„Noi împotriva noastră”. Reapropiere prin cinema ★★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/noi-impotriva-noastra-reapropiere-prin-cinema-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Greu de scris despre „Noi împotriva noastră” (2020), debutul în documentarul de lungmetraj al tinerei regizoare Andra Tarara. Și asta din cauza senzaţiei puternice, aproape până la disconfort, că pătrundem adânc în intimitatea relaţiei dintre o fiică cineastă şi un tată care se luptă cu schizofrenia.

Un articol de Ionuţ Mareş|10 noiembrie 2020

Cu toate acestea, Andra Tarara găsește tonul potrivit pentru a aduce în fața camerei legătura cu tatăl ei.  E remarcabil și în același timp tulburător curajul regizoarei de a-și filma părintele și de a se lăsa la rândul său filmată de el, într-o serie de dialoguri de o sinceritate care perturbă.

Pentru că tatăl său consideră că se află într-o perioadă a vieții când a depășit boala, a cărei victimă a fost mulți ani, și poate vorbi despre ea, mai ales că a citit mult despre schizofrenie, Andra Tarara începe să capteze pe cameră momentul.

Simte că ar putea fi prilejul de a afla mai multe despre tatăl său, de care a fost ținută departe în a doua parte a copilăriei și în adolescență din cauza bolii, dar și de a se înțelege mai bine pe sine însăși. Așa că alege să facă un film din asta – e un gest îndrăzneț și generos față de potențialul spectator, invitat să ia parte la dinamica emoțională dintre cei doi.

Însă este în primul rând un gest de iubire față de tată. Și asta pentru că lui i-a plăcut întotdeauna să filmeze. Chiar dacă și-a ratat o potențială carieră de operator, după ce tatăl său nu i-a permis, când era militar, să facă meseria asta în armată, așa cum fusese invitat, bărbatul și-a filmat apoi de-a lungul anilor familia, și în special pe fiica sa, Andra, când era mică. Asta până la începutul anilor 2000, când schizofrenia l-a obligat să se oprească și l-a aruncat într-o viață de calvar.

E emoționantă dorința fiicei sale, ajunsă acum cineastă, deci continuând visul din tinerețea tatălui, de a-i oferi din nou șansa să filmeze, pentru a reînnoda într-un fel legătura pe care o avuseseră în copilăria ei.

De altfel, imaginile VHS din trecut, când familia era unită, tatăl nu era încă bolnav, iar regizoarea era o fetiță curioasă și jucăușă, vorbesc despre o perioadă de aparentă fericire, dispărută pentru totdeauna. Dar, pentru tânăra cineastă, sunt singurele dovezi ale vieții obișnuite a tatălui său, așa cum ea nu a avut norocul să îl cunoască de fapt niciodată, iar asta pare să fi lăsat traume. Rămân doar amintirile – sub forma acestor filmulețe de familie, dar și a rememorărilor bărbatului, unele copleșitoare.

În paralel însă, Andra Tarara își filmează la rândul său tatăl, iar în unele secvențe ecranul este împărțit în două, pentru a-i vedea în dialog, fiecare cu un aparat în mână. Această opțiune regizorală sugerează, pe de o parte, ruptura iremediabilă dintre cei doi (pare că nu mai pot fi împreună, adică în același cadru), dar, în același timp, și o încercare de reapropiere prin cinema, pasiunea lor comună.

Asta prilejuiește de asemenea și unele dintre cele mai răscolitoare momente, ca atunci când, în ecranul din stânga, îl vedem pe tatăl locvace vorbind despre cum a reușit să depășească boala și să înceapă o nouă viață, în timp ce, în ecranul din dreapta, chipul fiicei se întristează profund – ea știe, și ne transmite și nouă, privitorilor, că în ciuda aparentei sale exuberanțe tatăl nu este de fapt vindecat, iar lupta cu boala continuă, este permanentă. Tensiunea dintre cele două imagini alăturate dă forță filmului.

Și chiar dacă conștientizăm că viața tatălui este pe mai departe afectată de schizofrenie, filmul îi redă bărbatului demnitatea pe care boala i-o răpise, iar fiicei îi oferă posibilitatea, cel puțin parțial, să se elibereze și să se împace cu trecutul, pentru a putea merge mai departe. Un bun documentar de debut.

„Noi împotriva noastră” (2020) a putut fi văzut în România, online, la Les Films de Cannes à Bucarest. Premiera mondială a avut loc în cadrul  Festivalului Internațional de Film Documentar de la Jihlava.

19
/01
/24

Acum un an, George Banu mai avea de trăit doar două zile. A murit pe 21 ianuarie 2023, la Paris, iar dispariția lui a însemnat sfârșitul unei lumi. O lume nu așa „perfectă” cum se dorește cea pe care o trăim, dar o lume frumoasă, în care se respira la alte înălțimi.

19
/01
/24

Warner TV dedică duminicile lunii februarie filmelor de basm, povești fantastice live action și animate, ecranizări și narațiuni originale lansate pe parcursul ultimelor nouă decenii.

19
/01
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

19
/01
/24

Teatrul Bulandra prezintă sâmbătă, 20 ianuarie, de la ora 19:00, la Sala Toma Caragiu, premiera spectacolului Oedip de Robert Icke, după Sofocle, traducere Irina Velcescu, în regia lui Andrei Șerban, regizor asociat Dana Dima și scenografia Carmencita Brojboiu.

18
/01
/24

Teatrul azi lasă în urmă anul 2023 cu numărul dublu 11-12, care are în centrul atenţiei cea de-a 33-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru – FNT2023. Eveniment de amploare, ce a pus viaţa teatrală românească într-o lumină nouă sub tema „Laboratoarele sensibilului”, a reprezentat subiectul la care au fost invitați să reflecteze specialiști și jurnaliști din domeniu.

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.