„O noapte furtunoasă“, cu George Ivașcu și Mihai Bendeac, la Antena 1
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-noapte-furtunoasa-cu-george-ivascu-si-mihai-bendeac-la-antena-1/

Primul sezon de Teatru Tv se încheie astăzi, 3 aprilie, la Antena 1, printr-o piesă clasică a lui I.L.Caragiale într-o montare modernă a lui Gelu Colceag, pe scena Teatrului de Comedie. Spectacolul va fi difuzat de la ora 22.45, la Antena 1

Un articol de Judy Florescu|3 aprilie 2013

Primul sezon de Teatru Tv se încheie astăzi, 3 aprilie, la Antena 1, printr-o piesă clasică a lui I.L.Caragiale într-o montare modernă a lui Gelu Colceag, pe scena Teatrului de Comedie. Spectacolul va fi difuzat de la ora 22.45, la Antena 1.

Din distribuția de excepție fac parte George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis, Cerasela Iosifescu, Doru Ana, Mihai Bendeac, Vlad Logigan, Andrei Mateiu și Alina Berzunțeanu.

Spectacolul a fost filmat cu sala arhiplină, miercurea trecută, bucurându-se de prezenţa a numeroase persoane publice printre spectatori, printre care regizorul Călin Peter Netzer, regizoarea Alice Barb, criticul de film Irina Margareta Nistor.

Montarea scenică ne aduce cât mai aproape de intriga poveștii, prin jocul diversificat al actorilor, care nu se limitează la exprimarea verbală pentru a ne face să le înțelegem povestea. Actorii recurg şi la desene, dar și la contactul direct cu publicul, pentru un mai mare impact. Oare ce fel de impact va avea noaptea furtunoasă ieșită din tiparele clasicului, asupra publicului de acasă din fața televizoarelor?

Regizoarea Alice Barb a declarat pentru Ziarul Metropolis că „spectacolul a fost foarte bun iar ideea de Teatru Tv este excepțională“. „Sper din tot sufletul să continue și după încheierea primei serii de patru spectacole. Ideea e foarte bună. Am auzit de la foarte mulţi oameni că s-au uitat la televizor şi că sunt foarte bucuroși să vadă teatru la televizor. Așa că e minunat și trebuie continuat categoric“.

Regizorul Emanuel Pârvu a spus că a văzut spectactolul din car. „Eu le montez, fac regia de televiziune pentru toate cele patru spectacole. Noi de aceea l-am ales, pentru că e un spectacol minunat“.

16
/02
/17

Disponibil acum pe platforma gratuită Cinepub, "Fraţii Dabija", în regia lui Cătălin Drăghici, este un documentar experiment de o oră prezentat prima dată în 2015 în câteva festivaluri (Montreal, Astra Sibiu).

16
/02
/17

Biletele individuale pentru Festivalul Enescu 2017 s-au pus în vânzare în această dimineață (16 februarie), de la ora 10.00, în rețeaua EVENTIM, atât online, cât și în rețeaua magazinelor EVENTIM din întreaga țară la birourile EVENTIM din București și din țară, precum și pe site-urile EVENTIM din străinatate şi în reţelele EVENTIM internaţionale. Între 2 și 24 septembrie, Festivalul Enescu aduce la București și în alte șapte orașe din peste 3.000 de artiști din întreaga lume în cadrul a 80 de evenimente.

15
/02
/17

“Fac multă comedie – în proporţie de 75-80%, dar o fac cumva împotriva firii mele. Eu sunt un tip romantic, melancolic, reflexiv, am exaltări doar pe scenă.” – George Ivașcu. În copilărie a jucat fotbal pe maidan, în cartierul Militari. A stat în poartă şi a apărat până şi-a rupt mâna. Mai târziu, şi-a apărat visurile, jucând nu între blocuri, ci pe marea scenă a Teatrului Naţional din Bucureşti. Apoi a construit un teatru, Teatrul Metropolis. George Ivașcu, actorul și directorul Teatrului Metropolis, împlinește astăzi 49 de ani.

15
/02
/17

Concertul Orchestrei Naţionale Radio din 17 februarie 2017, ora 19.00, de la Sala Radio, îl va aduce la pupitru pe cunoscutul dirijor Cristian Oroșanu. Programul va cuprinde exclusiv muzică rusă, respectiv Simfonia concertantă în mi minor pentru violoncel şi orchestră, op. 125 de Prokofiev, avându-l ca solist pe tânărul violoncelist Ştefan Cazacu, şi superba Simfonie Manfred în si minor, op. 58, de Ceaikovski.

15
/02
/17

Teatrul Apollo111 și Asociația SUB25 anunță lansarea proiectului SATELIT, dedicat regizorilor români tineri. Acești sunt invitați să înscrie în concurs proiecte de teatru după texte scrise de autori români contemporani. Membrii echipei artistice (regizor, scenograf, coregraf, compozitor etc; actorii nu sunt incluși) trebuie să aibă sub 35 de ani. Două proiecte câștigătoare vor fi produse și montate pe scena teatrului Apollo111.

15
/02
/17

Joacă la Teatrul Excelsior în #EmojiPlay, un spectacol admirabil semnat Gigi Căciuleanu. Adrian Nour – talentat actor, dansator, cântăreț – vorbește despre spectacol, despre creatorul acestuia, despre emoticoane – „colegi” de scenă… Vă îndemnăm să vedeți această creație în 16 februarie – de la ora 19:00. Cu dragoste de teatru în luna în care e sărbătorită dragostea!

15
/02
/17

De peste 25 de ani nu mai stau la cozi. Prefer să pierd trenul, dar coadă nu servesc. Am trăit într-o vreme când nu puteai să cumperi o pâine fără să stai o oră la coadă, așa că…

15
/02
/17

Într-o zi de 15 februarie se năşteau regizorul Alexandru Bocăneţ, criticul Titu Maiorescu şi astronomul renascentist Galileo Galilei. Tot pe 15 februarie (1990) lua înfiinţă Uniunea Teatrelor din România (UNITER), avându-l ca preşedinte pe actorul Ion Caramitru.