Noaptea Albă a Filmului Românesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/noaptea-alba-a-filmului-romanesc-2/

Vineri,  21 septembrie, filmele bune româneşti fac Noapte Albă în Bucureşti şi Cluj. Într-o singură noapte, spectatorii vor putea urmări 25 de filme de ficţiune şi documentare, o parte din ele în premieră sau încă nelansate în cinema.

Un articol de Petre Ivan|20 septembrie 2018

Noaptea Albă a Filmului Românesc va avea loc în București la Cinema Muzeul Țăranului (Sala Horia Bernea și Open Air), Cinema Elvire Popesco, Rezidența BRD Scena 9, J’ai Bistrot, Unteatru, Grădina cu Filme Creart, Teatrul Excelsior, Roaba de Cultură și Deschis Gastrobar. Simultan cu proiecțiile din capitală, în Cluj, la Cinema Victoria vor rula două proiecții speciale, începând cu ora 20:00.

Una dintre proiecțiile-surpriză ale ediției este Touch Me Not, marele câștigător al Ursului de Aur la Berlin și debutul în lungmetraj al regizoarei Adina Pintilie. O explorare neconvențională a intimității și a nevoii umane de contact autentic, filmul testează granițele dintre ficțiune, documentar și artă vizuală. Proiecția specială va fi introdusă publicului prezent la Cinema Elvire Popesco pe 21 septembrie, de la ora 23:00, de către producătoarea Bianca Oana.

Rezidența BRD Scena 9 va găzdui proiecția-tribut de anul acesta, Pas în doi (1985), dedicată regizorului Dan Pița. Filmul va fi proiectat la 19:45, iar la finalul său publicul va putea povesti chiar cu actorul Petrică Nicolae și directorul de imagine Marian Stanciu. Tot aici cinefilii pot urmări în continuare, de la 22:00, pelicula proaspăt lansată în cinema, Un prinț și jumătate, în regia Anei Lungu (Burta balenei, Autoportretul unei fete cuminţi).

Filmul îi are în rolurile principale pe Iris Spiridon, Marius Manole și István Teglas și urmărește povestea a trei prieteni care nu reușesc, din diverse motive, să aibă o familie. Ca o soluție împotriva singurătății, aleg să locuiască împreună într-un apartament închiriat în București, dar când Iris se îndrăgostește de un scriitor maghiar din Transilvania, interpretat de actorul László Mátray, „familia fericită” este în pericol de a se destrăma. Noaptea se încheie cu Procesul (r. Claudiu Mitcu, Ileana Bîrsan), programat să ruleze de la 00:00.

În cadrul ediției a 9-a, Noaptea Albă a Filmului Românesc aduce la Cinema Muzeul Țăranului – Sala Horia Bernea 3 filme încă nelansate în cinema. Începând cu ora 18:30 iubitorii de film românesc se pot delecta cu prima parte a Trilogiei Iubirii propuse de Florin Șerban, Dragoste 1. Câine, pentru ca de la 20:30 să asiste la lansarea oficială în cinema a comediei romantice Povestea unui pierde-vară.

La finalul acesteia publicul va sta de vorbă direct cu regizorul Paul Negoescu și o parte a echipei – actorii Alexandru Papadopol, Crina Semciuc, Rolando Matsangos, directorul de imagine Ana Drăghici și producătorul Radu Stancu.

Noaptea se încheie aici cu proiecția Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari (r. Radu Jude), laureat cu Marele Premiu la Festivalul de Film de la Karlovy Vary și propunerea României pentru nominalizările la categoria „Cel mai bun film străin” a Premiilor Oscar 2019. Filmul va fi prezentat chiar de producătoarea Ada Solomon.

Tot la Cinema Muzeul Țăranului, dar în aer liber, spectatorii sunt invitați să urmărească debutul în lungmetraj al lui Andrei Crețulescu, Charleston și filmul care îi aduce împreună pe ecran pe actorii Răzvan Vasilescu, Raluca Aprodu, Lior Ashkenazi și Armand Assante – Vânătorul de spirite / The Wanderers.

17 povești scurte din selecția TIFF 2018 se pot savura la Deschis Gastrobar de la 20:00, printre acestea regăsindu-se premiatele Duminică (r. Dorian Boguță), Michelangelo (r. Anghel Damian) și Cadoul de Crăciun (r. Bogdan Mureșan).

Roaba de Cultură este noul spațiu care se alătură evenimentului începând cu acest an și le propune cinefililor care doresc să se bucure de proiecții în aer liber un mix de ficțiune (Ghinionistul – r. Iura Luncașu, 20:00 / Aniversarea – r. Dan Chișu, 23:15) și documentar (Caisă – r. Alexandru Mavrodineanu, 21:45 / România neîmblânzită – r. Tom Barton-Humphreys, 01:00).

Iubitorii de documentar sunt deasemenea așteptați la J’ai Bistro, începând cu ora 20:00, unde vor întâlni 3 din cele mai bune producții de acest gen din ultimul an: Licu, o poveste românească (r. Ana Dumitrescu), Ouăle lui Tarzan (r. Alexandru Solomon) și Dacii liberi (r. Monica Lăzurean-Gorgan, Andrei Gorgan).

Alte filme care nu trebuie ratate pe 21 septembrie la Noaptea Albă a Filmului Românesc sunt Pororoca – favoritul criticilor la festivalul de la San Sebastian unde a primit Premiul pentru cel mai bun actor (Teatrul Excelsior), Scurtcircuit (r. Cătălin Saizescu) – inspirat din tragedia petrecută în 2010 la Maternitatea Giulești (Unteatru), Secretul fericirii – debutul în lungmetraj al actorului Vlad Zamfirescu (Grădina cu Filme Creart) și Popeasca (r. Stanca Radu) – proiectat pentru prima oară pe ecran mare în București (Unteatru).

Biletele pentru cele 3 proiecții indoor de la Cinema Muzeul Țăranului, precum și pentru proiecția specială de la cinema Elvira Popesco, se pot achiziționa de pe Eventbook. La toate celelalte filme intrarea este liberă.

 

Programul complet poate fi consultat aici.

02
/06
/21

Cea de-a XVII-a ediție a Bucharest International Film Festival, care va avea loc între 3 - 12 septembrie 2021, pe lângă continuarea tradiției de a arăta publicului cinefil, în premieră în România, unele dintre cele mai așteptate filme recente din întreaga lume, aduce și o serie de evenimente speciale pentru iubitorii de film. Una dintre aceste secțiuni în premieră este cea istorică, dedicată celebrării a 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României, și este organizată cu sprijinul Casei Regale Române. Documentarul istoric "Războiul Regelui" deschide programul aniversar.

01
/06
/21

Noul episod dedicat istoriei documentarului românesc de Cineclubul One World Romania aduce prim-plan trei personalități literare - Nina Cassian, Radu Cosașu și Geo Bogza. Până la 25 iunie pot fi văzute online, gratuit, cinci documentare de scurtmetraj din anii `60 la care şi-au adus contribuţia cei trei cunoscuţi scriitori.

01
/06
/21

Documentarul, care a avut premiera mondială anul trecut în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin, unde a fost selectat în secțiunea competițională Forum, va fi distribuit de microMULTILATERAL cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei. Lansarea documentarului „Ieșirea trenurilor din gară” va marca cei 80 de ani de la Pogromul de la Iași, unul dintre cele mai violente masacre din istoria evreilor din România.

01
/06
/21

Așteptarea cinefililor s-a încheiat: se redeschid cinematografele! Pe 1 Iunie, de Ziua Copilului, prichindeii pot urmări pe marile ecrane, în avanpremieră, noile aventuri ale nătăflețului “Peter, iepuraşul fugit de-acasă”, iar din 11 iunie 2021, filmul va rula pe marile ecrane din toată țara. Oare ce pozne mai isprăvește Peter și prin ce peripeții trece alături de prietenii lui? Aflăm curând, la cinema – prilej de distracție pentru întreaga familie!

26
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Sunt greu de ghicit mizele din spatele noului film ca regizor al lui Horaţiu Mălăele, „Luca” (2020), realizat după un scenariu de Adrian Lustig. Adevărul e că lungmetrajul pare un amestec între unele din obsesiile lui Mălăele şi unele din obsesiile lui Lustig, cei doi colaborând şi la „Nunta mută” (2008) şi „Funeralii fericite” (2013).

24
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Dacă e ceva ce diferenţiază cu adevărat „Undine” (2020), noul titlu al cunoscutului regizor Christian Petzold, de alte filme din categoria sa, adică opere europene de autor cu priză în festivaluri şi gale de premiere, este prezenţa mai multor trimiteri la romantismul german. Cam toate cronicile au remarcat de altfel aspectul de basm modern.

24
/05
/21

Cinematografia spaniolă va fi celebrată la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august 2021) printr-un program amplu, Focus Spania, care va include proiecții și evenimente speciale, întâlniri cu cineaști, masterclass-uri, inițiative de industrie și expoziții.

24
/05
/21

Începând cu ultimul weekend al lunii mai, Arhiva Activă lansează un program de recuperare și de promovare critică a cinematografiei românești, în parteneriat cu Arhiva Națională de Filme și cu Cinemateca Română.

20
/05
/21

Filmul „Câmp de maci” (r. Eugen Jebeleanu) a câștigat atât Premiul pentru cel mai bun film în secțiunea Fest Focus a Festivalului Internațional de Film din Belgrad, cât și Premiul pentru cel mai bun film queer (oferit de festivalul Merlinka). De asemenea, și juriul Festivalului D’A Film Barcelona din Spania a recompensat filmul cu cel mai important premiu din secțiunea Talents.

19
/05
/21

Independența Film lansează pe 21 mai în cinematografele deschise din țară „Undine”, o poveste de dragoste modernă inspirată din basme și semnată de Christian Petzold, regizorul german cunoscut publicului din România pentru „Transit” (2018). Paula Beer, protagonista filmului, a câștigat premiului pentru Cea mai bună actriță la Premiile Academiei Europene de Film și la Berlinale 2020 pentru acest rol. Filmul a fost recompensat și cu Premiul FIPRESCI la același festival.

18
/05
/21

Serialul de televiziune cu Matthias Schoenaerts în rolul principal, una dintre cele mai spectaculoase producții cinematografice europene, a început filmările în România Serialul este o producție CANAL+ și Sky Studios realizat de Cattleya (Italia), Atlantique Productions (Franța), în colaborare Odeon Fiction, StudioCanal și Frame Film (România).

17
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Cu „Femeia de la fereastră” (2021), proaspăt lansat pe Netflix, regizorul Joe Wright propune un film de suspans care se inspiră din „Rear Window” (1954) al lui Alfred Hitchcock. Însă nu trece de nivelul de pastişă.

17
/05
/21

Așteptarea ia sfârșit! Filmele revin pe marile ecrane de la Cineplexx începând de vineri, 28 mai, în toate cele cinci cinematografe: Băneasa, Titan, Satu-Mare, Sibiu și Târgu-Mureș. Locațiile vor fi pregătite să găzduiască din nou spectatorii și fascinantul univers cinematografic, cu cele mai avansate tehnologii de imagine și sunet.