O nouă galerie de artă în București: Estopia
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-noua-galerie-de-arta-in-bucuresti-estopia/

Un nou an, o nouă galerie de artă contemporană în Bucureşti. Galeria Estopia a deschis spaţiul din strada Bocşa nr. 5, cu expoziţia „Fractured Realities”, de Andrada Feşnic.

Un articol de Liliana Matei|25 ianuarie 2019

Fondată de Claudio Scorretti și Irina Ungureanu, Estopia propune un spațiu proaspăt de confluență între artiști români și internaționali, o platformă a dialogului permanent cu cele mai recente practici artistice contemporane. Cu o experiență de peste un deceniu în organizarea de expoziții în special cu artiști români și din zona Europei de Est, completată, în ultimii ani, de realizarea a peste 10 proiecte de artă contemporană pentru Imago Mundi – Luciano Benetton Collection, cei doi fondatori ai galeriei revin pe scena bucureșteană cu proiectul Estopia – un manifest pentru Est ca fenomen artistic creativ și pentru oportunități concrete de acces către piața artistică internațională. Fondat în 2009 ca D’Ancona Budis Art Gallery, spațiul a primit în 2018 un nou nume, Estopia, odată cu cooptarea lui Edwin Scorretti în direcția artistică a galeriei.

Pe 17 ianuarie, Estopia dă startul primului proiect pe agenda galeriei: Estopia Young, un spațiu special dedicat promovării artiștilor din noua generație. Vernisajul primei expoziții, Fractured Realities, aduce în atenție cea mai recentă serie de lucrări a Andradei Feșnic, pentru care pictura echivalează cu un veritabil teren experimental unde straturile suprapuse, efectul de colaj realizat pictural și descompunerea atent orchestrată a elementului figurativ definesc un profil artistic marcat vizual de Școala de la Cluj, de unde provine artista, dublat, în același timp, de o clară direcție proprie.

Decupaje de realitate, sau, mai degrabă, puzzle-uri din care par să lipsească piese enigmatice: pânzele Andradei Feșnic invită spectatorul într-un complicat labirint de realități suprapuse. Ochiul fuge de la un detaliu la altul și descoperă, uluit, că, dincolo de pojghița subțire a unei suprafețe, se ascund noi și noi realități fluide, angajate într-un joc nesfârșit și oniric, aproape, al perspectivelor.

Realitatea, crede Andrada Feșnic, nu se află sub cupola unui adevăr unic, iar artistul e dator să sugereze doar pistele pe care vrea să își trimită privitorul, fără direcții prestabilite. Peisaje interioare sau spații ale coexistenței între memorie, vis, utopie, absurd și ceea ce în mod convențional numim realitate: astfel se prezintă lucrările Andradei Feșnic. Cât despre tehnica de realizare a acestui insolit colaj vizual de spații suprapuse, decupate și derivate unele din altele, ea descrie siguranța unei artiste stăpână pe propria mână și viziune.

Andrada Feșnic s-a născut în 1987 la Cluj-Napoca, unde trăiește și lucrează. A studiat pictura la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, unde a obținut licența și, recent, masteratul. În 2015 a beneficiat de o bursă de studii la Central Saint Martins, University of the Arts London. Centrul de Interes din Cluj-Napoca a găzduit în 2018 expoziția personală Aftermath a artistei, în A+ Project Space. Andrada Feșnic și-a prezentat lucrările într-o serie de expoziții de grup și proiecte internaționale, printre care Performing the Unconscious, Freud Museum, Londra, 2015, desfășurată pe durata bursei de studii la University of the Arts London.

Andrada Feșnic, Fractured Realities

17 ianuarie – 15 februarie 2019

Curator: Irina Ungureanu

Graphic design: Theodor Moise

Estopia Art Gallery (Strada Bocșa nr. 5, sector 2, București. Galeria se află la câteva minute de străzile Batiște, Armenească, Maria Rosetti și 15 minute de mers pe jos de la Piața Univeristății și stația de metrou Universitate).

08
/02
/23

Centrul de Resurse în Fotografie (CdRF), primul și singurul proiect de acest gen din România dedicat fotografilor amatori și profesioniști, vă invită la CdRF Foto Market, pe 11-12 februarie, la OTOTO Store (Calea Victoriei, nr. 153), între orele 12:00-21:00.

30
/01
/23

Asociația Semper Culturalia, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, organizează în perioada 30 ianuarie – 1 februarie 2023, în marja Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului (27 ianuarie), o serie de manifestări menite să contribuie la menținerea vie a amintirii victimelor Holocaustului și să susțină demersurile civice de a lupta împotriva xenofobiei și antisemitismului.

30
/01
/23

Institutul Cultural Român (ICR) anunță relansarea Programului de finanțare și parteneriate culturale Cantemir, destinat proiectelor din mediul internațional. În cadrul acestui program, derulat anterior în perioada 2006-2012 și reluat în 2023 cu unele modificări, ICR va acorda finanțare nerambursabilă pentru inițiative culturale din domeniile arte vizuale (arte plastice, arte decorative, știință/cercetare și arhitectură, design, noile media, fotografie, performance) și artele spectacolului (teatru, muzică, dans). Evenimentele asociate proiectelor finanțate vor fi organizate exclusiv în afara țării.

10
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Muzeul Național de Artă al României (MNAR) vă invită duminică, 15 ianuarie 2023, între orele 11.00 - 13.00, la un eveniment dedicat legăturii dintre cultura scrisă și artele vizuale.

05
/01
/23

Galeria neconvențională Celula de Artă propune în prima jumătate a lunii ianuarie nu mai puțin de trei expoziții în spațiile sale: până pe 9 ianuarie se poate vedea lucrarea Ambedo a tinerei artiste Ioana Drăgușin în spațiul-acvariu din B-dul Carol, nr. 53; același spațiu va găzdui o nouă expoziție colectivă, acumulare.colecție 2, curatoriată de Daniel Loagăr, până pe 30 ianuarie iar la depozitul de artă ArtSafe (Platforma UAP, Combinatul Fondului Plastic Str. Băiculești 29, sector 1) va putea fi vizitată între 12 – 27 ianuarie expoziția Reflexia Luminii, a lui Bogdan – George Negulescu, curatoriată de Iselin Huluba.

04
/01
/23

După proiectul expozițional Oglinzile Tăcerii, care a fost adus la cunoștința publicului pentru prima dată în anul 2018, la Bruxelles și care a luat, ulterior, amploare la Timișoara, Iași și București, un nou proiect cu rezonață, Ecouri, semnat de artistul Manuell Mănăstireanu, ia amploare într-o expoziție ce reflectă interconectarea pe care artistul o realizează pe mai multe paliere ale receptivității mesajului artistic.

20
/12
/22

În perioada 19 – 22 decembrie, la Palatul Bragadiru din București va avea loc evenimentul Art for Christmas, ce aduce la un loc lucrări de la 10 dintre cei mai buni pictori contemporani și de la peste 30 de artiști emergenți care au expus la Celula de Artă în ultimii ani. Expoziția de artă cu vânzare va avea intrarea liberă pentru vizitatori iar programul de vizitare este 19 decembrie, 16:00 – 21:00, 20 - 22 decembrie, 12:00 – 18:00. Vernisajul va avea loc pe 16 decembrie, de la ora 16:00.

19
/12
/22

Sticlă, lemn, metal și lut au fost în această toamnă super puterile a 24 de tineri adolescenți din Ucraina care au participat la proiectul artistic „Rădăcini și visuri”, etapa a doua a proiectului „𝐎𝐩𝐞𝐧 𝐌𝐮𝐬𝐞𝐮𝐦𝐬 𝐎𝐩𝐞𝐧 𝐇𝐞𝐚𝐫𝐭𝐬”, derulat de asociația culturală Câte-n lună și-n mansardă. În cadrul acestuia au realizat patru instalații artistice sub forma unor monumente care transmit mesajul speranței într-o lume aflată în stare de pace.