Într-o zi de 18 noiembrie (1922) se stingea din viaţă unul dintre ctitorii romanului modern. O înregistrare de arhivă ni-l prezintă pe Nicolae Steinhardt, unul dintre cei mai importanţi intelectuali români ai secolului trecut, vorbind despre autorul lui Á la recherche du temps perdu.
Un articol de Petre Ivan|18 noiembrie 2015
Fiul unor burghezi înstăriți, Marcel Proust s-a născut în Auteuil (în partea sudică a Parisului) în casa unchiului său, fratele mamei sale.
Nașterea sa s-a produs în contextul social violent al suprimării Comunei din Paris, o mare parte din materialul romanului În căutarea timpului pierdut având legătură cu aceste schimbări – declinul aristocrației și ridicarea burgheziei care s-a produs în Franța în acea perioadă.
Ultimii 15 ani de viață, perioadă în care a scris À la recherche du temps perdu, a luptat cu o boală chinuitoare (de plămâni), care l-a izolat de lume. Proust a muncit enorm la capodopera sa (publicată de Gallimard în șapte volum), În căutarea timpului pierdut, lucrând noaptea și dormind ziua.
În căutarea timpului pierdut
Început în 1909 și terminat doar parțial în anul morții sale, ciclul de romane În căutarea timpului pierdut consistă din șapte volume, cu peste 2,000 de personaje.
Graham Greene l-a numit pe Proust „cel mai mare romancier al secolului XX”, iar William Somerset Maugham a numit romanul lui Proust „cea mai mare ficțiune din toate timpurile până în ziua de azi”. Proust a murit înainte de a putea să-și corecteze șpalturile ultimelor trei volume, editate postum de fratele său, Robert.
Viziunea de tip multi-nivel al lui Proust este considerată de critici drept absolut originală. El a satirizat aristocrația, a fost un analist al dragostei și al geloziei, și un pionier al romanului de introspecție și analiză ale conștiinței. A creat peste 40 de personaje memorabile. Mai presus de toate mesajul cartii sale este afirmarea vieții.
Foto: Marcel Proust – wikipedia
