Notă informativă cu privire la prezența în Teatrul Național din Timișoara
https://www.ziarulmetropolis.ro/nota-informativa-cu-privire-la-prezenta-in-teatrul-national-din-timisoara/

Măruntul cronicar care sunt a luat calea Teatrului Naţional “Mihai Eminescu” din Timişoara pentru FEST-FDR 2014 (Festivalul European al Spectacolului Timişoara – Festivalul Dramaturgiei Româneşti), început pe 14 mai şi programat a se încheia pe 17 iunie.

Un articol de Andrei Crăciun|11 iunie 2014

Ajung, după cinci ani, din nou în Timișoara. La precedenta vizită eram ziarist la “Evenimentul zilei”. Existau încă bugete de deplasări, așa că mi-am folosit toată capacitatea de persuasiune cu care m-a înzestrat Providența pentru a convinge conducerea (superioară, cum altfel?) că se impune o deplasare la nouă ore distanță cu trenul de București (în nouă ore, altădată, am ajuns de la București la Beijing, Beijingul fiind, precum se știe, în China).

Și n-am mers singur, am fost însoțit de un tânăr talentat și harnic reporter și el. Subiectul nostru era: un polițist care joacă rolul victimei în reconstituirile infracțiunilor comise în pașnicul județ Timiș.

Ideea de a căuta un asemenea om mi-a venit după ce vizionasem, la Teatrul Metropolis din București, spectacolul „În rolul victimei”, rămas încă într-un clasament neoficial în topul celor mai bune cinci spectacole din scurta mea viață. Rezultatul acelei vizite poate fi citit încă aici.

Dar câte nu s-au schimbat în acești cinci ani! În primul rând, eu. De la necazuri, părul meu a albit. Ficatul, altădată atât de eficient, dă tot mai des semne de reală slăbiciune. Ziarul acela nu mai are patronat elvețian, l-am părăsit într-o toamnă, doar prietenia cu tânărul talentat și harnic reporter a rezistat. Mărunt cronicar, la teatru merg acum în fiecare zi – un refugiu fără de care mi-e tot mai greu să trăiesc.

Ajung la Timișoara, trimis totuși special al Ziarului Metropolis, pentru că e în plină desfășurare Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești, eveniment organizat de Teatrul Național “Mihai Eminescu” Timișoara, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Primăriei Municipiului Timișoara. Prima secțiune, FDR, s-a consumat deja în mai.

Acum, e în plin desfășurare FEST-ul, acea componentă pe care organizatorii o descriu internațională și multidisciplinară, care “celebrează arta spectacolului în diversitatea ei absolută și în dialogul direct cu cele mai diferite culturi”.

Festivalul durează până pe 17 iunie și – tot conform organizatorilor – include și modulele OUTDOOR (spectacolele în aer liber), SOUND SCENE (concerte) și PERFORMANCE (teatru-dans).

Întregul program al festivalului poate fi consultat aici.

02
/10
/23

Artă, experiențe multisenzoriale marca Madrigal, povești de noapte ale Bucureștiului și primul design show în colaborare cu V&A din Londra, în perioada 29 septembrie - 14 ianuarie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani, în cadrul Art Safari Stars Edition.

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.

29
/09
/23

Atelierele de autocunoaștere prin scris Casa din mine vin în întâmpinarea adolescenților bucureșteni, membri ai trupei de teatru Brainstorming, elevi ai Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB) și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București.