Nomad IFF – cel mai în vogă cinematograf în aer liber, la MNŢR
https://www.ziarulmetropolis.ro/nomad-iff-cel-mai-in-voga-cinematograf-in-aer-liber-la-mntr/

În perioada 09 – 14 iunie, Grădina Muzeului Naţional al Țăranului Român din Bucureşti va fi gazda Nomad International Film Festival. Un ecran de aproape 80 de metri pătraţi, sute de „scaune de cinefil” şi echipamente de proiecţie performante vor transforma grădina Muzeului Naţional al Țăranului Român într-un adevărat „cinematograf în aer liber”.

Un articol de Petre Ivan|4 iunie 2015

Nomad IFF – cel mai în vogă cinematograf în aer liber, la MNŢR  / Nomad International Film Festival propune publicului bucureștean, seară de seară, lungmetraje care și-au câștigat faima pe plan național și internațional: Aferim! (r.  Radu Jude) -marți, 9 iunie; Pașaport de Germania (r. Răzvan Georgescu) – miercuri, 10 iunie; Sunt a ta (r. Iram Haq) – joi, 11 iunie; Trenul vieții (r. Radu Mihăileanu) – vineri, 12 iunie; Toto și surorile lui (f. Alexander Nanău) – sâmbătă 13 iunie; Drumul păsărilor (r. Klara Trencsenyi, Vlad Naumescu) – duminică 14 iunie.

Proiecțiile din cadrul Nomad International Film Festival încep la ora 21:30, iar intrarea este gratuită.

În plus, în fiecare seară de proiecție, publicul este invitat să vizioneze câte două scurtmetraje diferite, selectate în cadrul competiției Nomad Shorts.

În perioada 9 – 12 iunie, în intervalul orar 19:00 – 21:00,  şi în perioada 13 – 14 iunie, intervalul orar 10:00 – 21:00, în spaţiul destinat proiecţiilor vor fi amplasate standuri ale centrelor culturale ale minorităţilor din Bucureşti.

Partenerii vizaţi (Uniunea Elenă din România, Centrul Cultural Yunus Emre,  Centrul Ceh, Institutul Polonez etc.) vor aduce în cadrul spaţiului Nomad expoziţii de icoane, port şi podoabe tradiţionale, expoziţii de fotografie, photo cornere şi colţuri de lectură.

Mai multe informații despre festival, filmele ce vor fi difuzate și programul proiecțiilor pe site-ul Nomad Festival și pe pagina de Facebook a festivalului.

Aferim!

(r.  Radu Jude) – câștigător al Ursului de argint pentru cel mai bun regizor la Berlinale 2015 este unul dintre cele mai de amploare proiecte cinematografice româneşti din ultimii ani. Aferim! este un un film istoric a cărui acţiune are loc în Ţara Românească în 1835 și spune povestea zapciului Costandin care, însoţit de fiul său, caută un rob fugar.

Toto și surorile lui

(r. Alexander Nanău – Grand Jury Prize la Angers EFF 2015, Silver Eye Award pentru Cel mai bun documentar la Jilhava IDFF) spune povestea lui Totonel, un puşti de 10 ani din Ferentari. Câtă vreme mama lui e în puşcărie pentru trafic de droguri, Toto locuieşte cu surorile lui mai mari, Andreea şi Ana, şi cu un şir lung de unchi, vecini şi utilizatori de droguri din cartier.

Singura lui „supapă de aer” centrul de sprijin unde face şcoala şi unde descoperă dansul hip-hop în timp ce, la rândul lor, surorile lui adolescente îşi caută şi ele locul în lume şi se maturizează, fiecare în felul ei, înainte de vreme.

(trailer Toto și surorile lui – https://www.youtube.com/watch?v=MXtjJbB1Oh4)

Pașaport de Germania

(r. Răzvan Georgescu) a primit trei nominalizări la Premiile Gopo. Puţină lume ştie că, în timpul Războiului rece, România a vândut Germaniei de Vest peste 250,000 de etnici germani. Hein Günther Hüsch, negociatorul secret al Germaniei, venea la Bucureşti cu valiza plină de bani pentru a cumpăra libertatea oamenilor.

Un astfel de caz a fost şi cel al lui Erika Lazăr, care a trebuit să se adapteze noilor reguli ale capitalismului după ce a fost cumpărată cu 47.000 de mărci germane. Filmul narează cinematografic povestea aranjamentului ascuns dintre serviciile secrete ale celor două state şi dezvăluie întâmplările prin care au trecut personajele implicate în acest proces.

Trenul vieții

(r. Radu Mihăileanu – premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film de debut la Veneția 1998, Premiul publicului pentru un film internaţional la Sundance 1999). Într-o seară a anului 1941, Schlomo, nebunul satului, aduce consătenilor săi din shtetl o ştire cumplită: germanii ucid şi deportează spre destinaţii necunoscute locuitorii evrei din shtetl-urile vecine.

În curând, şi sătucul lor va avea aceeaşi soartă. Imediat, Consiliul Înţelepţilor se reuneşte. Trebuie să găsească o soluţie pentru a-şi salva comunitatea! În zorii zilei, ideea salvatoare îşi face apariţia, chiar din gura nebunului: pentru a scăpa de nazişti, vor organiza un tren fals de deportaţi!

(trailer Trenul vieții – https://www.youtube.com/watch?v=6Q-lN8Ht0Kc)

Drumul păsărilor

(r. Klara Trencsenyi, Vlad Naumescu – Best Romanian Documentary la ASTRA 2009). În Delta Dunării, la Periprava, bătrânii mor, iar tradiţiile se pierd. Comunitatea de lipoveni, alcătuită din credincioşi de rit vechi, a rămas fără preot. Bătrânul preot e bolnav, ţintuit de mult la pat, iar cel tânăr, ales de săteni, nu îşi poate îndeplini misiunea fiindcă nu e însurat şi nici nu se mai găseşte o fată dispusă să devină preoteasă.

Înmormântările sunt oficiate de diacon în lipsa preotului, şi tot fără preot se ţin slujbele de Paşte sau de Crăciun. Sătenii îşi amintesc cum atunci când erau copii şi se auzeau strigătele prizonierilor pe Dunăre, părinţii îi minţeau că nu e nimic, doar ţipătul păsărilor.

(trailer Drumul păsărilor – https://www.youtube.com/watch?v=YzmUAmnuCOI)

Sunt a ta

(r. Iram Haq – film în selecția oficială la Toronto IFF și care a primitSpecial Mention of the Jury la Les Arcs 2013). Mina, o mamă singură, trăieşte în Oslo împreună că fiul ei de şase ani Felix. Norvegiană de origine pakistaneză, Mina are o relaţie complicată cu familia şi caută mereu dragostea în relaţii cu bărbaţi diferiţi.

Din păcate niciuna dintre aceste relaţii nu dă semne că va fi foarte longevivă. Când Mina îl întâlneşte pe Jesper, un regizor suedez, se îndrăgosteşte de el până peste cap.

După proiecțiile din București, Nomad Film Festival se mută la Teatrul de Vară din Târgu Mureș (16-21 iunie) și în Piața Ovidiu din Constanța (23-28 iunie).

Foto: Nomad IFF  – nomadfestival.ro

09
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Cineastul suedez Ruben Östlund a râs dintotdeauna de ridicolul şi prostia oamenilor, pornind de la compatrioţii săi şi mai ales de la cei din clasele de sus. În “Triangle of Sadness” (2022), filmul care i-a adus în acest an un al doilea Palme d`Or la Cannes, satira e împinsă la extrem.

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.