Muzica Palatelor României vă propune o călătorie fantastică ghidată de Duo Kitharsis (foto sus).

Asociația Pro Valores și Radio România Cultural vă invită să descoperiți o Românie cu un potențial cultural – turistic imens. Muzica de cea mai bună calitate, semnată de Mauro Giuliani, Manuel de Falla, Dušan Bogdanović, Jean-Philippe Rameau și Astor Piazzolla, va pătrunde în spaţii turistice românești de mare spectaculozitate, printre care: Palatul Mogoșoaia – Sala Scoarțelor – (sâmbătă 9 august, ora 12), Castelul Peleș – sala de muzică – (duminică 10 august, ora 16) sau Palatul Marincu din Calafat – (sâmbătă 16 august, ora 18).

Duo Kitharsis este formația câștigătoare a celei mai recente ediții, a V-a, a Concursului Drumul spre celebritate.

muzica palatelor romaniei

Duo Kitharsis, format din Alexandra Petrişor şi Dragoş Horghidan este un duo de chitare de origine română, care, după absolvirea Universitătii Naţionale de Muzică din Bucureşti, îşi continuă studiile de Master în duo de chitară la Staatliche Hochschule für Musik und Darstellende Kunst Stuttgart avându-i ca profesori pe Duo Kaltchev.

Începând cu anul 2013, Duo Kitharsis studiază la Conservatoire de Strasbourg, la clasa unuia dintre cele mai importante duo-uri de chitară din lume, Duo Melis.

Duo Kitharsis a câștigat numeroase premii la competiții importante, precum: Premiul I la Festivalul Internaţional de Chitară Transilvania, Ediţia a IX-a, Cluj-Napoca (România) în 2011, Premiul II la Concursul European de Chitară Clasică „Enrico Mercatali” Ediţia a X-a, Gorizia (Italia) în 2013, Premiul „Champagne Mailliard” la Concursul European de Muzică de Cameră Ediţia 28, Paris (Franţa) în 2014, Premiul I la Concursul „Drumul spre celebritate”, Ediţia a V-a, Bucureşti (România) în 2014, Premiul I la „Concorso di Esecuzione Musicale ‘Citta di Piove di Sacco'” Ediţia a VII-a, Padova (Italia) în 2014 și Premiul I la „Concorso Internazionale di Esecuzione Musicale”, Ediţia a II-a, Castel Ritaldi (PG), (Italia) în 2014.

Turneul Muzica Palatelor României va fi prezentat de jurnalistul Sebastian Crăciun.

23
/11
/21

Primul concert de jazz pe scena Sălii Radio în această stagiune (2021-2022) este un eveniment special, pe care nu îl puteți rata! Joi, 25 noiembrie, de la ora 19.00, LUIZA ZAN – una dintre cele mai apreciate voci feminine din jazz-ul românesc la ora actuală – va cânta alături de BIG BAND-UL RADIO, dirijat de IONEL TUDOR.

10
/11
/21

Cel de-al cincilea concert al „Serilor de chitară 2021” îl aduce în premieră la Bucureşti pe unul dintre cei mai interesanţi chitarişti ai tinerei generaţii, italianul Andrea de Vitis, muzician care impresionează prin forţa expresivă, dublată de o cunoaştere apropiată de perfecţiune a resurselor tehnice ale instrumentului.

28
/10
/21

Vineri, 29 octombrie 2021, începe cea de-a XVI-a ediție a Festivalului SoNoRo intitulată „Dreamtigers”, un omagiu adus operei marelui scriitor argentinian Jorge Luis Borges. Teme din opera sa vor fi traduse într-un repertoriu remarcabil, interpretat de 28 muzicieni români și străini, dar și într-o reprezentație de tip teatru-labirint realizată în parteneriat cu studenții UNATC „I. L. Caragiale”. Festivalul se va desfășura în București până în data de 7 noiembrie, apoi va continua în Brașov, Sibiu și Cluj-Napoca până în 14 noiembrie.

26
/10
/21

Pe 2 noiembrie 2021, Asociația Opus lansează site-ul bilingv casedemuzicieni.ro, un proiect co-finanțat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul programului București – Oraș deschis 2021.

26
/10
/21

De 93 de ani, străbătând prin vremuri liniștite, dar și prin perioade extrem de dificile (ca timpurile pe care le trăim astăzi), RADIO ROMÂNIA intră în casele ascultătorilor din țară și din străinătate. În fiecare an, data de 1 noiembrie este un moment de sărbătoare, ce punctează aniversarea difuzării (în 1928) a primei emisiuni a serviciului public de radio. Momentul este marcat mereu și de un concert prezentat de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, înființată de dirijorul Mihail Jora în același an al inaugurării instituției de presă.