Nobel 2013 – o ediţie plină de suspans
https://www.ziarulmetropolis.ro/nobel-2013-o-editie-plina-de-suspans/

Sezonul premiilor Nobel 2013 debutează luni cu cel pentru medicină, iar speculaţiile abundă deja pe seama viitorilor laureaţi ai prestigiosului premiu pentru pace şi literatură.

Un articol de Andrada Văsii|6 octombrie 2013

Sezonul premiilor Nobel 2013 debutează luni cu cel pentru medicină, iar speculaţiile abundă deja pe seama viitorilor laureaţi ai prestigiosului premiu pentru pace și literatură. 

Experţii din Stockholm cred în belarusa Svetlana Alexievitch pentru Nobel 2013, deşi aceasta a fost „uitată” de site-urile de pariuri online, devenite un factor consultativ aproape obligatoriu în timpurile moderne, care se dovedesc uneori deosebit de perspicace.

La casele de pariuri, site-ul Ladbrokes îl dă pe japonezul Haruki Murakami câştigător în faţa scriitoarei americane Joyce Carol Oates.

„Cred cu tărie că va câştiga o femeie în acest an”, a declarat Björn Wiman, redactorul-şef al paginilor culturale din cotidianul Dagens Nyheter.

Printre numele care sunt vehiculate pentru Nobel 2013 se regăsesc cel al scriitoarei canadiene de proză scurtă Alice Munro, adepta unui gen literar care nu a fost niciodată premiat cu Nobel, cel al autoarei algeriene Assia Djebar, cel al romancierului american Philip Roth, dar şi cel al poetului coreean Ko Un.

Haruki Murakami – în topul favoriţilor pentru Nobel 2013

Celebrul scriitor nipon Haruki Murakami (foto sus) este marele favorit din acest an în cursa pentru câştigarea premiului Nobel pentru literatură, cu o cotă de 3 la 1.

Citiți și: Haruki Murakami, favorit la premiul Nobel 2013

Haruki Murakami s-a aflat de fiecare dată pe lista marilor favoriţi în ultimii 10 ani, mai ales acum pentru Nobel 2013. Pe lista favoriţilor din acest an intervine în contextul în care cel mai recent roman al său – al cărui titlu în engleză este „Colourless Tsukuru Tazaki and His Years of Pilgrimage” – este tradus în această perioadă în limba engleză şi va fi publicat în 2014.

Nobel 2013 Haruki Murakami

Haruki Murakami este favorit pentru Nobel 2013

Printre ceilalţi scriitori care se bucură de statutul de favoriţi se află autoarea americană Joyce Carol Oates (cotă de 6 la 1), maghiarul Peter Nádas (cotă de 7 la 1), poetul japonez Ko Un (cotă de 10 la 1) şi scriitoarea canadiană de proză scurtă Alice Munro (cotă de 12 la 1).

Calcularea cotelor ţine mai degrabă de domeniul intuiţiei şi al ghicitului, întrucât nominalizările şi voturile exprimate de membrii Comitetului Nobel pentru Literatură sunt păstrate în mare secret de Academia Suedeză, fiind dezvăluite publicului larg abia după 50 de ani de la luarea deciziei şi anunţarea câştigătorului, notează Mediafax.

Potrivit tradiţiei, şi spre deosebire de celelalte premii, data la care va fi anunţat Nobel pntru literatură va fi comunicată doar cu câteva zile înainte. De obicei, acest premiu este anunţat într-o joi. Premiul ar putea fi deci atribuit în acest an pe 10 octombrie.

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook!

Foto credit: Haruki Murakami, Nobel 2013

15
/05
/23

Un program cu peste 20 de evenimente și un stand național cu o ofertă editorială consistentă, organizate de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Accademia di Romania din Roma, vor constitui participarea României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, desfășurată în perioada 18-22 mai 2023.

03
/05
/23

Editura Nemira vă invită la evenimentul de lansare a volumului inedit de scrisori „Dragă tată”, scris de Patrick și Ernest Hemingway, o carte despre iubire și distanțe, despre părinți și fricile lor, despre copii și capriciile lor, despre un soi de imposibilitate de a mai recupera ceva în plină tranziție sau în plină degradare, publicată în colecția Yorick.

01
/05
/23

O selecție de titluri noi, disponibile la Editura Nemira în luna mai, în care veți regăsi „Proiectul Hail Mary” de Andy Weir, „Fiica de la Auschwitz” de Tova Friedman și Malcom Brabant și „Focul viu” de Stephen King, trei cărți care promit să-și fascineze cititorii de la primele pagini.

27
/04
/23

După primul volum din seria „Măștile Zeului", „Mitologia primitivă", în care autorul prezintă cititorilor izvoarele miturilor universale și arată cum acestea ne-au modelat înțelegerea lumii, văzută și nevăzută, de-a lungul timpului, Editura Trei oferă cititorilor pasionați de acest subiect ocazia incursiunii într-o lume fascinantă, cea a Mitologiei orientale.

27
/04
/23

Cum ar arăta realitatea dacă în locul pauzelor publicitare ar exista pauze de poezie? Am fi mai deschiși față de lume și față de cei din jurul nostru? La aceste teme de refelecție își propune să ofere un răspuns cea de-a șaptea ediție a proiectului „Poezia în oraș", care se derulează sub egida clusterului EUNIC Varșovia, în perioada 20 aprilie – 21 mai 2023, în capitala Poloniei.

09
/04
/23

Șapte recomandări de lectură pentru luna aprilie, în care veți regăsi scrisorile schimbate de legendarul Ernest Hemingway cu fiul său, Patrick, dar și un nou roman semnat de Amor Towles, autorul bestsellerului „Un gentleman la Moscova”. Titlurile selectate au apărut în această lună la Editura Nemira.