Noi propuneri de audiții estivale
https://www.ziarulmetropolis.ro/noi-propuneri-de-auditii-estivale/

Patru discuri cu muzică clasică, apărute pe parcursul acestei veri, aşteaptă să fie descoperite şi de publicul românesc: printre numele prezente pe copertele lor figurează şi muzicieni care au fost de-a lungul timpului invitaţi în Festivalul Enescu, unii dintre ei, protagonişti chiar anul acesta.

Un articol de Cristina Comandașu|14 august 2015

Andris Nelsons

Andris Nelsons este dirijorul care va conduce cele ultimele două concerte din Festivalul Enescu 2015. Un dirijor leton de doar 36 ani, cu o carieră aproape neverosimilă până la această vârstă: lansat în linia întâi a vieții internaționale de concert la 28 ani, el este din 2013 directorul muzical al Orchestrei Simfonice de Boston, care i-a prelungit recent contractul până în stagiunea 2021-2022.

La București, Nelsons va conduce Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam, considerată la un moment dat drept cea mai bună orchestră a lumii – încă un semn referitor la statura impresionantă profesional a acestui dirijor.

În 31 iulie 2015, a fost lansat primul disc din seria celor cinci proiectate să apară până în 2017 la casa Deutsche Grammophon, sub semnătura lui Andris Nelsons și a Orchestrei Simfonice din Boston. Seria se intitulează “Șostakovici în umbra lui Stalin” și în cadrul ei au fost incluse lucrări scrise de Șostakovici între anii 1936 și 1953, adică în intervalul cuprins între data primei repudieri a lui Șostakovici de către regimul stalinist (au fost două repudieri) și anul morții lui Stalin.

Pe acest prim disc din serie figurează lucrări scrise în momente cheie: un extras din opera “Lady Macbeth din Mțensk” care după ce a fost urmărită de Stalin pe scena operei din Moscova, a condus la denunțarea publică a lui Șostakovici în ziarul “Pravda” (1936), și Simfonia a X-a, scrisă în 1953 despre care însuși Șostakovici se pare a mărturisit că vorbește despre Stalin și perioada stalinistă.

Dincolo de poveștile legate de cele două lucrări de pe disc, oarecum neverosimile pentru cei care nu au cunoscut ororile regimului comunist, acest disc este un prilej de a asculta o muzică mai rar abordată, de o expresivitate aparte, zguduitoare, într-o interpretare de mare clasă, cu atât mai plină de emoție cu cât înregistrările au fost realizate în timpul unor concerte live, nu în atmosfera septică a unui studio de înregistrări.
Discul Șostakovici semnat de Andris Nelsons și Orchestra Simfonică din Boston poate fi ascultat în 24 august, de la ora 19.00, la Radio România Muzical.

Daniel Barenboim și Gustavo Dudamel

În 10 septembrie va apărea în România al treilea disc din colecția cu dichis a “Dilemei vechi” având ca temă tinerii celebri din Festivalul Enescu: înregistrări semnate de dirijorul Andris Nelsons alături de pianistul Daniel Barenboim.

Daniel Barenboim, unul dintre cei mai iubiți dintre oaspeții festivalului Enescu, a încurajat mereu tinerii (și nu mă gândesc doar la Academia Barenboim-Said de la Berlin sau la orchestra “West Eastern Divan”), ci la faptul concret de a evolua în compania unor tineri muzicieni.

S-a întâmplat și în 2 septembrie 2014, când Daniel Barenboim a deschis Festivalul de muzică de la Berlin alături de venezueleanul Gustavo Dudamel, vedeta de 34 ani, cu o expunere la nivel global grație concertelor sale electrizante. Daniel Barenboim la pian și Staatskapelle Berlin, sub conducerea lui Gustavo Dudamel, au interpretat atunci cele două concerte pentru pian și orchestră de Brahms, un adevărat act de curaj pentru

Daniel Barenboim care avea totuși 71 ani, știut fiind că marii pianiști abia se încumetă să cânte un singur concert de Brahms într-o seară, atât de dificilă este partitura.
Acea seară a rămas memorabilă însă în amintirile celor care au fost în 2 septembrie 2014 la Berlin sau care au ascultat la radio acel concert: întâlnirea dintre un mare pianist al timpurilor noastre și concepția proaspătă și plină de energie a dirijorului venezuelean a fost de bun augur. O asemenea amintire merita păstrată, așa că în 7 august 2015, Deutsche Grammophon a lansat un dublu CD pe care se regăsește acest concert.

Carte blanche pentru Martha Argerich

În 19 aprilie 2014, Daniel Barenboim apărea tot la Berlin în compania prietenei sale de o viață, pianista Martha Argerich, și ea, o adevărată legendă.

Ca și Daniel Barenboim, și Martha Argerich a fost de mai multe ori la București, invitată a Festivalului Enescu, iar concertele sale au strâns atât de mulți oameni, că sălile de concert de la Ateneu și Sala Palatului s-au dovedit complet neîncăpătoare.
Martha Argerich alege întotdeauna să facă totul în felul său: de la cum se îmbracă, la cum cântă și cum gândește. Organizatorii festivalului de la Verbier – Elveția, unul dintre cele mai importante festivaluri de vară europene, au speculat aceste trăsături de personalitate ale Marthei Argerich, oferindu-i în 2007 o ‘carte blanche’, adică mână liberă în a realiza un concert exact așa cum dorește, fără nicio constrângere referitoare la partenerii de scenă și repertoriul abordat.

Martha Argerich i-a invitat pe câțiva dintre prietenii săi: pianiștii Lang Lang și Gabriela Montero, violoniștii Julian Rachlin și Renaud Capucon, violoncelistul Mischa Maisky, violistul Yuri Bashmet, iar rezultatul a fost un concert cameral de aproape 2 ore și jumătate, absolut memorabil. Acest concert cameral din 27 iulie 2007 este acum disponibil pe albumul “Martha Argerich – Carte blanche” apărut în 10 iulie 2015, primul dintr-o serie de două albume pe an pe care casa Deutsche Grammophon urmează să o editeze împreună cu Festivalul de Verbier în viitor.

Selecțiuni de pe acest album pot fi ascultate luni, 17 august, de la ora 19.00, la Radio România Muzical: mai precis, acele lucrări interpretate la patru mâini de Martha Argerich și Lang Lang (o întâlnire absolut special între doi muzicieni speciali, vârfuri ale generației lor), dar și Suita “Scene de copii” de Schumann cu Martha Argerich (în categoria rarităților, pentru că în ultimii ani Martha Argerich a evitat să mai abordeze repertoriul pentru pian solo, preferând concertele și muzica de cameră pentru ansambluri cu pian), dar și o înregistrare cu Martha Argerich și Gabriela Montero la două piane și o improvizație realizată de Gabriela Montero pe o temă dată ad hoc din public, adică “Happy birthday to you” (Gabriela Montero este de altfel recunoscută drept una dintre puținele pianiste din muzica clasică capabile să improvizeze oricând).
New seasons cu Gidon Kremer

La începutul verii, pe 1 iunie 2015, s-a lansat și noul album semnat de violonistul Gidon Kremer și ansamblul său “Kremerata Baltica”, “New seasons”, cuprinzând lucrări de Philip Glass, Arvo Part, Shigeru Umebayashi și Giya Kancheli. Muzică contemporană, adică, cu cap de afiș Concertul nr.2 pentru vioară și orchestră de Philip Glass, intitulat “Cele patru anotimpuri americane”, evident, prin analogie cu celebrele “Anotimpuri” vivaldiene.

Gidon Kremer și Kremerata Baltica (și ei, vechi oaspeți ai festivalului Enescu și autori ai unui superb disc Enescu) sunt recunoscuți pentru implicarea lor în promovarea muzicii clasice contemporane; este adevărat, și repertoriul pe care-l aleg face parte din categoria lucrărilor care vorbesc mai curând despre speranță și nu despre distrugere, disoluție și depresie. Este de altfel și ceea ce afirmă Gidon Kremer în materialul video care a însoțit lansarea acestui disc special; da, ascultând Concertul nr.2 de Philip Glass, o lucrare scrisă în anul 2009, cred că poți să deveni optimist, ceea ce cred că este totuși o performanță, în lumea în care trăim.


Discul “New seasons” poate fi reascultat oricând pe site-ul campaniei Radio România Muzical “Votează discul de muzică clasică al anului 2015”.

Toate albumele prezentate sunt disponibile și în România, în magazinele de specialitate sau pe www.getmusic.ro.

26
/11
/15

„Ofranda Muzicală” a lui J.S. Bach încheie cea de a zecea ediție a Festivalului de Muzică Veche București, sâmbătă, 28 noiembrie, de la ora 19.00, la Sala Radio.

26
/11
/15

„Asta vreau în rai... cuvintele să devină note muzicale şi conversaţiile să fie simfonii.” – Tina Turner. "Una dintre cele mai mari artiste ale tuturor timpurilor", conform revistei Rolling Stone, împlineşte astăzi 76 de ani. Tina Turner a vândut peste 200 de milioane de albume în cei peste 50 de ani de carieră.

26
/11
/15

Felicia Filip şi Ion Caramitru vor participa la Festivalul dedicat Zilei Naționale a României, organizat de Opera Comică pentru Copii (27 noiembrie - 1 decembrie). În cadrul evenimentului, publicul va avea ocazia să ia parte la spectacole de gală, cu invitați consacrați ai scenei românești, alături de elevii olimpici din Orchestra Colegiului Național “George Enescu” din București, dirijată de Gheorghe Iliuță, împreună cu soliștii și baletul Operei Comice pentru Copii.

26
/11
/15

Vineri, 4 decembrie (19.00), Radio România în colaborare cu Institutul Francez București prezintă la Sala Radio un eveniment conceput în special în jurul muzicii compozitorului francez CLAUDE DEBUSSY, concert derulat cu participarea MIHAELEI MINGHERAŞ – COUTURE, soprană stabilită în Franţa unde susţine o importantă carieră artistică, pe scene cum ar fi cea a Operei Comice din Paris sau la Théâtre du Châtelet.

26
/11
/15

La un secol şi jumătate de la lansare, "Alice în țara minunilor" este transformată într-un spectaculos music-hall plasat sub semnul digitalului, cu ajutorul rockerului Damon Albarn. Inspirat din capodopera lui Lewis Carroll, spectacolul de aproape două ore și jumătate, intitulat "wonder.land", în stilul unui e-mail, se joacă de la începutul săptămânii la National Theatre din Londra, urmând să fie prezentat și pe scena Theatre du Chatelet din Paris, în iunie 2016

25
/11
/15

Sâmbătă 28 noiembrie, Mariana Nicolesco va împlini 67 de ani, prilej pentru marea noastră soprană să prezinte, pentru prima oară în Bucureşti, un florilegiu extraordinar de lieduri enesciene.

25
/11
/15

În 2 decembrie se împlinesc 65 ani de la trecerea în eternitate a pianistului-simbol pentru arta interpretativă românească, Dinu Lipatti, prilej pentru Radio România Muzical de a-i dedica acestei mari personalități o serie de evenimente: o emisiune-maraton, un recital și un simpozion de muzicologie.

24
/11
/15

Marți, 24 noiembrie, ora 19:00, la Palatul Bragadiru, va putea fi auzit în premieră sunetul unic al Violei organista. Un instrument aproape fantastic, extrem de inedit, existența lui fiind, în sine, un act artistic. Recuperat din schițele lui Leonardo da Vinci, instrumentul a fost salvat de la condiția de proiecție teoretică și adus la cea de realitate „consumabilă”.

23
/11
/15

Vineri, 27 noiembrie (19.00), Orchestra Națională Radio prezintă Concertul dedicat Zilei Naționale a României, eveniment ce va reuni pe scenă patru artiști români sau născuți în România, care se bucură de o frumoasă carieră atât în țară, cât și în străinătate. Printre aceştia se vor număra dirijorul NICOLAE MOLDOVEANU, violonistul RAFAEL BUTARU, pianista REBECA OMORDIA şi violoncelistul RĂZVAN SUMA.

20
/11
/15

Actriţa americană Gwyneth Paltrow a înregistrat un single cu fostul ei soţ, Chris Martin, care va fi inclus pe următorul album al trupei acestuia, Coldplay. Vedeta hollywoodiană a făcut backing vocals pentru single-ul "Everglow", care va fi inclus pe noul album al trupei Coldplay, intitulat "A Head Full of Dreams".

20
/11
/15

Atentatele teroriste de la Paris au transformat "La Marseillaise", poate cel mai cunoscut şi admirat imn din lume, într-un imn al solidarităţii lumii civilizate împotriva terorismului. Marseieza a fost intonată de un înteg stadion, zilele trecute, la meciul amical Anglia - Franţa, de pe Wembley, şi va fi cântat înaintea tuturor meciurilor din prima ligă engleză din acest weekend. În Premier League evoluează un număr de 72 de jucători francezi.

20
/11
/15

Cu prilejul conferinței de toamnă a rețelei internaționale Opera Europa care se desfășoară la București în perioada 18 - 21 noiembrie 2015, pe scena Operei Naționale București va avea loc, pe 20 noiembrie, premiera spectacolului ,,Oedipe” de George Enescu, în regia Valentinei Carrasco.

19
/11
/15

Soprana Angela Gheorghiu va susține un concert extraordinar pe 29 noiembrie, la Ateneul Român, evenimentul fiind dedicat strângerii de fonduri necesare pentru tratamentul victimelor incendiului de la clubul Colectiv. Alături de îndrăgita soprană pe scenă se vor afla Corul și Orchestra Filarmonică "George Enescu", sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare.

19
/11
/15

Concertul Orchestrei de Cameră Radio ce se va derula miercuri, 25 noiembrie (19.00), la Sala Radio, sub bagheta dirijorului Tiberiu Oprea, este conceput în jurul a doi dintre cei mai mari compozitori ai repertoriului simfonic german: Beethoven și Mendelssohn.