Neverland, fosta reşedinţă a lui Michael Jackson, scoasă la vânzare pentru 100 milioane dolari
https://www.ziarulmetropolis.ro/neverland-fosta-resedinta-a-lui-michael-jackson-scoasa-la-vanzare-pentru-100-milioane-dolari/

Neverland, fosta reşedinţă californiană a cântăreţului american Michael Jackson, a fost pusă în vânzare contra sumei de 100 milioane de dolari. Situată la o distanţă de aproximativ 65 de kilometri de Santa Barbara, proprietatea include o vilă cu şase dormitoare, o grădină impresionantă şi două case de oaspeţi.

Un articol de Petre Ivan|29 mai 2015

Ferma Neverland, amenajată pe o proprietate care se întinde pe o suprafaţă de 10,9 kilometri pătraţi, a fost redenumită şi se numeşte în prezent Sycamore Valley Ranch. Deşi animalele din grădina zoologică pe care o amenajase Michael Jackson au fost evacuate de multă vreme, la Neverland pot fi admirate în continuare ceasul floral şi un tren pe şine care face turul proprietăţii.

Pe lângă cele amintite, proprietatea deţine şi un cinematograf privat cu o sală de 50 de locuri şi o scenă ce include o trapă, folosită în timpul unor spectacole de magie.

Ferma Neverland – denumită astfel după insula magică din povestea pentru copii „Peter Pan” – este reşedinţa în care a locuit fostul „rege al muzicii pop” între anii 1988 şi 2005, însă proprietatea a fost abandonată după moartea starului, în 2009.Neverland

Michael Jackson a cumpărat ferma Neverland atunci când se afla pe culmile gloriei, în 1987, cu suma de 19,5 milioane de dolari, şi a transformat-o într-o reşedinţă spectaculoasă, care includea un parc de distracţii, magazine cu dulciuri, un trenuleţ pe şine, un cinematograf şi o grădină zoologică.

În 2005, Michael Jackson a fost judecat într-un proces în Santa Monica, în California, fiind acuzat de molestarea sexuală a unui adolescent, Gavin Arvizo, care avea pe atunci vârsta de 13 ani.

Poliţia a efectuat o percheziţie la Neverland, iar Michael Jackson s-a mutat la scurt timp după aceea, întrucât simţea că cei 70 de poliţişti din acea anchetă i-au „violat” reşedinţa.

Pe numele starului american au fost formulate patru capete de acuzare – molestarea sexuală a unui minor, drogarea unui minor cu scopul de a-l molesta sexual, tentativă de molestare sexuală a unui minor şi tentativă de reţinere a unui adolescent şi a familiei sale la Neverland.

NeverlandDupă un proces care a durat 14 săptămâni, Michael Jackson a fost găsit nevinovat la toate cele patru capete de acuzare.

Din cauza datoriilor uriaşe acumulate de megastar, ferma Neverland a fost confiscată în 2008 de investitorul imobiliar Thomas Barrack.

Deşi ferma Neverland a fost vândută în 2008, cei trei copii ai megastarului – Prince, Paris şi Blanket -, dar şi mama starului, Katherine Jackson, deţin în continuare o parte din proprietate.

Michael Jackson a murit la vârsta de 50 de ani, pe 25 iunie 2009, în urma unei intoxicaţii grave cu propofol, un anestezic puternic utilizat în spitale, pe care starul îl folosea la domiciliu ca somnifer, cu complicitatea medicului Conrad Murray, în perioada în care artistul american se afla la Los Angeles şi efectua repetiţii intense pentru ultimul său turneu din carieră, intitulat „This Is It Tour”, care ar fi trebuit să debuteze în iulie 2009 la sala O2 Arena din Londra.

Medicul personal al cântăreţului, Conrad Murray, a fost găsit vinovat de omucidere involuntară şi a fost condamnat la patru ani de închisoare. El a fost eliberat în octombrie 2013, după ce a petrecut aproape doi ani în închisoare.

Foto: Michael Jackson , Neverland – cinemagia

11
/08
/20

„Acasă”, documentarul de debut al lui Radu Ciorniciuc, a fost distins cu Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj, înmânat de Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, pe scena Galei de închidere a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care a avut loc în Piața Unirii, sâmbătă, 8 august.

10
/08
/20

CRONICĂ DE FILM Proiectat în premieră în România la TIFF, unde a obţinut marele premiu al secţiunii Zilele Filmului Românesc, documentarul „Acasă” (2020), debutul ca regizor al jurnalistului Radu Ciorniciuc, îi are ca protagonişti pe membrii ultimei familii care a locuit în Delta Văcăreşti înainte de transformarea locului în parc natural.

10
/08
/20

Cele mai bune filme ale ediției și cineaștii momentului au fost aplaudați sâmbătă seară, pe 8 august, la Gala de decernare a premiilor Festivalului Internațional de Film Transilvania, organizată pentru prima dată în istoria festivalului în aer liber, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.

09
/08
/20

"Tot amânam întâlnirea cu Dan Chişu. Recent am reuşit să ne vedem şi mai ales să-i văd ultimul film regizat – ”5 minute”. Ce pot spune despre film? Surpriza a fost neaşteptat de...". Citiţi un text pentru Ziarul Metropolis al scriitorului Vasile Ernu.

07
/08
/20

TVR 1 difuzează sâmbătă, 8 august, de la ora 21.10, filmul „Grăbeşte-te încet“, în regia lui Geo Saizescu. Regăsiţi mai jos un interviu cu actorul Radu Gheorghe, care interpretează în film rolul globe-trotter-ului Bebe Ciupercuţă. Actorul povesteşte cu multă bucurie despre întâlnirea cu marii actori din distribuţia filmului, despre rolul său, dar şi multe lucruri amuzante (cum s-a ales cu o poreclă după acest film, ce dificultăţi i-a creat scena sărutului etc.).

05
/08
/20

CRONICĂ DE FILM Proiectat în premieră la TIFF, „Casa cu păpuşi” (2020), documentarul de debut ca regizor al directorului de imagine Tudor Platon, este portretul tandru al unor femei în vârstă, dar pline de viaţă, care îşi deschid sufletul în faţa aparatului de filmat al tânărului cineast.

03
/08
/20

Parte a secţiunii pe care Festivalul Internaţional de Film Transilvania i-o dedică lui Federico Fellini la 100 de ani de la naştere, expoziţia de fotografie „Lights on! Fellini’s 8 ½”, disponibilă pe parcursul TIFF la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, surprinde momente din timpul realizării marelui film din 1963.

03
/08
/20

Ajuns deja la a treia ediție, festivalul Cinemascop își așteaptă vizitatorii până pe 5 august, în Grădina de vară din Eforie Sud. Aceasta a fost redeschisă în 2018, după o perioadă de 14 ani de abandon, iar localnicii și turiștii au avut ocazia să participe la proiecții de filme europene și alte activități culturale și educative în timpul primelor două ediții.