„Neruda”. Viaţa ca o ficţiune
https://www.ziarulmetropolis.ro/neruda-viata-ca-o-fictiune/

CRONICĂ DE FILM Marele cineast chilian Pablo Larrain oferă în „Neruda” un portret extravagant, într-un stil inventiv, al uriaşului scriitor şi controversatului om politic comunist Pablo Neruda, pornind de la un moment decisiv al vieţii acestuia – prigonirea sa în 1948-1949.

Un articol de Ionuţ Mareş|24 august 2017

Din viaţa plină de evenimente importante a marelui scriitor, laureat cu Nobelul pentru literatură în 1971, şi controversatului diplomat şi om politic Pablo Neruda, regizorul chilian Pablo Larrain, mereu interesat de trecutul ţării sale, alege să ficţionalizeze o scurtă perioadă, într-un portret ireverenţios sau, mai degrabă, uman.

Mai exact, anul 1948 şi începutul lui 1949, interval în care Neruda, membru al Partidului Comunist, este înlăturat din funcţia de senator, în cadrul prigoanei preşedintelui de atunci împotriva comuniştilor, şi urmărit pentru a fi arestat.

Excentricul poet, foarte iubit de oamenii simpli datorită poemelor sale angajate şi poziţiilor sale publice, se ascunde timp de mai multe luni şi reuşeşte în cele din urmă să treacă munţii şi să ajungă în Argentina.

Acestea sunt reperele narative cunoscute, împrumutate din realitate, în jurul cărora scenaristul Guillermo Calderón, care a mai lucrat cu Larrain la „El club” (2015), construieşte o ficţiune surprinzătoare şi fascinantă, tratată în stilul inconfundabil de neconvenţional, de inventiv şi de destabilizator al regizorului chilian, unul din marii autori de cinema ai momentului.

În centru este Pablo Neruda (jucat expansiv Luis Gnecco), un personaj prezentat deopotrivă ca sclipitor de inteligent şi caraghios de grotesc, lucid şi sentimental, uman şi teatral, modest şi vanitos, ataşat de soţie şi iubitor de bordeluri. Un protagonist care nu este însă şi cel din perspectiva căruia avem acces la întâmplările narate.

Larrain introduce în off, încă din debut, vocea unui povestitor – un ambiţios inspector de poliţie (interpretat de superstarul mexican Gael García Bernal) care intră mai târziu în film şi care este însărcinat să îl prindă pe Neruda.

Filmul este construit pe această urmărire, în marginea căreia se conturează portretele câtorva personaje în fond misterioase (Neruda, soţia sa, inspectorul) şi descrierea unei epoci tulburi.

Însă mai mult decât o eventuală cronică istorică, „Neruda” este un fermecător joc de metaficţiune. Şi asta pentru că poliţistul s-ar putea dovedi invenţia genialului scriitor pe care îl urmăreşte. Un personaj secundar ce aspiră la statutul de personaj central, pe care şi l-ar putea câştiga dacă l-ar prinde pe creatorul său.

Dacă la început se sugerează că Neruda este creaţia comisarului Óscar Peluchonneau, pe parcurs rolurile se schimbă. Iar poetul pare a face din această cursă de-a şoarecele şi pisica un prilej de creaţie, de reinvetare (însuşi numele său a fost la început un pseudonim) – viaţa, indiferent de pericolele care o pândesc, devine ea însăşi o operă ficţională, o operă de artă. Este sensul profund al filmului.

Printr-o regie (doar aparent) bulversantă, care îndeamnă spectatorul să renunţe la comoditate, Larrain pare a fi găsit cel mai potrivit stil pentru a reflecta în spirit, de pe poziţii egale, nu atât fragmente din viaţa extravagantă a unui uriaş scriitor, cât un tip de literatură greu de încadrat.

„Neruda” îşi dezvăluie permanent caracterul de construct ficţional. De la trăsăturile îngroşate ale personajelor, la numeroasele cadre frontale în care acestea sunt filmate. De la secvenţele din maşină, realizate în studio, ca în cinema-ul american al anilor `40, la vocea din off (specifică de altfel unor filme noir ale aceleiaşi perioade).

Mai mult, Larrain introduce permanente ruperi de ritm, printr-un montaj fragmentat şi prin schimbarea radicală a decorurilor, a spaţiului, în special în timpul aceluiaşi dialog, păstrând totuşi continuitatea discuţiei. E ca într-un caleidoscop în care totul se amestecă şi se rearanjează cu fiecare mişcare, iar ceea ce impresionează este tocmai strălucirea acestui spectacol.

„Neruda” poate fi văzut în cinematografele din România din 25 august, fiind distribuit de Independenţa Film.

 

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.

18
/10
/22

49 de proiecții de film, 3 piese de teatru, 3 dezbateri și un total de peste 2.600 de spectatori, dintre care 18% copii. Acesta este bilanțul primei luni de funcționare constantă la Cinema Victoria Timișoara, primul dintre cinematografele tradiționale ale orașului care s-a redeschis după o renovare completă.

10
/10
/22

CRONICĂ DE FILM Cum poate un film ca „Athena” (de Romain Gavras), îndoielnic atât din punct de vedere etic, cât şi estetic, să fie inclus în competiţia unui festival precum cel de la Veneţia?

09
/10
/22

La ediția a X-a a festivalului internațional de film fantastic Dracula vor avea loc o serie de evenimente speciale, menite să celebreze ediția aniversară a festivalului de la Brașov. Oaspeți de seamă din Spania, Italia, Finlanda și România vor întâlni publicul iubitor de fantasy & horror, într-o serie de evenimente speciale care se vor desfășura pe parcursul celor 5 zile de festival.

04
/10
/22

Clasicul film "Manasse" (1925), de Jean Mihail, poate fi redescoperit acum în versiune restaurată 4k, ceea ce înseamnă că imaginea are un aspect cât mai apropiat de cel al peliculei originale. Filmul poate fi văzut la Cinemateca Eforie.