Nadia Murad, o fostă sclavă ISIS, laureată a Premiului Nobel pentru Pace 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/nadia-murad-o-fosta-sclava-isis-laureata-a-premiului-nobel-pentru-pace-2018/

Nadia Murad, autoarea volumului „Eu voi fi ultima. Povestea captivităţii mele şi lupta mea împotriva Statului Islamic” (Polirom, 2018) – scris în colaborare cu jurnalista Jenna Krajeski, cuvânt-înainte de Amal Clooney – , este unul dintre cei doi laureaţi ai Premiului Nobel pentru Pace 2018. Cel de-al doilea laureat este medicul congolez Denis Mukwege.

Un articol de Liliana Matei|6 octombrie 2018

Nadia Murad s-a născut şi a crescut în Kocho, un sat de fermieri şi păstori yazidiţi din nordul Irakului. Pe 15 august 2014, când Nadia avea doar 21 de ani, viaţa tihnită din satul natal a luat sfârşit, odată ce acesta a fost ocupat de ISIS. Bărbaţii care au refuzat să se convertească la islam au fost executaţi, trupurile lor fiind aruncate în gropi comune, iar Nadia, alături de celelalte tinere, a fost dusă la Mosul şi vândută ca sclavă. A fost ţinută în captivitate, bătută şi violată în repetate rânduri, până când, ca printr-o minune, a reuşit să evadeze, găsind adăpost în casa unei familii de musulmani sunniţi.

Volumul „Eu voi fi ultima. Povestea captivităţii mele şi lupta mea împotriva Statului Islamic”, apărut la Editura Polirom (traducere de Irina-Marina Borţoi, disponibil și în ediție digitală), este un apel la acţiune împotriva brutalităţii Statului Islamic, povestea celui care îşi doreşte să supravieţuiască şi o scrisoare de dragoste către o ţară pierdută, o comunitate fragilă şi o familie destrămată de război.

„De cînd o cunosc, Nadia nu doar că s-a făcut auzită, ci a devenit glasul fiecărui yazidit căzut victimă genocidului, al fiecărei femei abuzate, al fiecărui refugiat abandonat. Cei care au crezut că prin cruzimea lor o pot reduce la tăcere s-au înşelat. Spiritul Nadiei Murad nu este frânt, iar vocea ei nu va fi înăbuşită. Dimpotrivă, în paginile de faţă glasul ei este mai puternic ca oricând.”, scria Amal Clooney despre ea.

Nadia Murad (n. 1993) este activistă pentru drepturile omului. A primit Václav Havel Human Rights Prize şi Sakharov Prize şi este primul Ambasador ONU al Bunăvoinţei pentru demnitatea supravieţuitorilor traficului de fiinţe umane. În 2016, a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace. Împreună cu Yazda, o organizaţie pentru drepturile yazidiţilor, depune în prezent toate eforturile pentru a aduce Statul Islamic în faţa Curţii Penale Internaţionale sub acuzaţia de genocid şi crime împotriva umanităţii. Amal Clooney practică avocatura la Londra şi este specializată în drept internaţional şi în drepturile omului. De asemenea, este lector asociat la Columbia Law School. Este consilierul legal al Nadiei Murad şi al altor femei yazidite care au fost înrobite sexual de ISIS în Irak şi Siria şi lucrează pentru a se asigura că responsabilii pentru crimele comise de ISIS sunt aduşi în faţa tribunalelor naţionale şi internaţionale.

01
/03
/13

Program special educativ pentru copii la muzeul Antipa:     Pana la 30 martie 2013 – 6 sedinte In fiecare sambata – 10:00 – 11:00 8 aprilie – 12 aprilie 2013 – 5 ședințe De luni până vineri (în vacanța copiilor) – 10:00 – 11:00 PROGRAME ARTISTICE ARTA PLASTICĂ – OBIECT FORMATIV ŞI MIJLOC RECREATIV OBIECTIVE : 1. Învăţarea prin tehnici creative a unor elemente […]

01
/03
/13

Vineri, 1 martie, la Muzeul Naṭional de Istorie a României, Principele Radu va lansa volumul bilingv româno-englez ,, Ana. Portetul reginei/ Anne. The Queen’s Portrait’’. Principele Radu le va avea ca invitate la Sala Lapidarium pe Sandra Gãtejeanu- Gheorghe, director de protocol al Casei Regale, Georgeta Filitti, istoric şi  Irene Arsene, managing partner la Curtea […]

21
/02
/13

Dezbaterea intitulată „Este România altfel?“, inspirată de cartea lui Lucian Boia a ridicat importante probleme de indentitate naţională şi comportament social tipic românesc în interiorul şi în afara graniţelor ţării. Cartea „De ce este România altfel?“ (Editura Humanitas), scrisă de Lucian Boia, a fost dezbătută miercuri, 20 februarie, în sala de conferinţe a Colegiului Noua […]

19
/02
/13

240 de participanţi în campania vALLuntar, ediţia a II-a : bloggerii citesc şi plantează copaci cu sprijinul ROMSILVA   240 de bloggeri au fost admişi în ediţia a doua a campaniei online vALLuntar “Mai multe cărţi, mai multe şanse”, prin care Grupul Editorial ALL încurajează lectura şi voluntariatul. Campania este sprijinită de ROMSILVA. Anul acesta […]