O lume noua, inspirat din poveştile primilor imigranţi români în SUA, în premieră la TIFF
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-lume-noua-inspirat-din-povestile-primilor-imigranti-romani-in-sua-in-premiera-la-tiff/

Filmul „O lume nouă” („Start Anew World”), un scurtmetraj de ficţiune regizat de Luiza Pârvu, scris de Toma Peiu şi inspirat din poveştile reale ale primilor imigranţi români în SUA, va avea premiera absolută în cadrul competiţiei Zilelor Filmului Românesc de la TIFF, festival care începe vineri, la Cluj-Napoca.

Un articol de Petre Ivan|27 mai 2014

O lume noua va fi proiectat, în premieră, în cadrul competiţiei Zilelor Filmului Românesc (ZFR) şi va putea fi urmărit în prezenţa echipei, în 4 iunie, de la ora 22.30, la Cinema „Florin Piersic”, a doua proiecţie fiind programată în 6 iunie, de la ora 10.00, la Cinema Victoria, informează Mediafax.

Povestea filmului se petrece în Pennsylvania, în 1908. Cizmarul Petru Ciotloş o întâmpină cu afecţiune mută pe Ana, soţia vărului său, în casa lor din Lumea Nouă.

Olimpia Melinte,în filmul O lume nouă

Olimpia Melinte,în filmul O lume nouă

Înainte de a ajunge la inima ei, însă, Petru trebuie să îi dea o veste care o va schimba pentru totdeauna.

„O lume nouă” este unul dintre cele mai aşteptate filme scurte româneşti ale anului, după ce atât presa online naţională, cât şi cea din Transilvania au susţinut şi reflectat pe larg realizarea peliculei inspirate din poveşti adevărate, ale primului val de emigranţi români din istorie: cei plecaţi la 1900 în Statele Unite, preponderent de pe teritoriul fostului Imperiu Austro-Ungar.

Premiera de la Cluj-Napoca, obiectivul realizatorilor încă dinaintea începerii filmărilor, va avea, astfel, o semnificaţie cu totul specială, atât pentru public, cât şi pentru cineaştii prezenţi în sală.

Actorii din rolurile principale, Olimpia Melinte şi Florin Penişoară, regizorul Luiza Pârvu, scenaristul Toma Peiu, producătorul şi scenograful Adriana Răcăşan, co-producătorul Mihai Penişoară şi producătorul asociat Dan Chişu vor fi prezenţi la întâlnirea cu publicul TIFF.

Tot în cadrul competiţiei Zilelor Filmului Românesc, spectatorii TIFF vor putea vedea alte două premiere absolute – „Să mori de dragoste rănită” (regia Iulia Rugină) şi „Kowalski” (regia Andrei Creţulescu) -, alături de „Plimbare” (regia Mihaela Popescu).

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia pentru Film şi Cultură Urbană. Anul acesta, TIFF Cluj-Napoca va avea loc între 30 mai şi 8 iunie, TIFF Bucureşti va avea loc între 10 şi 19 iunie, iar TIFF Sibiu, între 25 şi 29 iunie.

Foto cu O lume noua, Luiya Pârvu şi Olimpia Melinte – Cinemagia

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

15
/12
/23

OPINIE Ne-am obişnuit să ne plângem. Lumea nu prea mai merge la cinema, şi cu atât mai puţin la filmele de artă. Nu mai avem săli pentru cinematografia non-mainstream. Presa generalistă a renunţat la jurnalismul de cinema. 

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.