Numere – Povestile lui Dede’s
https://www.ziarulmetropolis.ro/numere-povestile-lui-dedes/

„Anii, iubirile şi paharele de vin nu se numară niciodată”. Aşa susţin italienii, am aflat asta dintr-un film de dragoste. Da, mă uit şi la aşa ceva în nopţile în care plouă cu lună plină. Evident, imediat după ce am aflat asta m-am pus pe numărat.

Un articol de Dede's (Dan Nicolaie)|6 iunie 2016

Nu anii, pe aștia mi-i numără destul de des și apăsat alții. Unora le par prea mulți, altora destul de puțini, cred că există o tabără care-i consideră suficienți.

Eram interesat de paharele de vin. Cum nu e specificată unitatea de timp, am luat-o de la capăt, de la primul, băut pe sub masă după plecarea musafirilor. Ce poți face altceva la miezul nopții?

Am pus și paharele de cristal, dar și pe cele de plastic, inclusiv pe cele umplute doar pe jumătate – pe la 5 dimineața, răpus de numere și vin am adormit.

În seara asta pornesc de unde am rămas, de la 20 de ani.

Aaaa, am uitat iubirile. Am uitat!

Foto: Adriana Dinu

13
/03
/13

Ai ucide pentru o slujbă ca lumea într-o corporație? Cauți un job mortal, la o multinațională? Vrei să avansezi, țintești o poziție criminală, la vârful ierarhiei?

12
/03
/13

Eu mi-am dorit să fiu de meserie actor şi nimic altceva. Sunt conştient că timpurile pe care le trăiesc presupun ca acest fapt să nu poată rămâne unul singular şi nici recomandabil.

05
/03
/13

Un actor/regizor mi-a spus odată: „când o să te întrebe cineva dacă ai ucis vreodată, să zici că da. Pe scenă. Nu o să te creadă, dar tu ştii cel mai bine ce ai simţit.

17
/02
/13

EXCLUSIV Irina Margareta Nistor, critic de film, corespondenṭă specială de la Berlin pentru Ziarul Metropolis. „În sfârșit am ajuns la ea. Și este una strălucitoare, venită din lumea Fraților Lumière, e Luminița noastră, Gheorghiu, care a pășit pe covoarele roșii de la Cannes și Los Angeles cu „Moartea Domnului Lăzărescu” și  acum ca Doamna în […]

14
/09
/12

Să scriu în numele actorului George Ivaşcu, sau în numele directorului Teatrului Metropolis ? Sau în numele amândurora ? Cred că voi scrie din perspectiva omului îndrăgostit de artă.