O comedie neagră pe fundalul anilor ’90: „Masterminds”
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-comedie-neagra-pe-fundalul-anilor-90-masterminds/

Filmul „Masterminds” / „Hoţi de geniu”, o comedie plină de acţiune produsă de Relativity Studios şi bazată pe o întâmplare reală, redă povestea unuia dintre cele mai mari jafuri din istoria Americii, într-o atmosferă grunge-pop specifică anilor 1997-1998. Un film distribuit de Forum Film România.

Un articol de Liliana Matei|17 octombrie 2016

În „Masterminds / „Hoți de geniu”, vă întâlniți cu Zach Galifianakis, în rolul lui David Ghantt, autorul jafului în cadrul căruia au fost furate 17 milioane de dolari de la depozitul unei bănci din Carolina de Nord, Kristen Wiig, în rolul iubitei lui Ghantt, cea care împreună cu Steve Chambers, interpretat de Owen Wilson, pune la cale marele furt. Pelicula este regizată de Jared Hess, iar scenariul este semnat de Chris Bowman, Hubbel Palmer și Emily Spivey.

Nostalgia anilor 90

Cum acțiunea comediei negre are loc în 1997-1998, filmul redă din plin atmosfera acelei perioade, una dintre cele mai febrile din istoria culturii pop a Statelor Unite. Autenticitatea acelui deceniu se vede, în primul rând, în vestimentația aleasă de designerul Sarah Edwards, care mizează exact pe conceptul de nostalgie pentru acei ani nu chiar așa de îndepărtați.

afis_masterminds„A fost o provocare să găsesc cele mai adecvate haine, mai ales că nu au trecut atât de mulți ani de atunci și costumele nu sunt disponibile în magazinele de specialitate”, spune ea. Sunt încă mulți oameni care au astfel de haine în dulapurile lor, deci vestimentația asta nu e încă vintage, completează designerul, care a recurs la imaginație și improvizație.

„Oamenii încă purtau haine din anii 80. A fost foarte distractiv să recreez perioada respectivă, încă existau costume cu umeri ampli”, potrivit Edwards, chiar dacă acțiunea filmului se petrece în 1997, în Carolina de Nord. Cel mai amuzant i s-a părut designerului să creeze costumele pentru Owen Wilson, cel care îi dă viață lui Steve Chambers, mai ales că în respectivul an erau la modă pantalonii largi pentru bărbați. Oricum, mai spune Edwards, referințele vestimentare din film sunt în mod voit lipsite de eleganță, e vorba de oameni simpli care nu se îmbrăcau neapărat ținând cont de tendințele din modă.

Cât privește stilul hoțului de geniu Ghantt, un amănunt e demn de menționat: în viața reală el a fugit în Mexic cu 30.000 de dolari îndesați în niște cizme de cowboy, dar în film banii sunt băgați în lenjeria intimă, ceea ce, spune actorul Zach Galifianakis, dă o notă substanțială de umor.

Momente suprarealiste

Mare parte din peliculă a fost filmată în Asheville, Carolina de Nord, singura excepție fiind scenele din Mexic pentru echipa de producție a ales o locație din Puerto Rico. „Decorurile noastre n-au fost foarte elaborate, ceea ce mi-a plăcut la nebunie pentru că ne-a permis o anume creativitate și libertate de mișcare”, spune Zach Galifianakis.

De-a lungul filmărilor, întreaga echipă s-a familiarizat cu restaurantele și cluburile de noapte din Ashville, mai ales în zilele când vremea nu era tocmai potrivită pentru filmări. Din cauza ploilor torențiale, scena plină de tensiune din casa familiei Chambers – cumpărată cu banii furați de Ghantt – a fost filmată cu o întârziere de nouă zile. Însă, potrivit lui Devin Ratray, unul dintre actorii în rol secundar, scena în sine a fost o nebunie totală, care a presupus momente desprinse parcă din opera lui Salvador Dali: mult nămol, bandă adezivă, sacouri albe, ochelari de soare, puști.

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

15
/12
/23

OPINIE Ne-am obişnuit să ne plângem. Lumea nu prea mai merge la cinema, şi cu atât mai puţin la filmele de artă. Nu mai avem săli pentru cinematografia non-mainstream. Presa generalistă a renunţat la jurnalismul de cinema. 

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.