Nae Caranfil, despre „un mecanism cretin“: aplauzele în picioare, la teatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/nae-caranfil-despre-un-mecanism-cretin-aplauzele-in-picioare-la-teatru-ca-la-congres/

Nae Caranfil a fost invitatul Marinei Constantinescu la emisiunea „Nocturne“, transmisă vineri, pe TVR 1, TVR HD şi TVR+. Regizorul a vorbit despre România de azi, despre lucrurile care îl deranjează la teatru şi despre căutările sale în cinema.

Un articol de Liliana Matei|1 decembrie 2014

Iată câteva declaraţii pe care le-a făcut Nae Caranfil. Puteţi vedea aici înregistrarea întregii emisiuni.

Nici eu nu sunt un spectator de teatru atât de avid cum cred că ar trebui să fiu. N-apuc să văd foarte multe lucruri pe care ar trebui să le văd.

Sunt un pic iritat de modul în care spectatorul de teatru de astăzi se comportă în faţa unui spectacol. Sunt iritat mai ales de faptul că se ridică în picioare la sfârşit şi aplaudă ca la congres. Este un mecanism cretin, aş putea spune, pentru că standing ovation-ul este un eveniment care se întâmplă spontan, atunci când în faţa spectatorului se produce un moment de o asemenea intensitate încât omul se ridică în picioare şi aplaudă.

Faptul că se aplaudă în picioare la spectacole proaste, mediocre sau bune, deopotrivă, mi se pare că uniformizează extraordinar percepţia spectatorului de teatru în faţa evenimentului teatral.

Există o tendinţă de „a te băga în seamă“ ca spectator, care ar trebui să fie anulată din start. Spectatorul e spectator, el nu trebuie să se vadă, el trebuie să vadă.

Sunt din ce în ce mai tentat să prefer teatrul independent spectacolelor mainstream, pentru că sunt mai scurte, mai uşor de asimilat, de îngurgitat, şi mai ales ideea café-teatrelor, unde poţi să stai la masă şi să bei un pahar de vin.

Povestea este esenţa umanităţii, este la începutul tuturor lucrurilor. Este mama care îşi adoarme copilul, este tot. Orice stilistică pui, ea devine inutilă dacă nu se sprijină pe o poveste.

Care este povestea timpului pe care îl trăim, aici, în Românica? Poate că este povestea unei perversiuni. A perversiunii aşa-zisei stângi, a doctrinei de stânga în România. În general, stânga se adresează săracilor, dar, pentru ca să se adreseze săracilor, are nevoie de săraci. Pentru ca să obţină săraci, creează sărăcie. Asta cred că este povestea pe care o trăim noi astăzi.

Nae Caranfil

Nae Caranfil, alături de Marina Constantinescu, în platoul emisiunii „Nocturne“

Eu sunt, pe undeva, produsul unei epoci în care se spunea, apropo de lucrul bine făcut, că o pereche bună de pantofi trebuie să te ţină o viaţă. Astăzi creăm pantofi care să te ţină trei săptămâni. Consumerismul este de aşa natură încât suntem obligaţi să schimbăm calculatorul sau laptopul o dată la doi ani, pentru că nu-l mai putem folosi.

Am încercat să mă feresc de tentaţia de a deveni teoretician, ca să nu-mi alterez partea creativă. Nu ştiu cum e cu cinemaul. Nu ştiu ce e cinema şi ce nu e cinema, dar încerc să-mi dau seama cum funcţionează comedia, care sunt elementele constitutive ale acestui gen trans-artă, pentru că poţi face comedie şi în teatru, şi în muzică, şi în pictură, şi în literatură, în orice. Pentru mine, căutările sunt la nivelul mecanismelor care pot să creeze efectul comic. Şi prin efectul comic nu înţeleg ceva grosier, el poate să fie o ironie de o intelectualitate perfectă, el poate să fie teorie pură, la un moment dat.

În general, eu iau lucrurile cum vin şi încerc să-mi creez propriile bucurii prin mijloace de bord, cu ce am la îndemână: câţiva prieteni, plăcerea de a ieşi seara şi de a povesti, de a „şueta“ în jurul unui pahar de şpriţ. Bucurie e şi momentul în care, în sfârşit, îmi vin ideile sau semnez contractele şi pot să scriu. Mă consider un om liber.

Foto cu Nae Caranfil – TVR

06
/02
/17

Cineastul Damien Chazelle a fost recompensat cu marea distincție acordată la cea de-a 69-a ediție anuală a premiilor Sindicatului Regizorilor Americani - The Directors Guild of America (DGA Awards) pentru comedia muzicală romantică "La La Land". Premiul obținut de regizorul filmului "La La Land" consolidează poziția de favorită la Oscar a peliculei din distribuția căreia fac parte Ryan Gosling și Emma Stone.

03
/02
/17

Ajuns la a patra ediție, Festivalul Ceau, Cinema! din Timișoara lansează apelul la înscriere în secțiunea competițională internațională, dedicată filmelor de lungmetraj: ficțiune, documentar sau animație. Sunt vizate filme din 2016 sau 2017, din țările cu minorități tradiționale în regiunea Banatului. Selecționerul Competiției este criticul de film Ionuț Mareș.

03
/02
/17

Când pronunți ”Dan Puric”, audiența se grupează rapid în două tabere, sintetizabile cam așa: ”e deștept, le zice bine și e un munte de talent” sau ”lasă-mă, dom’ne, în pace..” (cel puțin). Pe mine, multe dintre spectacolele și vorbele lui m-au bucurat adânc, în același timp unele din (zic eu) marotele sale mi-au provocat un rid în plus. În mod clar, e un ”ne-oarecare”, totodată nescutit de ”cele ale omului”.  Îți place sau nu de el, e un fluviu în felul lui.

02
/02
/17

„Belgica”, filmul care are toate șansele să te teleporteze din sala de cinema direct în club pe ritmuri originale de Soulwax, va intra pe marile ecrane din România pe 17 februarie, distribuit de Transilvania Film.

02
/02
/17

CRONICĂ DE FILM. E dificil de scris despre un debut care se anunţa promiţător, dar care se dovedeşte dezamăgitor, aşa cum este „La drum cu tata”, de Anca Miruna Lăzărescu, o regizoare româncă stabilită în Germania, unde a absolvit Universitatea de Televiziune și Film din München.

31
/01
/17

 „Dictatorii sunt întotdeauna dezinformaţi. E rezultatul fricii pe care o sădesc. Cad în propria lor capcană: a terorii. De fapt, mi-e frică - mi-e frică să spun tot ce gândesc. Dacă acest carnet cade în mâna cuiva? La români, stomacul e mai important decât creierul. Chiar şi decât picioarele...", nota în jurnalul său regizorul Alexandru Tatos, pe 20 mai 1973. Într-o zi de 31 ianuarie (1990) Alexandru Tatos înceta din viaţă.

31
/01
/17

A vrut să se facă aviator și a devenit actor, pentru că așa cum spunea în ale sale memorii “cea mai frumoasă frumusețe este meseria pe care mi-am ales-o și căreia m-am dedicat vreme de 50 de ani. Privind în urmă pot spune că nu aş schimba nimic la viaţa mea. Am avut o viaţă bogată şi fericită. Am avut o imaginaţie suficient de bogată încât să pot să mă închipui în tot felul de situaţii sociale în care aş fi putut să trăiesc şi să-mi dau seama că nu m-ar fi satisfăcut niciuna”.

28
/01
/17

Trei regizori - Gabriel Achim, Ruxandra Ghiţescu şi Andreea Păduraru. Trei poveşti speciale. Trei scurtmetraje româneşti simpatice - "Carne de iepure", "Nina" şi "Bricostory", disponibile pe platforma gratuită Cinepub.

28
/01
/17

Peste 150 de persoane au vizionat, în avanpremieră, la Cinema City din AFI Palace Cotroceni, filmul „Fondatorul”. Acesta prezintă povestea reală a originalului antreprenor american Ray Kroc – un agent de vânzări care a transformat McDonald’s-ul într-un imperiu global şi un brand cunoscut de toată lumea.

26
/01
/17

INTERVIU „Cred că experimentul este obligatoriu pentru un artist”, afirmă regizorul Adrian Sitaru. Despre noul său lungmetraj „Fixeur”, acum în cinematografe, spune că, „fiind un film despre jurnalism şi jurnalişti, am încercat să reproducem şi să amestecăm stilistica de reportaj TV de calitate în cea de cinema clasic”.