Napasta revine pe afiş la Sala Studio a TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/napasta-revine-pe-afis-la-sala-studio-a-tnb/

Napasta, spectacol de succes al Teatrului Naţional din Bucureşti, se va muta în eleganta şi spaţioasa Sală Studio, începând cu reprezentaţiile din 7 şi 8 decembrie 2013, beneficiind cu această ocazie de o audienţă mult sporită.

Un articol de Andrada Văsii|1 decembrie 2013

„Napasta, spectacol de succes al Teatrului Naţional din Bucureşti, se va muta în eleganta şi spaţioasa Sală Studio, începând cu reprezentaţiile din 7 şi 8 decembrie 2013, beneficiind cu această ocazie de o audienţă mult sporită.

Una din cele mai incitante producții din cadrul programului Anul Caragiale 2012 la TNB, nominalizat la premiile UNITER pentru Cea mai bună regie, Napasta se va juca într-o sală cu 541 de locuri – Sala Studio.

Singura dramă a lui I. L. Caragiale, provocatoarea poveste a unei răzbunări feminine, Napasta în viziunea lui Afrim declanșează emoție și suspans, într-un spectacol puternic senzorial, instinctual, expresiv.

Actorii creează o lume efervescentă, căreia muzica îi aduce un fior straniu. În rolurile principale:  Marius Manole, Mihai Călin, Crina Semciuc/Simona Popescu, Emilian Oprea.

Napasta

Marius Manole în spectacolul Napasta

Un decor al cotidianului citadin, încărcat însă cu detalii telurice, prelungit într-o paradă suprarealistă a costumelor întregesc atmosfera obsedantă a spectacolului.

Prima întâlnire a inovatorului regizor cu clasicul autor a incitat, a intrigat, a iritat și cu siguranță nu a trecut neobservată!

„Am atentat rar la texte de patrimoniu, dar când am făcut-o, am simțit nevoia să rămână urme. Ar fi inutilă o lectură cuminte la Năpasta (…) M-am plimbat cu Lorca, m-am tutuit cu Cehov… crezi că o să mă refuze Caragiale?!” declara regizorul, la premieră.

Spectacolul se joacă la Sala Studio în zilele de 7 și 8 decembrie 2013, de la ora 20.00.

Text preluat în parteneriat cu Modernism.ro

Foto credit: TNB, spectacolul Napasta

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.