Notă informativă cu privire la prezența în Teatrul Național din Timișoara
https://www.ziarulmetropolis.ro/nota-informativa-cu-privire-la-prezenta-in-teatrul-national-din-timisoara/

Măruntul cronicar care sunt a luat calea Teatrului Naţional “Mihai Eminescu” din Timişoara pentru FEST-FDR 2014 (Festivalul European al Spectacolului Timişoara – Festivalul Dramaturgiei Româneşti), început pe 14 mai şi programat a se încheia pe 17 iunie.

Un articol de Andrei Crăciun|11 iunie 2014

Ajung, după cinci ani, din nou în Timișoara. La precedenta vizită eram ziarist la “Evenimentul zilei”. Existau încă bugete de deplasări, așa că mi-am folosit toată capacitatea de persuasiune cu care m-a înzestrat Providența pentru a convinge conducerea (superioară, cum altfel?) că se impune o deplasare la nouă ore distanță cu trenul de București (în nouă ore, altădată, am ajuns de la București la Beijing, Beijingul fiind, precum se știe, în China).

Și n-am mers singur, am fost însoțit de un tânăr talentat și harnic reporter și el. Subiectul nostru era: un polițist care joacă rolul victimei în reconstituirile infracțiunilor comise în pașnicul județ Timiș.

Ideea de a căuta un asemenea om mi-a venit după ce vizionasem, la Teatrul Metropolis din București, spectacolul „În rolul victimei”, rămas încă într-un clasament neoficial în topul celor mai bune cinci spectacole din scurta mea viață. Rezultatul acelei vizite poate fi citit încă aici.

Dar câte nu s-au schimbat în acești cinci ani! În primul rând, eu. De la necazuri, părul meu a albit. Ficatul, altădată atât de eficient, dă tot mai des semne de reală slăbiciune. Ziarul acela nu mai are patronat elvețian, l-am părăsit într-o toamnă, doar prietenia cu tânărul talentat și harnic reporter a rezistat. Mărunt cronicar, la teatru merg acum în fiecare zi – un refugiu fără de care mi-e tot mai greu să trăiesc.

Ajung la Timișoara, trimis totuși special al Ziarului Metropolis, pentru că e în plină desfășurare Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești, eveniment organizat de Teatrul Național “Mihai Eminescu” Timișoara, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Primăriei Municipiului Timișoara. Prima secțiune, FDR, s-a consumat deja în mai.

Acum, e în plin desfășurare FEST-ul, acea componentă pe care organizatorii o descriu internațională și multidisciplinară, care “celebrează arta spectacolului în diversitatea ei absolută și în dialogul direct cu cele mai diferite culturi”.

Festivalul durează până pe 17 iunie și – tot conform organizatorilor – include și modulele OUTDOOR (spectacolele în aer liber), SOUND SCENE (concerte) și PERFORMANCE (teatru-dans).

Întregul program al festivalului poate fi consultat aici.

29
/09
/16

În urmă cu mai bine de un secol, pe 29 septembrie 1910, se năstea Arsenie Boca, teolog și artist plastic (muralist) ortodox român, considerat unul dintre cei mai mari duhovnici români. Tot Într-o zi de 29 septembrie s-au născut Miguel de Cervantes, Caravaggio, Michelangelo Antonioni şi Anita Ekberg şi s-au stins din viaţă Iulia Hasdeu, Émile Zola, Gellu Naum si Tony Curtis.

28
/09
/16

La fel ca şi aseară, astăzi, de la ora 18:00, la Teatrul Nottara vor avea loc repetiţii cu presa şi publicul la spectacolul Iarna de Jon Fosse (traducerea: Carmen Vioreanu), în regia lui Mihai Măniuţiu. Distribuţia este alcătuită din Catrinel Dumitrescu, Andi Vasluianu, Andrea Gavriliu, Ştefan Lupu.. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

28
/09
/16

Între invitaţii străini de marcă ce vor fi prezenţi în cadrul celei de-a 26-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru, se află o altă personalitate de excepţie a scenei dansului contemporan: coregrafa şi dansatoarea Carolyn Carlson – „o pionieră a scenei coregrafice contemporane” – dupa cum o descrie publicaţia Le Monde.

28
/09
/16

Teatrul Naţional Slovac din Bratislava (SND) va susține o unică reprezentație cu piesa Nevasta păstorului de Ivan Stodola, o punere în scenă netradiţională a unui titlu clasic al dramaturgiei slovace, în regia lui Roman Polák. Spectacolul va avea loc vineri 7 octombrie 2016, ora 19.00, la Sala Pictura a TNB şi va fi titrat în limba română (traducerea Mircea Dan Duţă).

28
/09
/16

La treizeci și șase de ani, neurochirurgul Paul Kalanithi a descoperit că suferă de cancer la plămâni. A fost începutul unei schimbări tragice: medicul care tratează pacienți în fază terminală s-a transformat într-un pacient care se luptă să trăiască. Iar viitorul pe care și-l imagina împreună cu soția s-a evaporat.

28
/09
/16

Julieta, lungmetrajul lui Pedro Almodóvar, este propunerea Spaniei pentru Oscar la categoria "cel mai bun film într-o limbă străină". Distribuit de Independenţa Film, "Julieta" va fi lansat în cinematografele românești vineri, 30 septembrie, .Julieta a fost inspirat de trilogia Runaway, scrisă în 2004 de câștigătoarea Premiului Nobel Alice Munro.

27
/09
/16

Pentru că pe 7 octombrie este Ziua Internațională a Zâmbetului, la Teatrul de Comedie luna cadourilor se desfășoară în octombrie. Altfel spus, Teatrul de Comedie a pregătit două noi programe care asigură iubitorilor de teatru accesul gratuit la anumite spectacole din luna Zâmbetelor.

27
/09
/16

“Mi-am iubit profesia, am stimat-o. În fiecare film şi spectacol laşi câte ceva din tine. Cred că fiecare om se termina aşa, dându-şi sufletul pentru fiecare lucru pe care l-a făcut.” – Sebastian Papaiani. Îndrăgitul actor s-a stins din viaţă la vârsta de 80 de ani.

26
/09
/16

Seria concertelor Twin Arts continuă în această toamnă cu 5 concerte ce se anunță spectaculoase. Primul invitat este maestrul tunisian al oud-ului, Dhafer Youssef, care se întoarce în România într-o formulă nouă, alături de care își va prezenta proaspătul disc Diwan of beauty and odd, scos pe piață în data de 16 septembrie.

26
/09
/16

Editura Humanitas Fiction îi aşteaptă pe iubitorii de carte, marţi, 27 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas Cişmigiu, pentru o seară dedicată scriitorului italian Dario Fo, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, şi celebrului său roman Fiica papei în care face dreptate uneia dintre cele mai controversate figuri ale istorie, Lucrezia Borgia.