O idee veche de când lumea
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-idee-veche-de-cand-lumea/

„Familie de artişti”, această piesă bizară, nu lipsită de geniul grotescului, scrisă de K. Kostzer şi A. Arias, devine, la Bucureşti, în regia lui Alexander Hausvater, un spectacol-manifest, cu atât mai mult cu cât Teatrul Nottara tocmai a devenit itinerant în urma unei legi care, înainte să salveze, închide.

Un articol de Andrei Crăciun|27 ianuarie 2016

“Familie de artiști” e, totodată, un spectacol mai degrabă melancolic despre destinul artelor, fie ele și prăbușite în kitsch, pe acest pământ încăput pe mâna contabililor. Înainte să se arunce în Sena, octogenar, un mare poet avangardist, poate nu întâmplător român, avea să constate că nu mai e loc de poezie în această lume. Așa e, nu mai e. Dar asta nu e o noutate.

“Familie de artiști” este, în definitiv, epilogul acestei idei vechi de când însuși timpul: nu mai e loc pe această lume pentru niciun fel de artist. Și dacă totuși aceștia mai apar și mai supraviețuiesc, acesta este doar un miracol. Sau, poate, mai degrabă doar o iluzie, fără de care, de asemenea, nu se poate trăi.

“Familie de artiști”, așadar. Un Buenos Aires în curs de modernizare, în care se dărâmă cartiere întregi pentru a lăsa loc autostrăzilor. Progresul! Ca o insulă, casa familiei Finochietto, unde încă se trăiește doar pentru artă. Se cântă, se pictează, se practică baletul, se spun poezii. Totul sub oblăduirea matriarhală a Mamitei (Florina Cercel încântată, ca de obicei, de propriul joc).

“Familie de artiști” devine, în contextul pribegiei celor de la Nottara, un spectacol încărcat de o miză socială acută. E o lume care stă să se sfârșească, și cine va supraviețui?

Regia domnului Hausvater intrigă, instigă, e curajoasă, poate încă prea curajoasă pentru România. În definitiv, nu se întâmplă în fiecare seară să vezi pe o scenă de teatru o tânără nud-nud. Apoi, interacțiunea cu publicul este încă (încă!) revoluționară în sălile de teatru românesc, atât de conservatoare. Există, iată, numeroși spectatori ultragiați că li se cere să participe, să intre în corpul spectacolului. Știu sigur. Am stat lângă ei. Îi privește.

Jocul actorilor este, de asemenea, poate prea afectat, prea teatral, într-un înțeles al unor decenii trecute. Aici aș putea lesne remarca o distanță între viziunea regizorului și  școala românească de teatru. Hausvater rămâne, totuși, dintr-o altă lume. Există o oarecare inadecvare pentru care și regizorul, și actorii au a se face vinovați. Există, firește, și posibilitatea ca singurul inadecvat să fiu eu, spectatorul oarecare.

Există, însă, cu siguranță, momente gratuite de kitsch, se insistă excesiv pe metafora constipației cronice și pe cea a hârtiei igienice, și nici traducerea textului nu este cea mai reușită. Cu toate acestea, “Familie de artiști” rămâne un spectacol foarte important, teribil de tragic și de actual, prin puterea ideii pe care o pune în scenă.

Am dreptul la o preferință, așa că aleg să îl remarc aici pe Gavril Pătru în rolul lui Pocho Finochietto, un poet sensibil la posibilitatea farmecelor altor domni. “Familie de artiști” ne arată o lume nebună, nebună, nebună, dar – la fel de bine – e posibil să fi văzut doar o altă oglindă.

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.