NY Times: Festivalul de film romanesc de la New York este unul modificat de politica de acasa
https://www.ziarulmetropolis.ro/ny-times-festivalul-de-film-romanesc-de-la-new-york-este-unul-modificat-de-politica-de-acasa/

Schimbarea unui guvern într-o capitală balcanică nu ar trebui să fie, în mod normal, un motiv de îngrijorare pentru Film Society of Lincoln Center, scrie publicaţia New York Times, care arată cum profilul festivalului „Making Waves: New Romanian Cinema” s-a schimbat în ultimele luni. „Atunci când sponsorizezi un festival de film românesc şi partenerul tău […]

Un articol de Andrada Văsii|29 noiembrie 2012

Schimbarea unui guvern într-o capitală balcanică nu ar trebui să fie, în mod normal, un motiv de îngrijorare pentru Film Society of Lincoln Center, scrie publicaţia New York Times, care arată cum profilul festivalului „Making Waves: New Romanian Cinema” s-a schimbat în ultimele luni.

„Atunci când sponsorizezi un festival de film românesc şi partenerul tău român este atacat de noile autorităţi de la Bucureşti, periclitând şi poziţia ta, pur şi simplu ai impresia că faci parte dintr-o farsă”, mai scrie NY Times.

„În ultimii zece ani, evoluţia filmului românesc a fost una dintre cele mai impresionante creşteri din cinematografia mondială, cu premii la Cannes şi la alte festivaluri pentru producţii consecutive (…) Dar noua administraţie ne-a dus înapoi de unde am început”, a declarat Corina Şuteu, care, în septembrie, a demisionat din postul de director al Institutului Cultural Român din New York.

„Autorităţile de acum s-au întors la un discurs legat de cultură care este foarte arhaic, iar ei nu consideră că noul val al filmului românesc este reprezentativ pentru România”, a adăugat aceasta.

Organizat de Romanian Film Initiative şi Film Society of Lincoln Center şi susţinut de nume mari ale lumii artistice şi cinematografice din România şi din Statele Unite ale Americii, evenimentul este o iniţiativă independentă, care îşi doreşte să continue, sub denumirea „Making Waves. Un festival dedicat noului cinema românesc”, Festivalul de Film Românesc de la New York, un proiect demarat în 2006 de Institutul Cultural Român din oraşul american, sub conducerea fostului director, Corina Şuteu.

Astfel, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, mai multe personalităţi ale noului cinema românesc – Cristian Mungiu, Radu Muntean, Lucian Pintilie, Corneliu Porumboiu, Cristi Puiu, Andrei Ujică – sprijină festivalul „Making Waves”, care se va desfăşura la Lincoln Center, de joi până pe 5 decembrie.

„Este un guvern ionescian”, a declarat directorul artistic al festivalului, Mihai Chirilov, pentru The New York Times.

La rândul său, regizorul Andrei Ujică a declarat pentru The New York Times, de la Berlin: „Este un fel de încercare de mică revoluţie culturală, în stil maoist, dar într-o nouă formă, susţinută de cultura tabloidă, atât de puternică în ţările est-europene”.

Pe de altă parte, adaugă The New York Times, guvernul Victor Ponta  neagă, pe site-ul oficial, orice intenţie de a avea monopol asupra instituţiilor culturale. „Deciziile luate au ca scop doar clădirea unui cadru mai bun pentru funcţionarea Institutului Cultural Român şi redresarea problemelor legate de cheltuirea banilor dinbuget”, se arată în declaraţia publică citată de cotidianul american.

De asemenea, publicaţia aminteşte că Şuteu a reuşit să obţină o finanţare de 22.000 de dolari din partea a 300 de persoane. Mai multe personalităţi din mediul cultural şi-au manifestat susţinerea faţă de acest festival, care a mai primit o subvenţie de 50.000 de dolari din partea Trust for Mutual Understanding, ce susţine schimburile dintre Statele Unite ale Americii şi ţările dintre fostul bloc sovietic.

„Corina (Şuteu, n.r.) şi Oana (Radu, fostul director adjunct al ICR New York, n.r.) au fost foarte rapide şi au făcut ca acest festival să se întâmple, lucru pe care cred că nu l-ar fi reuşit oricine”, a declarat pentru The New York Times directorul de programe Film Society of Lincoln Center, Scott Foundas. „A fost o mişcare foarte curajoasă din partea lor şi, fără să ezite, au creat o nouă entitate care să protejeze independenţa festivalului şi pentru a continua parcursul acestuia”, a adăugat el.

„Making Waves” îşi propune să asigure o continuitate a prezenţei cinematografiei româneşti în spaţiul american şi consolidarea parteneriatului cu Film Society of Lincoln Center.  Festivalul oferă o panoramă a producţiei cinematografice recente – incluzând filme de ficţiune, documentar şi scurtmetraje -, precum şi o serie de programe speciale, retrospective de autor, dezbateri, lansări de carte şi alte evenimente dedicate întâlnirii între profesioniştii de film americani şi români.

Printre filmele care vor fi proiectate la „Making Waves” se numără „Trei zile până la Crăciun”, de Radu Gabrea, „Dincolo de dealuri”, de Cristian Mungiu, „Despre oameni şi melci”, de Tudor Giurgiu, „Toată lumea din familia noastră”, de Radu Jude, şi „Din dragoste cu cele mai bune intenţii”, de Adrian Sitaru. De asemenea, festivalul include o secţiune dedicată cineastului Alexandru Tatos

Printre invitaţii festivalului „Making Waves” se numără actorii Cosmina Stratan, Cristina Flutur şi Andi Vasluianu, regizorii Tudor Giurgiu şi Radu Gabrea şi producătoarea Ada Solomon.

 

 

Sursa: Mediafax

09
/09
/16

CRONICĂ DE FILM Proiectat în premieră mondială în cadrul Festivalului de la Toronto, „Fixeur” este cel mai complex film al lui Adrian Sitaru. O operă de maturitate artistică, în care experimentele extravagante sunt abandonate în favoarea unei regii mai subtile, pusă în slujba relevării sensurilor multiple ale unei naraţiuni provocatoare.

09
/09
/16

Noaptea Albă a Galeriilor, proiect inițiat și organizat de Asociația Ephemair, prezintă pe 30 septembrie, în cadrul celei de-a zecea ediții, expoziții și evenimente dedicate artei contemporane, în galerii de artă, spații alternative, huburi creative și ateliere de artist din zece orașe – alături de București, la NAG#10 vor participa în acest an Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara.

09
/09
/16

Premiul "Ștefan Iordache" - Marele Premiu al Galei Tânărului Actor HOP, a fost acordat în Gala de închidere, actorului Alexandru Voicu, în vârstă de 23 de ani, absolvent în 2015 al UNATC, la clasa conf. univ. dr. Doru Ana. La secțiunea individual, cea mai bună actriţă a fost desemnată Alina Laura Rotaru, absolventă a UNATC București, la clasa prof. univ. dr. Valeria Sitaru, promoția 2012.

09
/09
/16

Într-o zi de 9 septembrie se năşteau Lev Tolstoi, autorul romanelor "Război şi pace" şi "Anna Karenina" şi actorul britanic Hugh Grant, cunoscut în special pentru rolurile din "Patru nunți și o înmormântare", "Notting Hill" şi "Jurnalul lui Bridget Jones". Tot pe 9 septembrie se stingea din viaţă Toulouse-Lautrec, unul dintre cei mai mari pictori ai perioadelor postimpresioniste şi art nouveau.

09
/09
/16

Kepler - 438b, realizat în cadrul proiectului european Fabulamundi. Playwriting Europe, este un spectacol multimedia care foloseşte şi o instalaţie video de procesare şi transmisie live dintr-un spaţiu adiacent sălii de spectacol. Prima reprezentație va avea loc pe 17 septembrie, de la ora 19.30, la Sala Studio, în prezența autorului.Următoarele reprezentații sunt programate pe 18.19, 24 si 25 septembrie.

08
/09
/16

Colaborarea dintre cineastul Pablo Larraín și actrița Natalie Portman la filmul Jackie a fost primită cu entiziasm la Festivalul de Film de la Veneția. Lungmetrajul despre viața lui Jackie Kennedy în momentele și zilele ulterioare morții soțului ei se află în competiție pentru marele premiu.

08
/09
/16

Fundația “Baia Mare 2021”, echipă care a formulat strategii culturale pe termen lung și care așteaptă, alături de celelalte orașe candidate, evaluarea finală în vederea acordării titlului de Capitală Culturală a Europei în 2021, continuă programele culturale de înaltă ținută în Baia Mare, cu șase evenimente aflate la start pentru luna septembrie.

08
/09
/16

Doi muzicieni excepţionali, un instrument istoric pe care a cântat în trecut însuşi George Enescu, entuziasm, energie şi dorinţa de a duce muzica mai departe, aceastea ar putea fi pe scurt cuvintele ce definesc Turneul Vioara lui George Enescu, organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media, în perioada 9 septembrie-1 octombrie 2016.

08
/09
/16

Deşi acceptase cu plăcere invitaţia lui Ion Caramitru de a deschide noua serie a Conferinţelor Teatrului Naţional, din motive de sănătate, Neagu Djuvara a decis să amâne conferinţa programată pe 2 octombrie 2016, la Sala Studio.

08
/09
/16

„Dan Spătaru era fermecător, semăna cu Alain Delon, în plus, avea un timbru deosebit, dar, în vremurile acelea, cultul personalităţii era practic inexistent. El îşi vedea de meserie şi privea succesul extraordinar de care se bucura, ca pe o recompensă firească a muncii lui. Tot ce cânta el devenea şlagăr (...)” - Margareta Pâslaru.

07
/09
/16

Setea de cultură a bucureştenilor s-a manifestat plenar în a doua jumătate a sec. al 19-lea. Un grup de iniţiativă, creat în vremea lui Cuza Vodă, a început să organizeze, seara la ora 9.00, conferinţe în casele lui Costache Ghica de lângă Cişmigiu (în piaţa Valter Mărăcineanu de azi).

07
/09
/16

România participă și în acest an la Târgul de Carte Bok&Bibliotek de la Goteborg, avându-i ca invitați pe scriitorii Herta Muller, Gabriela Adameșteanu, Magda Cârneci, Svetlana Cârstean și Bogdan Ghiu.