Chiar dacă eşti sau nu la curent cu ceea ce se conturează a fi actualul „val”, „trend” sau „stil” de poezie contemporană românească, credem că meriţi să guşti, măcar, din opera acestor cinci tinere poete.
Un articol de Teodora Florea|30 ianuarie 2024
Folosindu-și vocile aflate la debut sau la un comeback așteptat de breasla poetică, și-au construit prin volumele lor o individualitate puternică și au demonstrat că au de împărtășit, fiecare, un mesaj incisiv, tandru, încurajator sau brutal lucid. Putem să numim asta o descoperire a „autenticității” în literatură? Da, sau am putea folosi orice sinonim al cuvântului „creatoare de fascinație”, „cuvinte magice”, „talent” fără să le suprasaturăm de laudă creațiile.
Ioana Vintilă
Autoarea volumelor „păsări în furtuna de nisip” (2018) și „buncărul de origami” (2022), apărute la Casa de Editură Max Blecher, este, de meserie, inginer biotehnolog, cu un masterat în biotehnologie moleculară. A fost mezina grupului „Zona nouă” din Sibiu și cel mai tânăr poet (la 16 ani) care a fost invitat să citească la Institutul Blecher. În 2016, a obținut premiul al II-lea la concursul PEN International New Voices Award, precum și Premiul Revistei Observator Național la Concursul Național de Poezie „Constantin Virgil Bănescu”, iar pentru volumul de debut a primit premiile „Iustin Panța” și „George Bacovia”.
Despre tonul și alegerile ei stilistice, Radu Vancu afirmă într-un articol pentru omiedesemne:
În miezul unei generații a sofisticării, Ioana Vintilă crede mai ales în intensitate – iar poezia ei, uneori tehnică până la abuz, ține întotdeauna să verifice criteriul intensității. Chiar și în teritoriile post-umane, frumusețea rămâne convulsivă – iar poemele Ioanei Vintilă sunt documentele acestor convulsii splendide.
automatism
nu există nicio diferență între ce-aș urla până să-mi sparg plămânii
și ce ar spune o gură arsă
resping orice atingere
orice contact îmi face greață
fiindcă limba sistemului e limba mamă
și linge tot ce-i iese-n cale
cu bale amestecate cu sângele nostru
cu bale amestecate cu demnitatea noastră
: nimic eroic în a sta și a suporta :
: nimic laș în a dezerta :
suntem copiii capitalismului încolăcit strâns de oase devenit oase
& tuturor religiilor & adevărurilor absolute
care ne vor vindeca de micile spaime
de singurătatea-animal care zgârie permanent pereții căpățânii
× resping dragostea
celor care-mi spun doar pe numele de familie
deoarece e mai subtil decât o plăcuță cu un număr
× resping profeții
cu pâinea lor caldă și moale împărțită cu același zâmbet blocat pe fețe
× resping mâna de pe umăr care-mi spune că totul va fi ok
că totul devine suportabil și încet-încet plângi din ce în ce mai puțin și mai încet
× resping reformele
gloanțele și copcile despre care se crede că pot vindeca / neutraliza mentalități de fier
× resping arta
care crede că poate reatașa membrul amputat al unei întregi societăți
că poate face din ciotul ăla ceva mai puțin inestetic
să pună un tapet peste un tavan mâncat de igrasie
cineva spunea că respingerea e o altă formă a masacrului
foarte bine
măcelul va fi mântuirea
mântuirea nu va fi valul lovit puternic de un zid care nu se clatină
mântuirea va fi ochiul tornadei
&
nu mă va convinge nimic că stolul ăsta uriaș de păsări nu se va îneca în furtuna de nisip
așa cum tot nihilismul nu mă va determina să înțeleg sau să accept totul
cu seninătatea unui dement
pentru care mai există ceva care să aibă sens
acum
loviți-mă cu pietre
violența-mi face bine
cele care până acum nu aveau cuvinte pentru a fi exprimate
acum au răni deschise purulente
va curge numai lapte și miere printre particulele de moloz
salt
nu mai scăpăm de data asta
nu ne-a mai fost niciodată atât de cald
o căldură care te stoarce ca pe un inginer
ce lucrează în două schimburi
pe un post subcalificat
și care seara străbate piața la proteste
o căldură ca un avion de hârtie într-un nor de gaze
o căldură ca un poem spus de un afazic
nu mai scăpăm de data asta
Mădălina Căuneac
Este născută în Botoșani și mutată în Cluj, licențiată în PR Cultural, cu un master în Sănătate Publică. A debutat cu volumul „Crisalidă” (2022) apărut la OMG Publishing House în colecția Ohmygodpoetry.
Medeea Iancu sintetizează ideea volumului ei de debut ca fiind „o carte despre ce a fost şi nu mai poate fi, despre eliberare & devenire, un volum de neuitat, tandru & răscolitor.” În stil evocativ cu naivitate copilărească, iubire și cinism adolescentin și maturizare echilibrată, se conturează o întreagă saga a descoperirii, acceptării și expunerii adevăratei voci a unui eu poetic ce-și iese, în fine, din „cocon”.
Petrichor
melancolia timpurilor calde încă
și a oamenilor pe care i-am iubit
prin manipulare chimică
pentru șansa de a accesa bucurii uitate
înaintea mea o deltă ovală abia liniștită
nici opacă nici oglindă, doar vitrină
pentru o lume subacvatică de smarald luxuriant
intru și mă lansez într-o îmbrățișare
tot corpul acesta de apă este corpul rece și absent
al copilăriei în care am visat
la o formă nemodificată de iubire
mă țin agățată
de o lumină umană și caldă
care s-a strâns funie în jurul corpului meu acum
inundat de glitch-uri și durere somatizată undele
acvatice adapă setea interioară
și mă liniștesc
anima susură plâns ritmic dar
anima nu mai este îndurerată
Lena Chilari
Născută în 1995 în Republica Moldova, a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj. Datorită premiului „Regele Dimineții”, primit în cadrul celei de-a VII-a ediții a Premiului „Alexandru Mușina” pentru debut în poezie, acordat de Editura Aula Magna în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universității Transilvania din Brașov și cu Editura Tracus Arte, a putut să-și publice volumul de debut „o cană de noviciok la bătrânețe” (Editura Tracus Arte, 2020).
nu înțeleg oamenii care dorm prea mult
eu mă trezesc și trebuie să vă aștept pe voi
să vă rupeți din vise
nu pot să mă mișc, nu pot să mănânc
sunt amorțită, îmi chiorăie mațele
vreau să încep ziua și să nu mai zac
să mă prefac că dorm și eu.
mă chinuie gândurile unde un tată internat
la spital de depresie, un geam în care vreau
să sar fiindcă un băiat nu mă iubește precum
îl iubesc, o mamă ce te lovește apoi plânge
și te lovește din nou. căderi cumplite
ale mamei din cadă, ale nepoatei de pe pat
dințișorul sfărmat al lui pavel, lacrimile din
gingiile lui mici, cad în râul înghețat al minții mele.
treziți-vă, nemernicilor și nu mă lăsați să mă
uit cum dormiți fără grijă
nu mă lăsați cu mine, plâng că mă urăsc
scriu ca să nu mor, alerg ca să nu mă îngraș.
vă culeg visele de pe gene, smulg una câte
una pe obrajii trandafirii, verific plapuma
și pun pana la nas. cumplite vremuri am ajuns
de somnambulism acut, consumerism glovo
viitor incert adus la pachet, sărăcie, defrișări
guvern corupt, țară a nimănui, climate change
poluare intensă, foamete și violență.
până vă treziți, lumea se sfârșește de viruși mutanți
până vă treziți, adorm și eu într-un somn letargic
chinuit de căderi și goliciune.
până mă trezesc, voi adormiți din nou
sau poate nici nu v-ați trezit vreodată pe bune.
***
și ne-am pus două palme să ne ținem la distanță
nu apropierea este ceea ce ne interesează și nici n-ar trebui
pe harta lumii sunt puncte de care n-am avut idee că se intersectează
meditează mi-ai spus și-așa o să dormi
dar somnul nu are nicio legătură cu ochii mei obosiți
ochii tăi obosiți
sunt ca niște pui golași într-un cuib părăsit temporar
toată vocea să se stingă
toate lacrimile să plângă
toate palmele să ne astupe gurile într-un drum fără sfârșit
tăcerea nu e decât o opțiune
destăinuirea nu e decât o stație finală
sunt două cărări la care ar trebui să ajungem separat
două tatuaje pe mâini diferite
mâna ta stângă & mâna mea dreaptă
mama ta bună & mama mea loveless ne așteaptă într-o singură casă
pe care nu putem pune degetul pe hartă
dacă am spune cuiva unde se află nu ar ști să înțeleagă
dacă i-am fi luat cu noi pe drum nu ar fi știut să ne cuprindă
Ligia Keșișian
Poetă și traducătoare de origine din Piatra-Neamț, membră a PEN Club România, a debutat cu volumul de poezie „Mici cutremure” (2017), urmat de „Miss Houdini” (2019) publicate la Editura Charmides. A susținut lecturi și performance-uri la festivaluri precum FILIT, „Poezia e la Bistrița”, „Jazz TM – Strada Fără Nume”, „Weekend Sessions” etc. Colaboratoare constantă a revistei „Poesis International”, traduce poezie și proză din engleză și spaniolă (Alejandra Pizarnik, Raúl Zurita, Mario Santiago Papasquiaro, Adrienne Rich ș.a.). În 2023, „renaște” prin volumul „Anul tigrului de apă”, pentru care primește Premiul Tânărul scriitor al anului 2023, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori/Cartea de poezie a anului 2023.
cântec de adormit bunicul
când am intrat în capelă fiul meu a izbucnit într-un hohot de râs privind
la aceeași înălțime la care s-ar fi aflat ochii tăi ce bine
că n-ai plecat înainte să-l cunoști în noaptea aceea
am visat pești de lumină traversând pădurea
i-am pus alfabetarul în brațe la fel cum ai făcut tu
curând a început să-mi recite sloganuri și titluri din ziare
ce înseamnă your destination our way
îmi arătai toate lucrurile pe care un copil
n-ar fi trebuit să le vadă
la sărbători nu mă mai urcă nimeni
pe mesele de la biserici să dansez ca indiencele
am aflat devreme că nu trebuie să strângi în brațe
ființele care pleacă pentru că le prelungești suferința
uneori după ce măturam casa mă așezam lângă tine și te rugam
să nu mori niciodată râdeai
și vorbeai despre moarte ca despre un vechi
prieten cu care mergi în fiecare vară în deltă și
prăjești peștele la lumina unei lămpi cu gaz
în fiecare septembrie întindeai știucile
pe masa din bucătărie iar eu plângeam cu gândul
la copiii lor rămași singuri în dunăre împrăștiind lumină
tot căutând ceva ce nu se mai întoarce
uite ce mare te-ai făcut
de parc-ai fi mâncat tot ce-ai avut
și acum ce faci
las timpul să treacă
făcând lucrurile firesc
la fel ca-n interiorul unui ceas
SCAVENGERS
Ne temem de țurțuri, sîntem plini de nevoi și n-ar trebui
să recunoaștem, ne înfruptăm dintr-un borcan cu miere
găsit într-o piramidă așteptăm să ne lovească blestemul faraonilor sîntem curioși cum se simte și asta –trebuie să le încerci pe toate, viața
e scurtă și de cele mai multe ori, o fîntînă secată pe care unchiul bețiv
o umple cu sticle goale
ard spitalele și puii de cangur din australia, casele din artsakh, oamenii străzii ard plastic în canale, america se pregătește
să-și întîmpine lazării
credeți că totul ni se cuvine, pădurea, colții de elefant și coralii, – mortăciuni care înfrumusețează mortăciuni – atît sîntem, roiuri de tăuni care dau
tîrcoale sticlelor goale, scavengers, baby, trashpassers
Maria Martelli
Scrie și face cercetareînspre o lume antispeciistă, queer, feministă și post-capitalistă. Face parte din echipa just wondering (unde co-produce eseuri animate) și din cea a podcastului de științe sociale contrasens. A publicat o carte pentru copii „Povestea Scroafei și a Devenirii Omului” (Hecate, 2022), a făcut parte din echipa de coordonare a volumului „Luminişuri. Antologie de literatură queer ecologică de Cenaclul X” (2022). A debutat la Editura frACTalia cu volumul „Cea mai norocoasă ființă” (2023), pentru care a primit Premiul Tânărul poet al anului 2023, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023.
Despre alegerea titlului volumului, Nóra Ugron explică:
A te simți norocoasă este ceva ce poate fi multiplicat în lume prin grijă și iubire pentru toate ființele din jur. Versurile Mariei jelesc distrugerea așa zisei naturii, uciderea animalelor non-umane și orice fel de injustiție.
Să crească și să rodească
Ieri am plantat un pom fructifer împreună. Nu,
nu unul, doi, chiar așa, câtă încredere
în viitor are trunchiul lor subțire, acum
stând drept în pământ, un măr și un
prun, soi columnar, fructifică din primul
sau al doilea an, gustul speranței e aproape.
Unuia i-am pus apă cu duiumul, celuilalt
i-am spus cuvinte frumoase, să crească,
să rodească.
Azi aranjez semințele în memorie, astfel
locul lor îmi va fi cunoscut, nu după
o logică anume, ci după amintirea
mâinilor care le separă, martie de
aprilie, ierburi aromatice de flori,
rădăcinoase de tomate, ardei și
vinete împreună, căci ele nu cresc
aici.
Tu cumperi lemn, ca și cum lemnul ar
avea un preț, nu un timp, un timp în
care din sămânță devine puiet, apoi
mic copăcel, până se face mare, și
apoi moare sau e tăiat și devine – lemn,
lemn pentru gardul nostru, pentru
masa sau dulapul nostru. Albastru
foarte deschis e cerul azi, încă mai
vine înghețul, aud mașina parcând,
voi coborî, vom descărca lemnul,
vei construi gardul și mărunți
pământul, vom pune arpagic și
toate acestea vor avea sens, vor
avea sens pentru că
vor avea timp
să crească și să rodească
să crească și să rodească.
